1. Este vorba despre darurile manuale. Din punct de vedere juridic darurile manuale sunt o varietate a donatiei, caracterizata prin faptul ca bunul obiect al donatie este inmanat – transmis, la momentul manifestarii vointei celui care da. De altfel, darurile manuale sunt un mod de dobandire al proprietatii. Darurile de nunta Bunurile primite cu titlul de dar de nunta se considera a fi bunuri comune ale sotilor, chiar daca au fost facute de parintii unuia dintre soti, copilului lor. Daca insa, bunul sau bunurile sunt transmise de parinti copilului lor (unul dintre soti), dupa oficializarea casatoriei si nu cu ocazia acestui eveniment, legea prezumă ca bunul este propriu respectivului sot, si nu amandurora. Pentru a fi considerat comun, celălalt soț trebuie să facă dovada că bunul a fost dat ambilor soți.Doar dacă dispunătorul precizează neechivocc că a înţeles să îi gratifice pe ambii soţi, bunul va deveni comun Darurile obisnuite, asa cum sunt cadourile primite la aniversari, sarbatori, botez sunt considerate bunuri comune. Dovada darurilor manuale o puteți face cu un început de dovadă scrisă, care poate fi completat cu prezumții și martori 2. Valoarea o puteți stabili dvs și soția, de comun acord (ex: prețul pieței) sau prețurile din grilele notariale, doar în cazul imobilelor. Dacă tot sunteți hotărâți să faceți un partaj voluntar (care se face la notar), de ce nu desfaceți căsătoria tot la notar ? |
Cereți o CONSULTAȚIE JURIDICĂ Avocat Adrian-Nicolae ALBU (28 de ani de experiență). 0721.39.39.39. Prezentare servicii pe www.albuavocat.ro |
|
|