Am o intrebare: Care este modalitatea de adresare catre Curtea Constitutionala a Romaniei pentru semnalarea unui caz de neconstitutionalitate a art. 13, alin (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, prin care numai militarii,politistii care s-au pensionat pe motive medicale au beneficiat de acordarea ajutoarelor prevazute de dispozitiile art. 20, alin. (1) si (2) din Anexa VII, Cap.II, Sectiunea a III-a la Legea-Cadru nr. 284 din 28.12.2010, aspect pe care il consider discriminatoriu, respectiv sunt discriminati militarii, politistii care s'au pensionat pentru limita de varsta sau la cerere comparativ cu cei pensionati din motive medicale, pe tot cuprinsul anului 2011. ART. 13 din Legea nr.285/2010 (1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoa relor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia imposibilităţii menţinerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate. Art. 20. Legea 284/2010 (1) La trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, pentru activitatea depusa, in functie de vechimea efectiva ca militar, politist, functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si personal civil in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala, beneficiaza de un ajutor stabilit in raport cu solda functiei de baza, respectiv salariul functiei de baza avuta/avut in luna schimbarii pozitiei de activitate, astfel: Vechime efectiva: -intre 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale functiei de baza/salarii ale functiei de baza; -intre 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale functiei de baza/salarii ale functiei de baza; -intre 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale functiei de baza/salarii ale functiei de baza; -intre 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale functiei de baza/salarii ale functiei de baza; -peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale functiei de baza/salarii ale functiei de baza. (2) Personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, trecuti in rezerva sau direct in retragere, respectiv ale caror raporturi de serviciu au incetat, cu drept la pensie de serviciu, inainte de implinirea limitei de varsta de pensionare prevazute de lege, mai beneficiaza, pentru fiecare an intreg ramas pana la limita de varsta de pensionare sau, in situatia in care pot desfasura activitate peste aceasta limita, pana la limitele de varsta in grad la care pot fi mentinute in activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu doua solde ale functiei de baza, respectiv cu doua salarii ale functiei de baza. Daca se poate, as dori si un model de actiune pentru a fi depus la instanta. |
|