 | Marian_R
Vizitator |
| Am declarat bolnav psihic, mi s-a luat discernământul de către Comisia Centrală de Expertiză și Evaluare a Capacității de Muncă din cadrul Ministerului de Interne în anul 2006. Am pierdut cariera, 9 ani din viață în care am fost discreditat și considerat fără discernământ, că nu am capacitate de exercițiu și că nu sunt în deplinătatea facultăților mintale. Bun.
Când mi-a ajuns cuțitul la os, când efectiv am văzut că nici să trăiești nu poți dar nici să te omori nu te lasă, am luat frumos toate spitalele la rând care mi-au pus această etichetă prin internări psihiatrice forțate și le-am reclamat în Instanță. Nu am cerut bani, foloase, nici măcar scandal, am cerut pur și simplu anularea actelor, să fiu lăsat să-mi văd de viață pe viitor. Bun. Instanța a decis că ieșirile din spital care au efect juridic nu sunt considerate acte care să poată fi anulate în contenciosul administrativ + că intervenise prescripția. Eu așa știu și înțeleg instituția juridică a prescripției: Că dacă dacă actele alea nu mai pot fi atacate pe motiv că a trecut un interval de timp prea mare, atunci și efectele juridice ar trebui să se stingă. Asta numai teoretic, practic nu, cel puțin în RO. După ce Instanța a dat o hotărâre definitivă cu privire la anularea tuturor actelor și a diagnosticelor care nu mă lasă să trăiesc, nu mă lasă să am un permis de conducere, un loc de muncă bla-bla-bla, am văzut că am pierdut încă un an degeaba, cu anulări, cu amânări, cu cereri de depunere a actelor, cu vacanța judecătorească și cu tot rahatul juridic în fața căruia Franz Kafka și al său Procesul e mic puști, ce am făcut? M-am dus la medicul meu de familie să-i arăt hotărârea definitivă. Zice, uite, eu te înțeleg, dar nu pot să te scot din evidență decât dacă psihiatrul zice asta. Așa că îți dau trimitere și dacă el zice că e ok atunci eu te scot din evidență. Bun. Mă programez, vine data consultului dar de data asta îl și filmez cu o cameră ascunsă ca să vadă autoritățile (în primă fază) cât de ușor și superficial se pun aceste etichete de bolnav psihic care te nenorocesc pentru tot restul vieții și cât de greu spre imposibil se pot anula (cereri de anulare în Instanță, refuzuri nejustificate ale efectuării expertizelor medico-legale. refuzuri nejustificate ale psihiatrilor privind efectuarea unor teste cu valabilitate obiectivă, etc) Și ajung în cabinetul psihiatrului, îi spun problema, calm, cu argumente logice, în ciuda faptului că nu sunt în deplinătatea facultăților mintale, și îi solicit, dacă tot am venit cu trimitere de la medicul de familie, să efectuez o serie de teste care să aibă valabilitate obiectivă asupra concluziilor medicale, și nu o simplă părere pe care el își permite să o emane din calitatea lui de medic specialist (nu am folosit cuvintele astea). Habar n-am, scale de evaluare, Gaff/Panss (înțeleg că ăstea sunt valide), teste de personalitate, de inteligență, de orientare spațio-temporală, orice cu valabilitate obiectivă. Bineînțeles că nu mi-a fost încuviințată și la sfârșit a trecut concluziile lui:
se evidențiază:
-iritabilitate, cverulentă, interpretativitate
-Idei de prejudiciu moral
-Comportament revendicativ
Deși eu am vorbit foarte calm (repet, am probe video, pe care le-am adus în atenția Parchetului) și chiar l-am întrebat dacă i-am greșit cu ceva pentru că mi-aș fi cerut scuze. Iar faptul că îmi este îngrădit dreptul de-a avea un loc de muncă nu e o idee, asta spusă așa, ca detaliu nesemnificativ. A, și să-ți cauți drepturile, da, este un comportament revendicativ.
Concluziile astea puse la nivel superficial mi-au distrus mie 9 ani din viață, cariera și alte veselii. Zic să-i fac măcar o plângere pentru abuz în serviciu, pentru că nu mi-a fost greu să caut codul penal pe google și zice așa la articolul 297:
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Dar ce să vezi, pentru eu nu sunt în deplinătatea facultăților mintale, domnii polițiști și procurori care au instrumentat plângerea efectiv au clasat cauza, pe motiv că fapta nu există ca infracțiune în felul cum o văd eu. Polițistul care a întocmit Referatul cu propunere de clasare a invocat motivul: În urma consultației efectuate, numitul *** nu a răspuns întrebărilor adresate de medic, fapt pentru care i s-a recomandat efectuarea unei expertize medico-legale.
Expertiza a fost solicitată de către mine, dar mi s-a spus că nu o pot solicita eu de capul meu, așa că m-am adresat instanței...nu o iau de la capăt, sper că m-am făcut înțeles pe cât de mult posibil.
Aștept detalii juridice cu privire la speță și ce aș putea face pe viitor.
Mulțumesc! | |
|
|
Restrângerea drepturilor pe motiv de boală psihică
