Forum avocaţi > Civil

Convocator afisat pe usi intrare

 07-03-2019
AvatarPetrescu


Este valabila convocarea la adunarea generala a proprietarilor prin convocator afisat pe usi intrare in bloc?
Asa ceva nu am mai auzit. Va intreb pentru ca eu nu am semnat in vreun tabel convocator si nici nu am fost acasa cand zic ei ca au organizat.
Dar convocarea prin scriosare recomandata? Nu am primit-o. Ei pot spune ca au trimis asa ceva dar cine stie ce era in scrisoarea respectiva!
Multumesc.
Răspunde
 10-03-2019
AvatarCar3men

Bucuresti
0721727157 (Doar pt. programări)
av.carmen.petrescu@gmail.com
https://aavocat.net
Facebook
Adunarea generală ce vizează modificarea sau completarea statutului

Sediul materiei: art. 21 din Legea 196/2018.

Procedura:
- convocare adunare generală după regulile de la adunarea generală ordinară;
- existenţa unui acord din partea a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din comdominium;
- existenţa motivării necesităţii modificărilor;
- modificările sau completările se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea de înfiinţare a asociaţiei.

Acte necesare:
- convocarea şi acordul proprietarilor de modificare sau completare;
- motivarea necesităţii modificărilor sau completărilor;
- procesul verbal al adunării generale;
- statutul şi/sau acordul de asociere cu modificări;
- cerere adresată judecătoriei.
Important de reţinut: Modificările şi/sau completările aduse statutului sau acordului de asociere fără respectarea publicităţii (adică fără a se înregistra la judecătorie) nu sunt opozabile faţă de proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari sau faţă de terţi.

Adunarea generală ordinară
Sediul materiei: art. 47 şi următoarele din Legea 196/2018.
Procedura:
- va avea loc în fiecare an, cel puţin una, în primul trimestru;
- responsabilitatea convocării aparţine preşedintelui şi membrilor comitetului;
- convocarea are loc prin afişare la loc vizibil ŞI pe bază de tabel nominal convocator sau pe bază de scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire; convocarea trebuie anunţată cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată;
- cvorumul necesar la prima convocare este de jumătate plus unu din membrii asociaţiei;
- reconvocarea se face într-un termen de maximum 15 zile de la data primei convocări;
- la reconvocare, decide majoritatea celor prezenţi, indiferent de numărul lor; un membru al asociaţiei poate reprezenta cel mult un alt membru absent; hotărârile se consemnează, numai în timpul şedinţei, în registrul unic de procese verbale;
- în termen de 7 zile de la adunarea generală, procesul verbal este adus la cunoştinţa tuturor proprietarilor prin afişare la avizier.
Important de reţinut: Fiecare proprietar trebuie să fie anunţat de data adunării generale şi ordinea de zi avută în vedere pe de o parte, iar pe de altă parte, în actuala formă, un proprietar poate reprezenta în adunarea generală cel mult un alt proprietar. S-a stabilit de asemenea termenul de 7 zile în care procesul verbal trebuie afişat, adică adus la cunoştinţa proprietarilor.

Adunarea generală extraordinară
Sediul materiei: art. 47 alin. 3 pct. b şi alin. 4 din Legea 196/2018.
Procedura:
- convocarea se face de cel puţin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei; convocarea se face pe bază de tabel nominal cu semnăturile proprietarilor şi prin acordul manifestat faţă de ordinea de zi;
- convocarea se face cu cel puţin 3 zile înainte de data fixată;
- hotărârile se consemnează, numai în timpul şedinţei.
Noua lege nu face niciun fel de menţiune cu privire la participarea proprietarilor la adunarea generală extraordinară, la cvorum, la legătura dintre cei ce semnează convocatorul şi cei care participă efectiv, la existenţa unei situaţii excepţionale în care o astfel de adunare poate fi convocată etc., motive pentru care fiecare va realiza o interpretare proprie, tranşată în cele din urmă de către instanţele de judecată.

In cazul in care doriti mai multe informatii, sau asistenta juridica/reprezentare ne puteti contacta la datele de mai jos.

av.Petrescu C. - Baroul Bucuresti
tel:0721727157*
e-mail: av.carmen.petrescu@gmail.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.