Pana la publicarea in monitorul oficial a deciziei CCR, masurile se aplica in continuare. Refuzul ori plecarea din izolare/carantina vor fi- pana la publicare - infractiuni. Si dupa publicare s-ar putea sa fie impuse izolarea/carantina, daca se da o lege pana atunci in acest sens. Neconsitutionalitatea viza faptul ca nu pot fi restranse drepturile prin ordine de ministru, deci o lege ar repara situatia. Conform Constitutiei si legii de organizare a CC (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, {care curge de la publicare} dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Consider ca e improbabil sa se publice pana pe 2 iulie, ptr. ca intai trebuie redactata in extenso. In plus, deja s-au iscat controverse, unele parti sustinand ca decizia se refera la starea de urgenta, nu de alerta. Urmariti in continuare pe site-ul oficial listele verde/galbena, sa vedeti evolutia. Poate situatia din Spania va permite introducerea ei pe lista verde pana plecati dvs. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|