 | Av.STARJIL M. ✓ Cluj si Prahova 0742251721 marina.starjil@gmail.com
|
| legea 136/2020 prevede ce se intampla dupa ce ati fost luat in evidenta. extras: c) izolarea - măsură care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive, la domiciliu, la locaţia declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în vederea monitorizării stării de sănătate şi aplicării unui tratament, după caz, măsură instituită în scopul vindecării şi reducerii gradului de contagiozitate pe baza consimţământului persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizia individuală motivată a direcţiei de sănătate publică, care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege; i) persoana bolnavă - persoana care suferă de o boală infectocontagioasă având semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz sau persoana purtătoare a unui agent înalt patogen chiar dacă nu prezintă semne şi simptome sugestive la examenul medical clinic obiectiv, dar prezintă un risc epidemiologic şi biologic (asimptomaticul); Art. 8 - (1) Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive. (3) Izolarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, în condiţiile alin. (6), atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, stabilită conform alin. (2), în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore. (4) Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta. (5) Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia. (6) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză măsura izolării instituite conform alin. (3), medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată acesteia. Decizia are caracter individual şi se comunică de îndată persoanei în cauză. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea hotărârii primei instanţe de anulare a actului administrativ contestat, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică. (7) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză măsura izolării prelungită şi recomandată conform alin. (4) sau dacă persoanele încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se va emite în cel mult două ore de la informarea făcută de medic sau, după caz, de organele de control şi se comunică de îndată persoanei în cauză. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura prelungirii izolării în unitatea sanitară sau la o locaţie alternativă sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică. (8) Măsura izolării instituită încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există. Apoi, mai este Ordinul ministrului Sănătății nr 1309/2020 din 22 iulie privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-COV- 2* care stabilește criteriile pentru carantinarea sau izolarea persoanelor. | Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). | |
|
|
|