Întreabă pe forum Conectare
Întreabă pe forum
Forum avocaţi > Civil

Sentințele sunt private sau publice? E legal să fie publicate în presă?

 01-11-2020
AvatarSorin86


Într-un proces civil s-a dat sentința la 25 oct. În portal se scrie:
„Pronunţată astăzi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.” Deși eu nu am primit încă sentința prin poștă, am văzut-o prezentată în ziar cu ample citate, pomenindu-se inclusiv numele părților din dosar, care sunt persoane fizice.

Dacă eu n-am primit sentința prin poștă, presupun că nici partea adversă n-a primit-o. Dacă ar fi primit-o, ar fi putut să arunce sentința în presă.

1. Dacă se zice „punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei” mai contează data primirii prin poștă la calculul termenului pentru apel? Mai primesc sentința prin poștă sau trebuie s-o văd personal la judecătorie?

2. Este o sentință dată într-un proces civil publică sau privată? Poate o parte s-o prezinte în presă, parțial sau integral?

3. Dacă apare în presă, e legal să apară numele părților în clar, dacă sunt persoane private și datele personale sunt protejate?

4. Dacă nu partea adversă a dat sentința în presă, ci s-a scurs informația de la judecătorie, ce opțiuni am să reclam fapta asta?
Răspunde
 01-11-2020
AvatarAv.STARJIL M.

Prahova
0742251721Whatsapp
marina.starjil@gmail.com
1. termenul de apel curge de la comunicarea sentintei, nu de la punerea la dispozitie a minutei pe portal;
2. Sedintele de judecata sunt publice,(daca instanta nu dispune altfel) adica pot participa si alte persoane la sedinta de judecata - inclusiv jurnalisti - in afara de partile din dosar; nimeni nu le impiedica sa ia notite in timoul sedintei ori sa faca o cerere de informare la serviciul de presa al instantei; asa cum partile au acces la minuta, si cei care cunosc numarul dosarului au acces la minuta
3. da, daca sunt informatii de interes public si se justifica un interes
4. in baza celor mentionate la pct.2, nu e cazul sa va ganditi la o reclamatie

Avocat Marina STARJIL

marina.starjil@gmail.com

https://dreptul-familiei.ro/

Experienta de 25 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international).
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 01-11-2020
AvatarSorin86


Și momentul comunicării sentinței înseamnă momentul punerii „la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei” (nu prin portal! că acolo e un rezumat), adică se pune sentința la dosar și aia e datase indiferent când se duce omul acolo la judecătorie să cerceteze, sau data de primire a plicului?
Răspunde
 01-11-2020
AvatarAv.STARJIL M.

Prahova
0742251721Whatsapp
marina.starjil@gmail.com
Prin mijlocirea grefei, pe portal, se pune la dispozitie minuta, nu sentinta redactata.

Dupa motivare, redactare (in cel mult 30 de zile,zice C.pr.civ)si semnare, sentinta se pune la dosar si se comunica tuturor partilor.

Comunicarea, de regula, este data postei cand primiti plicul.

Daca o persoana se duce sa studieze dosarul, vede si hotararea, dar nu face o cerere scrisa, expresa, ptr. a i se da o copie dupa hotarare, nu se considera comunicata.

Comunicarea va fi tot data postei.

Avocat Marina STARJIL

marina.starjil@gmail.com

https://dreptul-familiei.ro/

Experienta de 25 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international).
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 01-11-2020
AvatarAvocat Roxana Dumitru

Bucuresti
0762633618
avroxana_dumitru@yahoo.com
https://bucuresti.cylex.ro/firma/cabinet+de+a
Facebook
Buna ziua,
Daca instanta nu dispune altfel , sedintele de judecata sunt publice.
Ceea ce ati vazut dvs pe portal este minuta.
Urmeaza sa primiti prin posta hotararea motivata si semnata de catre judecator.
Hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, insa sunt cazuri cand se depaseste acest termen.

In cazul in care doriti mai multe informatii, sau asistenta juridica/reprezentare ne puteti contacta la datele de mai jos.

Avocat Roxana Dumitru,
tel. contact 0762.633.618,
mail avroxana_dumitru@yahoo.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 02-11-2020
AvatarAv. Bratulescu Adela

Bucuresti
0746938774
adela_bratulescu@yahoo.com
Facebook
Sorin86 a scris pe 01-11-2020:
Și momentul comunicării sentinței înseamnă momentul punerii „la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei” (nu prin portal! că acolo e un rezumat), adică se pune sentința la dosar și aia e datase indiferent când se duce omul acolo la judecătorie să cerceteze, sau data de primire a plicului?

Momentul comunicarii il reprezinta data la care primiti solutia prin posta.

Din acel moment curge termenul de apel.

Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti
Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil
Telefon: 0746938774
E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av. Bratulescu Adela

1

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1104

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

2

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 361

Ultimul răspuns

Avocat Petrescu C.

3

Telefon: 0721727157

Doar pt. programări

Locație: Bucuresti

Puncte: 290

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.