Nu inteleg de ce plangerea nu a fost admisa, de vreme ce dvs. nu mai erati proprietar, si ati si radiat-o de la fisc. Trebuia sa depuneti in probatiune toate documentele pe care le detineati. Daca mai sunteti in termenul de apel ptr. plangerea contraventionala, formulati-l urgent. Ptr. dosarul in care spuneti ca sunteti parat, va veti apara cu toate documentele care atesta vanzarea si din care rezulta ca nu dvs. sunteti obligat la plata,ci noul proprietar al masinii (si aratati datele acestuia). Prezentati copii dupa acte. Si nu platiti nicio amenda. Indicati si faptul ca obligația de a proceda la transcrierea dreptului de proprietate al unui autovehicul în termen de 30 de zile revine cf. OUG 195/2202 exclusiv noului proprietar, deci dvs. nu aveti nicio vina. Invocati si faptul ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată Decizia nr. 4/2018, prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 şi art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare: ”- în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, iar dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun”. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|