|
08-04-2021 |
 | Adrian Badea Vizitator |
| Buna ziua, am angajat un avocat care sa ma asiste si reprezinte la o data stabilita la parchet, intrucat procurorul de caz a admis solicitarea mea de participare la audierile de martor, eu fiind persoana vatamata. Pe contractul de asistenta juridica, este mentionat "asistare si reprezentare pentru data de X in dosarul Y in cadrul parchetului Z". Contractul a fost incheiat cu 1 zi inainte de audieri (data stabilita pentru asistare si reprezentare), data la care am achitat onorariul integral si avocatul, iar avocatul doar la solicitarile mele repetate mi-a dat chitanta (ar fi vrut sa nu imi dea chitanta, pe motiv ca trebuie sa cotizeze prea multi bani la barou si ramane cu prea putin din suma). I-am specificat ca trebuie sa demonstrez cheltuielile judiciare pentru a fi decontate. A doua zi, la audieri, aveam practic un interval de 4 ore de audieri, dar in timpul audierii primului martor, avocatul meu a inceput sa consilieze martorul, ba chiar i-a spus ca are voie sa nu raspunda la intrebari, conform procedurii, chiar sa nu dea nicio declaratie! I-am atras atentia si l-am rugat sa adreseze intrebarile pentru martor pe care le notasem (eu cunoscand evident cazul in totalitate, fata de el), iar dansul sa le reformuleze cu o exprimare avocatiala. A refuzat sa faca acest lucru, spunand procurorului ca nu mai sunt intrebari, iar eu nici nu le puteam adresa separat deoarece regula prevedea sa fie adresate doar de avocatul care ma reprezinta. Apoi, m-a invitat sa discutam pe hol si mi-a spus ca el stie ce face si ce intrebari trebuie puse. I-am spus ca trebuie sa imi reprezinte interesele si sa adreseze toate intrebarile ca sa ne folosim de acele raspunsuri si ca nu are voie sa consilieze celelalte parti din dosar sub nicio forma. Avocatul mi-a spus ca DENUNTA UNILATERAL contractul, a mers la procuror sa solicite intocmirea unui proces-verbal pentru acest lucru, apoi a plecat si m-a lasat singur la audieri. Practic, nu si-a indeplinit contractul pentru intreaga zi conform intelegerii noastre, precum si nici cat a stat la audieri nu mi-a reprezentat interesele, nu m-a consiliat, a ajutat martorul si nu pe mine, iar in timpul audierilor statea pe telefon si lucra pe alte cazuri. Acum, avocatul doreste sa mediem amiabil litigiul. Insa, mi-a cerut contractul si chitanta originale, ca sa scrie "anulat" pe ele. Am consultat pe cineva si mi-a spus sa nu fac acest lucru, pentru ca deja a produs efecte juridice contractul respectiv, este ilegal ce imi propune, a fost intocmit si procesul-verbal de procuror ca avocatul renunta la contract, iar la acest moment nu mai poate fi anulat contractul, ci doar sa solutionam amiabil litigiul. De asemenea, vrea sa facem un proces-verbal in care sa mentionam ca nu avem pretentii unul fata de altul. Sunt foarte dezamagit si nu m-am mai confruntat cu o asemenea situatie pana acum. Acest avocat mi-a facut mai multe probleme si nu m-a ajutat cu nimic, desi l-am platit. As putea sa il dau in judecata pt malpraxis profesional? Si sa ii fac reclamatie la barou? Ce sanse sunt si in ce termen trebuie sa ma incadrez? Va rog, ce ma sfatuiti? Va multumesc ancticipat pentru orice sfaturi! | |
|
|
|
08-04-2021 |
 | Av.STARJIL M. ✓ Cluj si Prahova 0742251721 marina.starjil@gmail.com
|
| Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede ca avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei. Sanctiunile care pot fi aplicate sunt: a) mustrarea; b) avertismentul; c) amenda d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioadă e) excluderea din profesie O sesizare (plângere) împotriva unui avocat poate fi formulată de orice persoană si se adreseaza Consiliului Baroului din care face parte avocatul în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii. Chiar şi instanţa de judecată, dacă este sesizată direct cu o asemenea plângere disciplinară, îşi va declina competenţa în favoarea consiliului baroului competent să o analizeze. Dacă plângerea se îndreaptă împotriva decanului baroului ori a unui membru al Consiliului U.N.B.R., competent de a face anchetarea abaterii este Consiliul U.N.B.R. | Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). | |
|
|
|
|
08-04-2021 |
 | Adrian Badea Vizitator |
| Av.STARJIL M. a scris pe 08-04-2021: Chiar şi instanţa de judecată, dacă este sesizată direct cu o asemenea plângere disciplinară, îşi va declina competenţa în favoarea consiliului baroului competent să o analizeze. Multumesc mult pt raspuns! Si in cazul in care solicit daune, recuperarea onorariului + compensarea prejudiciului (faptul ca am fost lasat brusc fara avocat, fara asistenta, fiind stresat peste masura), nu il pot chema in judecata civila pentru malpraxis profesional? In cazul medierii, este normal sa imi ceara contractul si chitanta ca sa scrie "anulat" pe ele? Sustine ca doar asa imi poate returna onorariul, dar e adevarat? Daca intocmim procesul-verbal de mediere, este absolvit de orice vina? Multumesc mult!!! | |
|
|
|
08-04-2021 |
 | Av.STARJIL M. ✓ Cluj si Prahova 0742251721 marina.starjil@gmail.com
|
| Legea nr.51/1995 Art. 31 - Contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă. Prevederile art. 31 din Legea nr. 51/1995 reglementează modalitatea de soluţionare a contestaţiilor privind onorariile de avocat, pe cale administrativ-jurisdicţională. Deci, intai va adresati decanului. Ulterior, daca nu sunteti multumit, puteti ataca decizia decanului fie la Consiliul Baroului, (care va da o decizie definitiva) fie va adresati instantei de contencios administrativ, cf. legii 544/2004. Daca formulati doar o cerere de daune (prejudiciu) si puteti demonstra fapta ilicita a avocatului si prejudiciul cauzat, va puteti adresa direct instantei civile de judecata. | Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). | |
|
|
|
|
09-04-2021 |
 | Av. Bratulescu Adela ✓ Bucuresti 0746938774 adela_bratulescu@yahoo.com Facebook |
| Exemplarul primit al contractului de asistenta juridica va apartine, la fel si chitanta, din moment ce ati achitat un onorariu. Contractul a produs efecte juridice, din moment ce ati fost asistat partial de avocatul respectiv. Sfatul meu este sa il notificati pe avocat pentru a va restitui o parte din onorariul incasat, in caz contrar va puteti adresa Baroului din care acesta face parte si instantei civile, pentru repararea prejudiciului creat, prin neindeplinirea contractului de asistenta juridica. Ar fi indicat in viitor sa va angajati un avocat pe tot parcursul dosarului, pentru a nu a mai intampina astfel de probleme. | Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil Telefon: 0746938774 E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com | |
|
|
|
|
11-04-2021 |
 | Marian Badea Vizitator |
| Av. Bratulescu Adela a scris pe 09-04-2021: Sfatul meu este sa il notificati pe avocat pentru a va restitui o parte din onorariul incasat, in caz contrar va puteti adresa Baroului din care acesta face parte si instantei civile, pentru repararea prejudiciului creat, prin neindeplinirea contractului de asistenta juridica.
Multumesc mult pentru raspuns! Am notificat avocatul in acest sens in scris si este de acord cu restituirea onorariului in totalitate, doar ca doreste sa scrie "anulat" pe chitanta si contractul din posesia mea (originale) si sa i le dau lui, sa facem un proces-verbal, iar un apropiat m-a sfatuit sa nu accept asta. Subliniez faptul ca nu m-a asistat partial, ci s-a ocupat pe telefon de alte cazuri la audiere, iar sfatuind martorul audiat sa nu raspunda la intrebari mi-a creat un imens prejudiciu. Ba chiar a discutat cu procurorul daca se poate sa desfasuram mai repede procedura (el de fapt urmarea sa mearga la alte cazuri desi semnase cu mine contract pe intreaga zi). L-am angajat pentru aceasta procedura tocmai pt ca voiam sa vad daca este profesionist realmente inainte de a plati o suma foarte mare de bani. Ce parere aveti de ideea avocatului de mediere? Cu scris "anulat" pe chitanta si contractul din posesia mea si sa le ia el apoi? Si redactarea unui proces-verbal intre ni? Ati mai procedat in aceasta maniera? Sau cum se procedeaza standard in cazul restituirii de onorariu pe cale amiabila? | |
|
|
|
11-04-2021 |
 | Av.STARJIL M. ✓ Cluj si Prahova 0742251721 marina.starjil@gmail.com
|
| Daca va este restituit onorariul, chitanta trebuie anulata, ptr. ca avocatul nu se poate incarca in contabilitate cu niste venituri pe care nu le-a realizat si la care sa plateasca impozite si contributii. | Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). | |
|
|
|
|
|
|
Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |