Nu, pentru ca lege 231 care a modificat legea 18 se refera la o categorie aparte de beneficiari {fostele cooperative de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum si detinatorii/mostenitorii terenurilor necooperativizate, aferente locuintelor} Terenurile situate în intravilanul localităţilor, aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) sunt deţinători de construcţii de la data dobândirii şi până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate; b) fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol şi a plăţii impozitelor şi taxelor în conformitate cu prevederile legale; c) pentru terenul aferent construcţiei nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate; d) terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale." În cazul terenurilor aferente locuinţei, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel: a) dacă solicitanţii figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale; b) dacă terenul este în proprietatea statului român şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi; c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane." Or, dvs. nu va incadrati in niciuna dintre categorii; daca ati inchiriat terenul de la primarie, si ati primit permisiunea de a construi, in documentatia aferenta autorizatiei de constructie este mentionat si regimul juridic al terenului; probabil, detineti un drept de superficie; cereti un extras CF de informare al terenului ptr a va lamuri. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|