Bună ziua! Am o problemă și v-aș ruga să mă îndrumați/sfătuiți în rezolvarea problemei, dacă este cu putință. Concret, am candidat pentru ocuparea unei funcții de conducere în cadrul unei instituții publice care s-a desfășurat sub forma de interviu pe teme profesionale. Deși am răspuns foarte bine la fiecare item (după ce am verificat de n ori textele de lege ce au făcut obiectul subiectelor), am avut surpriza să constat că am obținut nota 6,8 (minim 7 trebuia să obțin pentru a fi declarat admis). Am depus contestație, dar s-a menținut nota acordată de comisia de concurs. Un lucru destul de ciudat este că, comisia de contestație a fost compusă din 3 membri care sunt subalterni/subordonați ai președintelui de comisie care m-a evaluat la proba de interviu. Interviul a fost înregistrat audio-video. Cu privire la răspunsurile oferite, nu am niciun dubiu, nota este mult mai mică raportat la răspunsurile oferite, dacă s-ar fi punctat doar răspunsurile mot a mot din legislație ar fi trebuit să fiu punctat cu minim 8,5 (autoevaluare), în situația în care la răspunsurile care nu au fost identice cu textul din lege aș fi primit punctaj 0. Chiar și la acele răspunsuri care nu au fost identice cu textul de lege, formulate cu propriile cuvinte nu s-a schimbat cu nimic sensul articolelor respective. Am posibilitatea să solicit instituției în calitate de candidat la concursul respectiv fișele de evaluare ale fiecărui evaluator atât din comisia de concurs cât și din comisia de contestație și înregistrarea audio-video de la proba interviului? P.S.: Al doilea candidat este împuternicit pe funcția respectivă, a participat și el la concurs, dar a obținut nota 4, cred că s-a urmărit oarecum să fiu dezavantajat ca să continue persoana respectivă pe funcția scoasă la concurs, altfel nu înțeleg scopul urmărit de instituție. Vă mulțumesc anticipat. |
|