NIF-ul va fi al dvs, deci il obtineti dvs, prin intermediul unui reprezentant, cetatean roman. Puteti obține codul NIF (numar de identificare fiscala) în persoană de la sediul ANAF sau prin delegarea unui cetățean român ca reprezentant. Primul pas este completarea Formularului 030 de înregistrare fiscală/ declarație de mențiuni pentru persoane fizice străine. Acest formular poate fi gasit atât la sediul organului fiscal în format fizic, cât și online în limba romana si engleza, pe site-ul ANAF. Formularul 030 trebuie completat și trimis la momentul primei înregistrări fiscale, dar și la modificarea aspectelor esențiale din cuprinsul acestuia, cum ar fi sursa încasărilor sau venitul total. Formularul trebuie completat cu toate informațiie menționate în cadrul acestuia și i se va atașa o serie de documente, dupa cum urmeaza: - copie după pașaportul persoanei fizice străine și copie după buletinul reprezentantului român - împuternicire pentru reprezentant, în original - documente doveditoare privind motivele străinului pentru solicitarea codului NIF Codul NIF poate fi obținut la sediul ANAF din raza teritorială aferentă domiciliului SAU reprezentantului în România. De exemplu, dacă împuternicitul locuiește în București, Sector 1, formularul va fi depus la ANAF-ul de sector. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|