Forum avocaţi > Civil

Respingere bursă socială

 28-11-2024
AvatarAdrianPop


Bună ziua,
Mă încadrez in definiția legală a familiei monoparentale iar din punctul de vedere al veniturilor salariale m-aș încadra la bursa pentru familii monoparentale (socială) pentru cei doi copii. Am făcut cerere și aceasta a fost respinsă de școală datorită identificării în declarația de venituri pe anul 2023 a unei tranzacții imobiliare generată de succesiunea după tatăl meu. Metodologia de acordare a burselor a Ministerului Educației prevede "declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit." (https://www.edu.ro/sites/default/files/proiect_Metodologie_cadru_acordare_burse_invatamant_preuniversitar.pdf)
Aș dori să întreb dacă tranzacțiile imobiliare se încadrează în venituri cu caracter permanent și astfel pot fi bază pentru respingerea cererii, așa cum m-a informat școala. De asemenea, acele venituri s-au realizat în anul 2023, anterior celor 12 luni prevăzute în metodologie ca perioadă de referință pentru calcul. V-aș ruga să mă informați dacă îmi scapă ceva, sau nu s-au respectat prevederile legale din metodologia de acordare a burselor. Mulțumesc anticipat!
Răspunde
 09-12-2024
AvatarFlorin_Vasilescu
Bucuresti Sector 3
0756312330
florin.vasilescu@consultantarapida.ro
https://consultantarapida.ro/
Facebook
Vanzarea bunurilor proprii nu reprezinta un venit

av Vasilescu Florin
Răspunde
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av. Bratulescu Adela

1

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1104

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

2

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 361

Ultimul răspuns

Avocat Petrescu C.

3

Telefon: 0721727157

Doar pt. programări

Locație: Bucuresti

Puncte: 290

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.