Forum avocaţi > Civil

Datorie justificată

 29-11-2013
AvatarEein


Buna ziua ,
de doua zile mă confrunt cu o situatie pe care eu o consider total anormala si as avea nevoie de cateva sfaturi competente

Prin rapotul de expertiza contabila efectuată in 2010 in cadrul unui dosar civil s-au stabilit sumele pe care părţile şi le datorează unu către celelalt la timpul respectiv şi se impunea compensarea judiciară acestor sume.
Prin hotarărea judecatorească irevocabilă prin respingerea recursului se stabileste suficent de clar, pentru a exclude orice interpretare greşită, ca”anuleaza toate actele de executare silită intocmite in dosarul execuţional, dar nu este reţinut ca trebuie efectuat compensarea celor două datorii reciproce stabilita prin expetiză contabila efectuată in anul 2010.!
În cadrul dosarul execuţional din 2012 s-a executat numai o suma reprezentănd contravaloarea expertizei contabilă şi onorariu de avocat , fără a fii executat suma datorată prin compensaţie din hotărăre.
În cadrul unui proces civil din anul 2012 am solicita ca suma datorată prin compensare să fie actualizată dar instanţa de judecată consideră ca nu am dreptul de a cere actualizarea unei sume stabilita prin compensare in anul 2010 aspect ce nu este menţionat în dispozitivul hotarării ci numai în considerentele hotărării mai ales că subsemnatul in contestaţia la timpul repectiv nu am solicitat
Întrebarea mea este ca instanţa poate refuza ca o sumă datorată prin compensare reciproce in anul 2010 dar executat abia in anul 2012 să nu fie actualizat şi ce cale judiciară mai am?
vă multumesc anticipat
Răspunde
 12-12-2013
AvatarRoman relu
Bucuresti

raspunsul il aveti in acea hotarire. daca instanta a efectuat o compensare, iar in urma compensarii intre parti s-au stins orice debite, atunci nu mai aveti de ce sa cereti o actualizare. de aceea v-a si respins a doua actiune


Răspunde
 13-12-2013
AvatarEein


Multumesc răspunsul
Se poate că nu am fost destul de explicit
,Instanţa de fond analizănd cauza reţine “ în considerentele hotărării ca urmare în urma efectuării expertizei contabile dispuse în cauză a rezultat că intimatul datorează contestatorului suma de 4419,43 lei iar contestatorul datorează intimatului suma de 2317,17 lei şi aplicănd instituţiei judiciare a compensării instanţa a constatat că intimatul datorează contestatorului suma de2252,26 lei. Prin hotarărea judecatorească devenit irevocabilă prin respingerea recursului se stabileste suficent de clar în dispoziţia hotărării pentru a exclude orice interpretare ca”anuleaza toate actele de executare silite intocmite in dosarul de executare şi nu este reţinut că trebuie efectuat compensarea celor două datorii reciprocă. stabilita prin expetiză contabila efectuată in anul 2010!
Instanţa de judecată nu face o interpretare a dispozitivului ci interpretează doar o frază din considerentele sentinţei respective, lucru inadmisibil in opinea mea deoarece nu considerentele unei hotărari sunt susceptibile de executat silit ci ceea ce este menţionat în cuprinsul dispozitivului unui hotărări judecătorest iar nu considerentele acesteia, întrucăt ar însemna că instanţa să procedeze la adăugarea sau lămurirea dispoziţiei unei sentinţe, aspect care nu e de competenţa sa ci a instantei care a pronuntat respectiva hotarăre judecatorească!
La o sentinţă definitivă și irevocabilă şi investită cu formula excutorie şi executat, parţial fără suma compensată (2252,26 lei) o altă instantă de judecată nu mai poate reveni asupra acesteia inclusiv prin adăugarea unor argumente suplimentare pentru că raportat la cazul concret puterea sa jurisdicţională s-a epuizat Avănd în vedere ca instanţa în dispozitivul hotărării judecătorest nu a reţinut ca trebuie efectuat compensarea celor două datorii reciprocă, acest aspect este menţionat numai în expertiza contabila juridica efectată in anul 2010. şi în considerentele hotărării se impune după părerea mea continuarea executării silite incepută in anul 2012 pentru recuperarea creanţei datorată care reprezintă diferenţa de debit actualizată, diferenţa de dobăndă actualizată şi cheltuieli de executare silita calculată în mod real (2012) pentru o sumă datorată in anul 2010.
Multumesc
Răspunde
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.