Buna ziua, Daca sunteți amabili lămuriți-mă vă rog ce ar trebui să fac în acest caz. Detaliat ar fi următoarea problemă/situație: Am o pădure cu o suprafață de aproximativ 1 hectar, cu titlu de proprietate, neintabulat, prin care se dorește traversarea acesteia cu o conductă de gaz (firma Transgaz), afectând o suprafață de aprox. 500 mp (culoar prin mijlocul pădurii). Soiul predominant este carpen (un detaliu care cred că contează). Nu sunt lămurit ce implică toate acestea în ideea în care beneficiarul, executantul lucrării și ocolul silvic nu m-au lămurit care ar fi procedura corectă pentru mine și legală. Mi s-a comunicat verbal (printr-o mascaradă) că voi primi o sumă maaare de bani, uluitoare, deși știu că valoarea despăgubirii nu poate atinge asemenea "cote" prezentate de ei. Tot ceea ce vreau este ca pe suprafața de pădure afectată de Uzufruct să primesc despăgubirea reală,(nici mai mult, nici mai puțin), fără a avea pretenția de a mă opune derulării proiectului. Practic, nu știu etape, pași. Mulțumesc! |
|