Întreabă pe forum Conectare
Întreabă pe forum
Forum avocaţi > Civil

Chemat in judecata pentru neplata energiei electrice pentru un imobil vandut de mai bine 12 ani

 07-12-2013
AvatarIduda


Buna ziua!
In luna noiembtie 2013 am fost actionat in judecata de către Eon pentru neplata unei facturi.
Instanta mi-a cerut sa vin cu intampinare si sa depun probe la dosar, ocazie cu care am depus urmatoarea intampinare:

La data de 26.07.2000 am încheiat contract de furnizare energie electrică cu SC Electrica S.A pentru imobilul din strada xxxxxxx conform copiei xerox atașate de SC Electrica SA la dosar.
La data de 25.09.2000 contorul vechi a fost schimbat , noul contor având indexul de pornire 00414 conform bonului de mișcare 013798 din 15.09.2000.
La data de 13.06.2001 imobilul din strada xxxxxxx a fost vândut către xxxxxxxx și predat la data de 01.07.2001 conform conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 2280 din 13.06.2001, atașate în xerocopii la prezenta.
Facturile la toate utilitățile au fost achitate la zi în prezența cumpărătorilor tocmai pentru a evita vânzarea unui imobil grefat de sarcini.
La data de 22 iunie 2001 am cumpărat imobilul din strada Epureanu unde locuiesc și în prezent, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 2292 din 22 iunie 2001 depuse în xerocopie la prezenta. La data de 24.09.2001, după eliberarea unui nou document de identitate am încheiat un nou contract de furnizare energie electrică cu SC Electrica SA, cu numărul 1936, atașat în xerocopie.
În legătură cu pretențiile SC E-ON Energie România S.A fac următoarele precizări:
Datele prezentate în desfășurătorul depus la dosar nu sunt reale și sunt prezentate de așa natură încât să lase ideea de rău platnic a mea. Îmi întemeiez afirmația pe următoarele:
- conform facturii BCEMF nr. 863954650 din 28.10.2010 arată ca o primă tranșă de plată perioada 16.05 - 18.06 însă nu este menționat anul ( lasa să se înțeleagă că această perioadă începe cu încheierea contractului de furnizare respectiv 16.05.2001) iar contorul are indexul 2193, seriea contorului fiind 6028113.
- pentru perioada 10.07 - 12.10 (pentru care se lasă să se înțeleagă că este vorba de același an 2000) se înregistrează un consum de 188 kWh iar indexul pleacă de la 3032 până la 3220 și aceeași serie a contorului deși la data de 25.09.2000 contorul a fost schimbat iar indexul nou este 00414, index care ar trebui să apară în desfășurător ca index nou pentru perioada 25.09- 12.10.
- deși de la începutul și până la sfîrșitulperioadei de neplată consumul este reprezentat de indexul nou și indexul vechi, fără întreruperi ale indexului, reiese ori că perioada de neplată nu începe cu anul 2000 deci facturile aferente consumului până la data de 13.06.2001 au fost achitate și perioada de neplată începe după vânzarea imobilului ori că datele au fost prezentate tedențios pentru a induce ideea instanței că sunt rău platnic.
Consider că, odată cu vânzarea imobilului la data de 13.06.2001 și predarea acestuia la data de 01.07.2001, drepturile și obligațiile mele cu privire la acest imobil s-au încheiat.
În contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1671 din 26.07.2000 la Capitolul 5 art. 7 sunt prevăzute drepturile și obligațiile consumatorului, obligații printre care nu se regășește și aceea de a anunța înstrăinarea imobilului.
La Capitolul 6 art. 11 este prevăzut că ” neachitarea contravalorii facturii de către consumator în termen de 7 zile calendaristice de la data înștiințării de plată atrage după sine:
a) perceperea de penalități, pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea facturii;
b) întreruperea furnizării energiei electrice, cu un preaviz de 3 zile lucrătoare după cea de a 30-a zi de la perceperea penalităților
c) rezilierea contractului și desființarea racordului”
lucruri pe care Electrica SA nu le-a făcut timp de 10 ani și a continuat să furnizeze energie deși ar fi trebuit să desființeze racordul încă din anul 2001
La capitolul 7 ”Alte clauze specifice” este prevăzut că ” furnizorul poate solicita rezilierea contractului în caz de consum fraudulos, în cazul ,pierderii de către consumator a calității de deținător al spațiului pentru care se asigură furnizarea energiei electrice”
La art. 19 este prevăzut că ” furnizorul este în drept să întrerupă furnizarea energiei electrice când contractul de furnizare a energiei electrice este pe numele altei persoane fizice decât al celei care deține de drept locul de consum” lucru care nu a fost sesizat timp de 10 ani de persoanele împuternicite să verifice periodic consumul și să schimbe contorul.
Art 28 alin.2 din contract prevede că ”în cazul neprezentării consumatorului la casieria furnizorului în perioada 22-28 lunar (art 28 alin. 1) factura se va întocmi pe baza consumului mediu realizat anterior, neplata acestuia în termen atrăgând aplicarea prevederilor art 11 lit. a,b,c.
Desfășurătorul prezentat este prevăzut un consum de 66, 112, 491, 150, 20 kWh , etc. ceea ce nu reprezintă un consum mediu ci un consum preluat după citirea contorului. Ori persoana împuternicită de E-ON, care a citit contorul nu s-a sesizat timp de 10 ani că la acea adresă locuiește alt proprietar ?
Din cele prezentate mai sus consider că nu am nici o obligație financiară față de E-ON Energie S.A iar contractul de furnizare ar fi trebuit reziliat din inițiativa acestora încă din anul 2001 când am înstrăinat imobilul și au apărut primele facturi neplătite.

Acum sunt chemat in fata instantei.
Ce trebuie sa fac in continuare ?
Răspunde
 12-12-2013
AvatarRoman relu
Bucuresti

problema Dv vizeaza mai multe aspecte de drept
1. o parte din acele creante sunt prescrise, cele mai vechi de 3 ani, decic electrica nu le mai poate incasa daca va opuneti,
2. in rest problema este delicata ptr, va aveti nevoie de o aparare calificata; legislatie speciala, norme ANRE, etc.
oricum problema este rezolvabila


Răspunde
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.