Forum avocaţi > Civil

Executare silita a unui imobil comun

 24-09-2017
AvatarCristi
Vizitator
Bună ziua,

sora mea a cumpărat niște electrocasnice în 2008, în rate. Pe atunci locuia împreună cu mine și cu părinții mei, în apartamentul părinților. Nu și-a plătit ratele. Între timp, tatăl meu a decedat. De la decesul lui au trecut câțiva ani, iar noi nu am făcut niciun act de succesiune. De asemenea, apartamentul a fost pus ca garanție pentru mine în momentul angajării mele la o firmă care cerea o astfel de garanție. Nu știu exact formula tehnică, ideea era ca dacă eu produc pagube serioase, firma să și le poată recupera din acest apartament. Acum circa 2 ani am plecat de la acea firmă, dar încă nu am primit (și nici nu am solicitat) ridicarea acelei garanții pe imobil.

Anul trecut creditorul sorei mele a cesionat creanța unei firme de recuperări. La judecătoria din orașul nostru a avut loc o ședință cu ușile închise, de care noi n-am știut, iar instanța a încuviințat executarea silită. Zilele trecute am primit un plic de la executor, în care ne informa că a declanșat executarea silită, că a proptit cele 3 conturi bancare ale sorei mele și că o invită la biroul lui pentru a-și declara bunurile și valorile, inclusiv cele aflate în coproprietate.

Sora mea este plecată din țară, de vreo 2 ani. Cele trei conturi bancare (care au fost proptite) sunt goale. Nu are bunuri de valoare în România. Suma totală de plată este de circa 10.000 de lei.

Întrebarea mea este: poate executorul, în această situație, să execute silit imobilul? Dacă da, cum și în cât timp? Și cum s-ar putea împiedica asta, având în vedere că sora mea nu are, acolo unde se află acum, posibilitatea să restituie rapid acești bani? Adică, pentru 10.000 de lei datorați de sora mea, ne putem trezi obligați să vindem apartamentul, eu și cu mama mea, care am rămas aici?

Mulțumesc.
Răspunde
 25-09-2017
AvatarAvocat Ciorobea Aurora

Campina

aurora.ciorobea@opticnet.ro
Ceea ce se urmareste sunt bunurile surorii dvs. Chiar daca este plecata din tara, de unde este poate trimite un e-mail, sau poate telefona executorului judecatoresc, pentru a lamuri situatia.
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 26-09-2017
AvatarAv.GERBER

Bucuresti
0723639378
av_gabrielagerber@hotmail.com
www.avocat-gerber.ro
Facebook
Imobilul in discuție nu apartine debitoarei asa ca nu poate fi urmarit silit.

Av.Gabriela GERBER - experienta 20 ani exclusiv in avocatura Baroul Bucuresti

Dedicarea, pasiunea pt aceasta profesie, empatia fata de nevoile clientilor, perfectionarea continua ma determina zi de zi sa caut solutii, sa ofer sprijinul si sa intrebuintez toate resursele, cunostintele si experient
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 28-09-2017
AvatarAv. Raluca Ifrim

Bucuresti
0736423312 (Doar pt. programări)
av.ralucaifrim@yahoo.com
Cristi a scris pe 24-09-2017:
Bună ziua,

sora mea a cumpărat niște electrocasnice în 2008, în rate. Pe atunci locuia împreună cu mine și cu părinții mei, în apartamentul părinților. Nu și-a plătit ratele. Între timp, tatăl meu a decedat. De la decesul lui au trecut câțiva ani, iar noi nu am făcut niciun act de succesiune. De asemenea, apartamentul a fost pus ca garanție pentru mine în momentul angajării mele la o firmă care cerea o astfel de garanție. Nu știu exact formula tehnică, ideea era ca dacă eu produc pagube serioase, firma să și le poată recupera din acest apartament. Acum circa 2 ani am plecat de la acea firmă, dar încă nu am primit (și nici nu am solicitat) ridicarea acelei garanții pe imobil.

Anul trecut creditorul sorei mele a cesionat creanța unei firme de recuperări. La judecătoria din orașul nostru a avut loc o ședință cu ușile închise, de care noi n-am știut, iar instanța a încuviințat executarea silită. Zilele trecute am primit un plic de la executor, în care ne informa că a declanșat executarea silită, că a proptit cele 3 conturi bancare ale sorei mele și că o invită la biroul lui pentru a-și declara bunurile și valorile, inclusiv cele aflate în coproprietate.

Sora mea este plecată din țară, de vreo 2 ani. Cele trei conturi bancare (care au fost proptite) sunt goale. Nu are bunuri de valoare în România. Suma totală de plată este de circa 10.000 de lei.

Întrebarea mea este: poate executorul, în această situație, să execute silit imobilul? Dacă da, cum și în cât timp? Și cum s-ar putea împiedica asta, având în vedere că sora mea nu are, acolo unde se află acum, posibilitatea să restituie rapid acești bani? Adică, pentru 10.000 de lei datorați de sora mea, ne putem trezi obligați să vindem apartamentul, eu și cu mama mea, care am rămas aici?

Mulțumesc.

Buna ziua,

Trebuie sa contestati incheierea de incuviintarea a executarii silite si sa cereti suspendarea exacutarii!
Nu avea cum sa fie incuviintata executarea pe toate bunurile - inclusiv cele in coproprietate!

Insa, daca nu contestati aceasta incheiere si nu solicitati, separat de contestatie, si suspendarea executarii, nu veti mai putea opri executarea, chiar daca aceasta nu ar trebui sa se poata face.

Potrivit art. 714 NCPC, puteti face aceasta contestatie in termen de 15 zile de la data primirii comunicarii de la executor.

Av. Raluca Ifrim - Baroul Bucuresti (17 ani experienta)
tel: 0736.423.312
Doar pentru programari
e-mail: av.ralucaifrim@yahoo.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.