Forum avocaţi > Civil

Act de Proprietate pe o parte teren fara acte

 20-04-2018
AvatarElenaP


Buna ziua,
In 1979 parintii mei au cumparat o casa cu gradina imprejmuite cu gard. cand au facut actul de proprietate acum cativa ani nu au sesizat ca nu e cuprinsa toata gradina. noi suntem 2 frati si parintii au facut act de vanzare cumapare frateluipe gradina, iar mie mi-au facut act de vanzare cumparare pe casa si restul de teren, adica trotuarul din jurul casei si o alee care e accesul la strada pentru ca abia atunci am sesizat ca de fapt pe o bucata de teren nu au act. Am fost la primarie si la avocat si acesta a demarat proces, care a durat si la care s-au schimbat si judecatorul si nu am obtinut actele. Avocatul mi-a spus sa merg la Primarie sa solicit niste certificate, iar apoi sa facem inscrierea in cartea funciara. Am tot batul pe la usile primariei dar tot ne-au trimis de la un birou la altul pana cand mama mea a renuntat. Dat fiind faptul ca fratele meu este dornic de mostenire am vrea sa ne ajutati cu un sfat cum ar trebui sa procedam ca sa intram in posesia actului de proprietate pe cei 200mp acum cat inca sunt parintii. In speranta ca am fost destul de concreta in exprimare si expunerea situatiei, va multumesc anticipat!
Răspunde
 20-04-2018
AvatarCar3men

Bucuresti
0721727157 (Doar pt. programări)
av.carmen.petrescu@gmail.com
https://aavocat.net
Facebook
Buna ziua,
Teoretic din cele ce spuneti dvs. ar trebui deschis un proces avand ca obiect fie uzucapiune, fie accesiune imobiliara (depinde de anumite detalii) si sa obtineti astfel o hotarare judecatoreasca.
Ceea ce nu se intelege din cele ce spuneti, rezulta ca ati fost totusi la un avocat, a fost inceputa o actiune in instanta, dar nu spuneti ce fel de actiune si cum s-a terminat.
Poate ar trebui sa tineti legatura mai mult cu avocatul ce l-ati avut. Sau cautati un alt avocat, caruia sa-i prezentati toate actele, inclusiv hotararea/hotararile judecatoresti obtinute pana acum, pentru a vedea daca si ce se mai poate face mai departe.

In cazul in care doriti mai multe informatii, sau asistenta juridica/reprezentare ne puteti contacta la datele de mai jos.

av.Petrescu C. - Baroul Bucuresti
tel:0721727157*
e-mail: av.carmen.petrescu@gmail.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 20-04-2018
AvatarElenaP


multumesc pentru raspuns! Procesul care l-am avut a fost pt uzucapiune dar l-am pierdut.
Răspunde
 20-04-2018
AvatarElenaP


as putea merge la alt avocat care sa deschida din nou proces pentru uzucapiune? Multumesc anticipat!
Răspunde
 26-04-2018
AvatarElenaP


buna ziua, daca se poate va rog sa imi raspundeti; procesul care l-am avut a fost pt uzucapiune si l-am pierdut, se poate sa merg la alt avocat si sa deschid alt proces? multumesc anticipat!
Răspunde
 26-04-2018
AvatarAv. Bratulescu Adela

Bucuresti
0746938774
adela_bratulescu@yahoo.com
Facebook
Nu puteti formula aceeasi cerere de doua ori in instanta.

Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti
Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil
Telefon: 0746938774
E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 26-04-2018
AvatarElenaP


Buna ziua,
Ma puteti indruma ? ce ar trebui sa faca parintii ca sa intre in posesia actului de proprietate pe cei 280mp? multumesc
Răspunde
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.