Va tb sa ne specificati in ce act normativ ati intalnit acest termen pt ca - de la data intrarii in vigoare a noului cod civil - vorbim despre profesionisti. Si de asemnea in ce context va intereseaza aceasta notiune. Art. 3 noul C. civ. se referă la aplicarea generală a noului Cod civil, în sensul că el se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Totodată art. 3 prin alin. (2) noul C. civ. introduce termenul nou de "profesionist", cu un sens ceva mai larg, ca fiind cel care exploatează o întreprindere. Termenul comerciant nu este automat înlocuit prin cel de profesionist, acestuia fiindu-i necesare condiţii suplimentare pentru a fi echivalentul comerciantului, care nu este nicăieri expres abrogat ca noţiune. Aceste cerinţe, valabile şi pentru ca o persoană să devină profesionist comerciant, ar fi: (i) exercitarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii cu scop lucrativ în mod sistematic, efectiv, continuu şi regulat, cu titlul de profesiune; (art. 10 noul Cod civil care se referă la modificarea Legii nr. 31/1990, iar expresia "acte de comerţ" din Legea nr. 31/1990 este înlocuită cu "activităţi cu scop lucrativ", deoarece societatea comercială este un profesionist care desfăşoară astfel de acte, cu scop lucrativ) (ii) supunerea la înregistrarea în Registrul comerţului - deci nu supunerea la înregistrări, înscrieri sau autorizări în alte registre publice valabile pentru ceilalţi profesionişti sau liber-profesionişti, [art. 6 alin. (1) noul Cod civil, potrivit căruia referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990] (iii) deţinerea unui patrimoniu de afectaţiune, astfel cum el este definit deja în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cât şi în cuprinsul noului Cod civil Profesioniştii sunt o specie mai largă, care cuprinde şi comerciantul, deoarece profesioniştii sunt: (i) cei care exercită activităţi economice în mod independent (cei supuşi reglementărilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 şi liber-profesioniştii care exercită profesii reglementate sau liberale); (ii) persoane juridice de drept privat (unde sunt incluse societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, alte societăţi cu personalitate juridică); (iii) instituţiile publice, precum şi (iv) organizaţii non-guvernamentale şi alte entităţi fără personalitate juridică. Daca doriti mai multe amanunte, ma puteti contacta telefonic. |
Av.Gabriela GERBER - experienta 20 ani exclusiv in avocatura Baroul Bucuresti Dedicarea, pasiunea pt aceasta profesie, empatia fata de nevoile clientilor, perfectionarea continua ma determina zi de zi sa caut solutii, sa ofer sprijinul si sa intrebuintez toate resursele, cunostintele si experient |
|
|