Voi încerca să expun problema cât mai clar și concis. Sunt pe ultima suta de metri cu procedurile de dizolvare a unei societăți comerciale, toate au mers ok pana în punctul în care a fost depus dosarul la Registrul Comerțului, pentru ultima etapa. Dosarul a fost respins de Onrc, ocazie cu care am aflat ca aveam opoziție la dizolvare din partea Anaf. Menționez ca eu nu locuiesc în țară, toate demersurile le-am făcut cu ajutorul semnăturii electronice și prin intermediul unei firme care se ocupa cu infiintare/dizolvare societăți. Am aflat ulterior ca într-adevăr aveam 2 plicuri în cutia postala la adresa din tara, cel mai recent datat 26 ianuarie și care conținea o citație. Pe de alta parte, eu am achitat Op-ul cu toate taxele și impozitele restante pe 25 ianuarie, iar pe 1 februarie am primit certificatul fiscal pe 0 de la Anaf (chiar înainte de a afla de blocajul cu opoziția). Acum încep problemele. ONRC refuza sa îmi accepte dosarul (care evident, conține și certificatul fiscal), pe motiv ca exista acea opoziție din partea Anaf și vor un document de la Anaf care sa ateste ca nu vor mai face opoziție iar Anaf susține ca în afara de certificatul fiscal nu au ce altceva sa îmi elibereze, ca acela e singura dovada ca firma nu mai are datorii și, citez "e absurd ca ONRC sa nu îl ia în considerare". Undeva e o ruptura de comunicare sau un vid în proceduri iar eu sunt prinsa la mijloc. Ma puteți ajuta cu un sfat? Sa mai insist la Anaf? Sa aștept data programata pt proces și formularea unei concluzii și publicarea ei pe portal, astfel încât sa am dovada ceruta de ONRC? Sa contactez un avocat? Multumesc pentru orice eventuale răspunsuri cât și pentru răbdarea de a citi tot mesajul. |
|