Buna ziua. In urma unor evenimente desfasurate pe ascuns pe parcursul a 10 ani din cei 11 ani de casatorie, evenimente care nu mai permit continuarea casatoriei noastre, am hotarat sa divortez de sotia mea. Am vrea sa fie un divort cat mai civilizat, mai scurt si fara mentionarea culpei si de aceea am opta pentru un divort la notar public. Avem doi copii minori (sub 10 ani) si un apartament in copropietate. Sotia mai detine un apartament cu o camera. De principiu, am cazut de acord cu sotia pe toate aspectele cerute in cazul unui divort la notar, preferabil in cazul nostru pentru protejarea copiilor si a sotiei. Mentionez elementele intelegerii de principiu si apoi va adresez cateva intrebari legate de viabilitatea unei astfel de solutii. 1. Numele ei in urma casatoriei va ramane numele meu de familie. 2. Vom stabili exercitarea in comun a autoritatii parintesti, din cate am inteles aceasta fiind regula in lipsa unor situatii exceptionale, care nu fac obiectul situatiei noastre - nu am nici un fel de indoieli legate de dragostea ei pentru copii si a calitatii ei de mama. 3. Domiciliul copiilor va fi stabilit prin acord la domiciliul tatalui (al meu, apartamentul in care locuim in prezent), iar al ei va ramane, in mod oficial, la apartamentul cu o camera, acolo unde a avut tot timpul casatoriei domiciliul din buletin. 4. Se vor stabili perioade cat mai generoase in care ea sa poata vizita copiii. 5. Se va stabilii, in mod oficial in conventie, o suma pe care ea o va plati pentru intretinerea copiilor - mentionez ca aspectele materiale nu au reprezentat niciodata o problema sau un subiect de neintelegere intre noi. In situatia in care divortul se va pronunta in urma acordului pe aspectele de mai sus, intentia noastra este ca, in ceea ce apreciem noi ca fiind interesul superior al copiilor, sa locuim impreuna cu copiii in acelasi apartament, copiii sa nu afle ca nu mai suntem casatoriti si sa incercam sa ne toleram pentru a proteja copiii. Daca, peste un timp (un numar de ani), constatam ca nu mai putem trai impreuna, fie pentru ca unul dintre noi doreste sa isi refaca viata cu altcineva, fie pentru oricare alt motiv, acordul nostru implica sa modificam conventia in conditiile legi si sa impartim copiii, unul urmand sa locuiasca cu mine si altul cu ea in locatii diferite. Evident aceasta nu ar fi o situatie ideala pentru copii si urmeaza sa apelam la ea doar in situatii pe care le vedem ambii putin probabile acum. Inainte de a ne prezenta la un notar public cu documentele, am aprecia foarte mult daca avocati cu experienta ar putea evalua viabilitatea unei astfel de intelegeri si daca ati putea raspunde la urmatoarele intrebari: 1. Exista vreo piedica legala pentru un astfel de acord? 2. Stim ca urmeaza sa se efectueze o inspectie a Autoritatii Tutelare. Nu avem indoieli ca spatiul locuintei sau dezvoltarea fizica, emotionala sau psihica a copiilor sunt mai mult decat corespunzatoare. Exista, insa, sansa ca cele 5 puncte ale acordului sa nu fie acceptabile de catre notar sau Autoritatea Tutelara din vari-motive in conditiile acordului mamei pe toate aceste puncte? Ma gandesc la faptul ca, imi inchipui, stabilirea domiciliului la tata, este o situatie mai rar intalnita. 3. Decizia noastra de a continua sa locuim impreuna pentru copii, poate constitui un avantaj sau un dezavantaj in conditiile in care in conventie vor fi mentionate cele 5 puncte in urma carora domiciliul oficial va fi diferit pentru mama? Ar ajuta sa mentionam aceasta in conventie sau in timpul discutiilor cu autoritatile sau nu? 4. Inspectia se va face doar la domiciliul copiilor stabilit prin acord sau si la domiciliul stabilit oficial al mamei avand in vedere ca vom stabili perioade generoase de vizitare? Intreb pentru ca in locuinta stabilita a mamei exista chiriasi si am vrea sa nu-i expunem si pe ei la problemele noastre in cazul in care se va inspecta si acel spatiu. Daca e obligatoriu, nu e o problema. 5. Am citit in lege ca stabilirea contributiei la cresterea copiilor este de "pana la 1/3 din veniturile" parintelul separat, in cazul a 2 copii. Exista posibilitatea stabilirii in conventie a unei sume mai mici, de exemplu 1000 - 1500 lei / luna sau chiar renuntarea la ea? Cat timp vom locui impreuna oricum nu s-ar face plata in mod efectiv. Trebuie dovedit autoritatilor ca platile se fac? 6. In situatia in care pe viitor am dori tot prin acord complet schimbarea conventiei in directia stabilirii de domicilii diferite pentru copii, exista posibilitatea ca aceasta decizie sa nu fie acceptata de autoritati? (notar sau Autoritatea Tutelara) in urma inspectiilor psiho-sociale ulterioare? Cunosc faptul ca, dupa implinirea varstei de 10 ani, copiii vor fi ascultati. O sa incercam sa protejam copiii de astfel de intrebari. Nelamurirea este legata doar de respingerea unei astfel de solutii de catre autoritati din experienta dumneavoastra. Am multe intrebari insa acestea ar fi principalele. Orice sfat de la o persoana cu experienta in situatii similare este binevenit. Multumim. |
|