Erorile materiale sunt simple greșeli scriptice asupra numelui, prenumelui, asupra unor date calendaristice la care se referă actul, asupra unor indicații numerice etc. Eroarea trebuie să fie materială și evidentă, rezultând vădit din actele dosarului "...evidența erorii reieșind în absența oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea sau exprimarea vreunei convingeri. Eroarea materială evidentă nu trebuie dovedită, nefiind necesară administrarea de probe ori stabilirea ei ca urmare a unei deliberări și ca exprimare a unei convingeri" 1. Care este termenul de formulare a cererii de indreptare? Exista un termen de 20 de zile, sau poate fi formulata oricand dupa ce instanta a dat solutia? oricand, ulterior redactarii actului. 2. Partile vor fi citate doar daca instanta considera ca e necesar ca acestea sa dea lamuriri? Da. 3. Este prevazuta o durata de solutionare a cererii de indreptare a hotararii? Nu. 4. Daca incheierea data pe fond este definitiva, pentru solutia data pentru cererea de indreptare a erorilor materiale exista cale de atac? Nu Dec. ÎCCJ (SP) nr. 351/2018 În dispozitivul hotărârii s-a menționat faptul că aceasta este definitivă. Împotriva acestei decizii penale petentul, recurgând la instituția prevăzută de art. 278 C. proc. pen., a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale, apreciind că s-a strecurat o greșeală materială de calcul privind obligarea petiționarului la plata sumei de 60.000 de euro, cu titlu de daune morale, cu toate că anterior pronunțării deciziei achitase echivalentul a aproximativ 1.000 de euro. Cererea petentului a fost respinsă de instanța de apel, ca inadmisibilă, prin încheierea din 30 ianuarie 2018, apreciindu-se că motivele invocate nu se încadrează în prevederile legale referitoare la instituția erorilor materiale. În dispozitivul încheierii s-a menționat faptul că aceasta este definitivă. Potrivit art. 278 C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de (…) instanța care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu. Actul prin care se îndreaptă o eroare materială are o existență juridică numai în raport cu actul îndreptat, astfel că încheierea dispusă de instanța de judecată va putea fi îndreptată cu aceeași cale de atac ca actul îndreptat. Prin urmare, contestația petentului împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale este inadmisibilă, având în vedere că a fost pronunțată de instanța de apel, în ultimul grad de jurisdicție. Având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, precum și dispozițiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiție, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/90/2015. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției." |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|