Forum avocaţi > Drept penal

Contestatie amenda penala

 31-05-2021
AvatarStoneCSLT


Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati cu urmatoarea speta si anume :
In cursul zilei de azi am primit urmatoarea sentinta :
În baza art.6 alin.3 şi 5 Cod penal cu aplic. art.10 alin.1 teza finală şi alin.12 din Legea nr.241/2005 rep. (forma după intrarea în vigoare a Legii nr.55/2021), înlocuieşte pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, cu pedeapsa amenzii penale, individualizată la 200 zile-amendă, şi înlătură pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g Cod penal (a – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g – dreptul de a ocupa o funcţie, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o perioadă de 2 ani, aplicate inculpatului Struţu Vlad prin sentinţa penală nr.9/F/16.01.2019 a Tribunalului Ialomiţa-secţia penală, definitivă prin decizia penală nr.753/A/03.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti-secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. art. 48 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu art. 35 alin. 1 Cod penal, cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art.61 alin.3 teza a II-a Cod penal, suma corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte la valoarea de 100 lei, amenda constând în suma de 20.000 lei . Atrage atenţia inculpatului Struţu Vlad asupra dispoziţiilor art. 559 C.pr.pen., potrivit cărora: persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului Struţu Vlad asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 şi 3 Cod penal, privind înlocuirea zilelor-amendă cu zile închisoare în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii stabilite. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr.9/F/16.01.2019 a Tribunalului Ialomiţa-secţia penală, definitivă prin decizia penală nr.753/A/03.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti-secţia I penală. Prezenta hotărâre rămasă definitivă se va comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti

Am beneficiat practic de o lege penala mai favorabila publicata in monitorul oficial la 1 aprilie 2021.

Intrebarea mea este urmatoarea :
Avand in vedere ca pana la acest moment, in baza vechii sentinte penale , am prestat 180 zile de munca in folosul comunitatii, as putea ataca cuantumul amenzii penale primite?
Sau , in cazul in care nu dispun de plata acestei sume, as putea face apel astel incat zilele de amenda sa fie transformate in zile de munca in folosul comunitatii?

Multumesc
Răspunde
 31-05-2021
AvatarAv.STARJIL M.

Cluj si Prahova
0742251721
marina.starjil@gmail.com
"as putea ataca cuantumul amenzii penale primite" Nu.

"as putea face apel astel incat zilele de amenda sa fie transformate in zile de munca in folosul comunitatii"

Da, insa nu apel, ci o cerere la instanta de executare.

În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.

Munca neremunerată în folosul comunității este in acest caz o formă substitutivă de executare a pedepsei amenzii. Este un mod de executare a pedepsei amenzii, și nu o pedeapsă.

art 560 c pr penala
(1) Instanţa competentă să dispună înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, potrivit art. 64 alin. (1) din Codul penal, este instanţa de executare (adica prima instanta care v-a judecat)

(2) Sesizarea instanţei se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda ori de către persoana condamnată. Când dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, instanţa va menţiona în dispozitiv două entităţi din comunitate unde urmează a se executa munca neremunerată în folosul comunităţii. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate.

(3) Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotărâre serviciului de probaţiune.

Avocat Marina STARJIL

marina.starjil@gmail.com

Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international).
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 01-06-2021
AvatarAv. Bratulescu Adela

Bucuresti
0746938774
adela_bratulescu@yahoo.com
Facebook
Puteti formula o cerere de inlocuire a zilelor-amenda cu zile de munca in folosul comunitatii, insa va trebui sa faceti dovada lipsei mijloacelor materiale pentru plata amenzii penale, in caz contrar, daca nu veti achita amenda, pedeapsa amenzii va fi inlocuita cu pedeapsa inchisorii.

Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti
Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil
Telefon: 0746938774
E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.