|
19-03-2014 |
 | Cernea stefania Vizitator |
| Am incheiat un contract de asistenta juridical cu un avocet. Dupa 10 zile I-am cerut restituirea banilor si reziliera contractului. Dl.avocat este de accord, dar imi cere sa-i aduc inregistraata o Cerere de retragere de pe rol a actiunii depuse de dansul si sa nu timbrez. Si atunci imi da banii in apoi.. Este vorba de 900 euro. Eu, de buna credinta, asa a facut. Cand s-a vazut cu Cerere de retragere inregistrata , in mana, nu mi-a mai dat dect 10 milioane lei vechi, pe care eu I-am refuzat. Acum am Cerere de pretentii pt.cei 900 euro pe rol. Sunt la recurs, deoarece nu s-au luat la fond in calcul p;robele depuse de mine la dosar (marturia unui martor la notariat, Precizari depuse la dosar in care arat ca dansul mi-a indicat sa fac acea Cerere de retragbere si sa n u timbrez - ca sa-mi dea banii). Se popate castiga acest process cu un avocat,, adica impotriva unuii Contract de reprezentare juridical? | |
|
|
|
19-03-2014 |
| Un astfel de dosar avand ca obiect pretentii, pretentii care constau in restituirea onorariului de avocat nu difera cu foarte mult de un dosar de pretentii obisnuit.Se administreaza probe, se apreciaza asupra temeiniciei cererii prin intermediul actelor de la dosar si a temeiurilor legale. Vorbim despre un contract care cuprinde atat drepturi, cat si obligatii. Avocatul are dreptul la un onorariu pt munca prestata, dvs aveti obligatia de a-l achita. Dvs v-ati respectat partea de intelegere, ramane de vazut care a fost obiectul contractului si daca avocatul a realizat obiectul.Si daca nu l-a realizat a cui a fost culpa. Nu va pot spune care va fi solutia in cauza pt ca ea depinde -asa cum v-am aratat - de probele din dosar, de modul cum a fost redactata actiunea de pretentii, pe ce temei de drept etc. Ce a motivat instanta de fond atunci cand v-a respins actiunea? | Av.Gabriela GERBER - experienta 20 ani exclusiv in avocatura Baroul Bucuresti Dedicarea, pasiunea pt aceasta profesie, empatia fata de nevoile clientilor, perfectionarea continua ma determina zi de zi sa caut solutii, sa ofer sprijinul si sa intrebuintez toate resursele, cunostintele si experient | |
|
|
|
|
27-06-2014 |
 | Vizitator Vizitator |
| Am si eu o problema tot cu un avocat, pe care l-am platit integral, conform contractului pentru a ma reprezenta in doua cauza - ordonanta presedentiala si fond. Dansul nu s-a prezentat la prima infatisare a ordonantei, trimitind o stagiara. Am pierdut acest proces, iar avocatul nu mai imi raspunde la telefon. Dupa lungi insistente am reusit sa vb cu dumnelui o sg data despre apelul care ar urma facut, iar apoi imi tot respinge apelurile, nesunadu-ma inapoi. Nu stiu ce sa fac - daca a facut apel, in ce stadiu e procesul, cum ne putem apara - sa vorbeasca si dumnelui cu mine. Am sesizat ca dupa ce i-am platit integral, interesul a scazut dramatic. Ce as putea face inainte sa pierd in instanta, pentru ca nu mai am incredere in aceasta persona ca ma poate reprezenta? rog un sfat | |
|
|
|
01-07-2014 |
| cautati in portalul instantelor de judecata daca s-a inregistrat apelul din partea dvs sau nu. imediat schimbati-va avocatul ca sa nu pierdeti termenul de facut apel. judecata nu sta pe loc din cauza comportamentului avocatului, care poate fi sesizat la baroul din care face parte. stagiara nu-i tot una cu secretara, deci tot un avocat este dar incepator. la acel termen practic avocatul si-a asigurat substituirea. acum totul depinde de priceperea avocatului.... | CABINET DE AVOCATURĂ MYRA CÎMPEAN (Baroul Bucuresti) SITE: www.avocat-mc.ro, TEL: 0723-537992 MAIL: av.mcimpean@gmail.com Sfaturi juridice telefonice gratuite, consultatii juridice la cabinet numai contra cost!
| |
|
|
|
|
20-01-2015 |
 | Nicu Vizitator |
| Am un proces civil,ca parat si ma reprezinta un avocat,care imi trimite la termene un stagiar,vreau sa stiu cum se poate rezilia acest contract. | |
|
|
|
21-01-2015 |
| Il reziliati printr-o notificare scrisa catre avocat trimisa pe mail sau printr-o cerere in instanta in care anuntati ca ati reziliat contractul si nu va mai reprezinta sau prin angajarea unui nou avocat. | Av.Gabriela GERBER - experienta 20 ani exclusiv in avocatura Baroul Bucuresti Dedicarea, pasiunea pt aceasta profesie, empatia fata de nevoile clientilor, perfectionarea continua ma determina zi de zi sa caut solutii, sa ofer sprijinul si sa intrebuintez toate resursele, cunostintele si experient | |
|
|
|
|
01-02-2017 |
 | Ionica Vizitator |
| Buna ziua imi puteti da un model de cerere pentru rezilierea unui contract cu avocata pt a putea angaza alt avocat ,va rog frumos urgent,nu stiu cunm asi putea so formulez | |
|
|
|
20-03-2018 |
 | Alexandrescu Valentin Vizitator |
| Buna ziua imi puteti da un model de cerere pentru rezilierea unui contract cu avocata pt a putea angaza alt avocat ,va rog frumos urgent | |
|
|
|
20-03-2018 |
 | Avocat Ciorobea Aurora ✓ Campina
aurora.ciorobea@opticnet.ro
|
| Nu exista un model anume pentru o astfel de cerere. Daca sustineti cererea verbal, in instanta, pur si simplu spuneti ca doriti rezilierea contractului cu primul avocat si ca va veti angaja altul. Se va mentiona in Incheierea de sedinta. Daca doriti sa trimiteti avocatului o cerere: Subsemnatul.......solicit rezilierea contractului nr.......din data de.......incepand cu data prezentei. Datati si semnati. Trebuie insa sa stiti ca activitatea depusa de avocat pana la data rezilierii contractului cu el are o valoare dni suma totala, asa ca el isi va opri ceva din ce ati platit (c/valoarea intocmirii si redactarii actiunii etc) | |
|
|
|
|
06-07-2018 |
 | Mirela Vizitator |
| Am si eu o intrebare. Am fost contactată de un avocat pr recuperarea unor bani din asigurarea pt un accident rutier, atunci bulversată am semnat niste acte apoi la 2 zile după semnarea actelor cineva mia explicat mai detaliat si am facut o cerere de rezilierea a serviciilor acelui avocat apoi am primit acasa ca in 5 zile sa depun in contul lor o sumă foarte mare. Ce a făcut acel avocat in 2 zile de să-mi ceară o asa sumă mare?. Oare ce as putea sa fac? | |
|
|
|
21-08-2018 |
 | Sabrina Vizitator |
| Buna seara!am si eu o intrebare.am contactat un avocat ptr a ma reprezenta intr un divort. Am semnat un contract si am platit jumate din suma . Dupa un scurt timp m am razgandit .intrebarea mea este daca sunt obligata sa platesc si restul de bani?.precizez ca dnul avocat doar mi a depus actele.inca nu am primit nimic de la judecatorie. | |
|
|
|
22-08-2018 |
 | Avocat Vasile Alexandra ✓ Brasov, bld. Grivitei nr. 99, scara D, ap. 3 0729974369 (Doar pt. programări) cabinetavocatvasile@yahoo.com
|
| Sabrina a scris pe 21-08-2018: Buna seara!am si eu o intrebare.am contactat un avocat ptr a ma reprezenta intr un divort. Am semnat un contract si am platit jumate din suma . Dupa un scurt timp m am razgandit .intrebarea mea este daca sunt obligata sa platesc si restul de bani?.precizez ca dnul avocat doar mi a depus actele.inca nu am primit nimic de la judecatorie. Buna ziua, In mod normal nu ar trebui sa mai platiti diferenta daca nu veti beneficia de serviciile avocatului pana la finalizarea litigiului. Insa acest lucru trebuie sa il stabiliti cu avocatul. Vorbiti cu avocatul si spuneti ca vreti sa reziliati contractul. | Avocat Alexandra Vasile tel. 0729974369 Mail: cabinetavocatvasile@yahoo.com Adresa: Brasov, bld. Grivitei nr. 99, sc. D, ap. 3 | |
|
|
|
|
25-10-2019 |
 | Parte in proces Vizitator |
| Sunt parte intr-o cauza de partaj succesoral la al doilea termen. Doresc rezilierea contractului cu aparatorul si sa angajez alt aparator. cum procedez | |
|
|
|
25-10-2019 |
| Parte In Proces a scris pe 25-10-2019: Sunt parte intr-o cauza de partaj succesoral la al doilea termen. Doresc rezilierea contractului cu aparatorul si sa angajez alt aparator. cum procedez Reziliați contractul cu avocatul și angajați un alt apărător. Rezilierea o faceți prin notificarea avocatului pe care acesta trebuie să o accepte într-un termen de 15 zile. | Cereți o CONSULTAȚIE JURIDICĂ Avocat Adrian-Nicolae ALBU (28 de ani de experiență). 0721.39.39.39. Prezentare servicii pe www.albuavocat.ro | |
|
|
|
|
04-01-2021 |
 | ANGELICA NICOLESCU Vizitator |
| Notificarea de reziliere unlaterala a contractului de asistenta juridica este imperios necesar a fi trimisa prin scrisoare recomandata, cu o confirmare de primire si NU exclusiv pe e-mail! Iar pe confirmare, sub expeditor se va scrie: notificare reziliere contract cabinet avocat X. Altfel, exista posibilitatea ca avocatul sa refuze primirea scrisorii, pe motiv ca acea adresa este gresita. | |
|
|
|
30-01-2021 |
 | Tudor Vizitator |
| Buna ziua! Am urmaotarea intrebare? Am primit ajutorul amical al unui avocat care nu a solicitat nici o singura data semnarea unui contract ! Zile trecute asistenta lui mi-a inminat o imputernicire avocational in baza unui contract de asistenta de care nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut si nici semnat ! Bineinteles am refuzat sa semnez imputernicirea si am cerut dovada contractului in scris si verbal de mai multe ori, dar nu l-am primit ! In opinia mea avocatul a incercat sa ma manipuleze intru a semna imputernicirea in care era mentionat contractul " nevazut" ! In opinia mea o manipulareCare ar fi urmatorul pas ! cu intentia de a insela! Care este opinia dumneavoastra ! Multumesc mult | |
|
|
|
30-01-2021 |
 | Av.STARJIL M. ✓ Prahova 0742251721Whatsapp marina.starjil@gmail.com
|
| O problema poate fi privita din mai multe unghiuri, cu aceeasi obiectivitate. Sa va spun ce vad eu dupa citirea mesajului dvs. In primul rand, trebuie sa stiti ca atunci cand contactati in mod direct un avocat, apelati la prestarea unui serviciu care trebuie platit, daca nu vi se spune in mod expres contrariul. Deci, nu exista ajutor "amical" in materie avocatiala (decat daca ajutorul va este oferit de o ruda sau prieten apropiat si nu implica asistarea ori reprezentarea [cand trebuie prezentata imputernicire avocatiala], ci doar o consultatie ) De altfel, statutul profesiei de avocat prevede : Art. 109 - . (3) Constituie atingere a independenţei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale: b) prestarea de activităţi avocaţiale în scopul de a se face plăcut clienţilor, magistraţilor sau publicului; c) prestarea de activităţi avocaţiale din simplă complezenţă; Deci, daca stati de vorba cu un avocat si nu impartasiti doar glume, ci ii cereti opinia profesionala, trebuie sa va asteptati sa vi se ceara sa platiti. Iar contactarea directa inseamna contract. Asa se intampla si cand intrati in cabinetul unui dentist, ori chemati un instalator. Se prezuma absolut ca prestatorul trebuie platit. Apoi, avocatul nu este obligat să acorde asistenţă juridică gratuit. Doar in cazuri de excepţie, dacă persoana este lipsită de mijloace materiale, iar drepturile ei ar fi prejudiciate prin întârziere, in baza unei cereri, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă judiciară gratuită. Mai mult, legea 51/1995 spune: Art. 30 - (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. Iar Art. 121 - (5) Contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat, în mod excepţional, şi în formă verbală. ...Contractul în formă scrisă va fi redactat în cel mai scurt timp posibil. Deci, avocatul dvs. nu a incercat sa va manipuleze ori insele. Din ceea ce ne-ati spus, inteleg ca i-ati cerut ajutorul, s-a ocupat de problemele dvs, in baza contractului verbal ori - poate - a solicitarilor pe mail sau whatsapp, si a facut ulterior hartiile, fara sa-si puna propriul interes inainte. Da, in mod cert, [pentru ca din pacate pot apare astfel de situatii cand avocatii nu mai sunt platiti] ar fi trebuit - pentru siguranta sa - sa nu miste un deget pana nu vedea contractul semnat de dvs. Dar, legea permite contractul verbal. Si el a actionat cu bunacredinta. Cu alte cuvinte, constienta fiind ca nu v-a placut ceea ce v-am scris aici, va garantez ca nu a incercat nimeni sa va manipuleze ori insele. Dimpotriva, cel pagubit pana acum este avocatul. Si incercati sa nu ganditi ca opinia mea este urmare a faptului ca sunt si eu avocat si "corb la corb nu scoate ochii". De aceea, v-am oferit si baza legala. Daca vi s-a cerut acum sa semnati imputernicirea avocatiala, inseamna ca s-a ajuns intr-un stadiu avansat, care depaseste faza de consultatii si redactare de hartii, si trebuie prezentata dovada reprezentativitatii avocatului care va apara interesele. In cazul in care nu mai doriti sa continuati cu avocatul in cauza, il informati ca sa stopeze orice activitati avocatiale, va socotiti la zi [ce lucrari a facut si pretul lor], ii faceti plata ptr. munca prestata si continuati singur ori cu un alt avocat. Parerea mea. Ori continuati dupa cum considerati de cuviinta. | Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com https://dreptul-familiei.ro/ Experienta de 25 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). | |
|
|
|
|
30-01-2021 |
 | Av. Bratulescu Adela ✓ Bucuresti 0746938774 adela_bratulescu@yahoo.com Facebook |
| Tudor a scris pe 30-01-2021: Buna ziua! Am urmaotarea intrebare? Am primit ajutorul amical al unui avocat care nu a solicitat nici o singura data semnarea unui contract ! Zile trecute asistenta lui mi-a inminat o imputernicire avocational in baza unui contract de asistenta de care nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut si nici semnat ! Bineinteles am refuzat sa semnez imputernicirea si am cerut dovada contractului in scris si verbal de mai multe ori, dar nu l-am primit ! In opinia mea avocatul a incercat sa ma manipuleze intru a semna imputernicirea in care era mentionat contractul " nevazut" ! In opinia mea o manipulareCare ar fi urmatorul pas ! cu intentia de a insela! Care este opinia dumneavoastra ! Multumesc mult In momentul in care doriti sa va angajati un avocat, se incheie un Contract de asistenta juridica in dublu exemplar, un exemplar se inmaneaza clientului, se emite Imputernicirea avocatiala, iar avocatul are obligatia de a remite factura sau chitanta pentru onorariul incasat. Referitor la speta dvs, din moment ce nu ati incheiat un Contract de asistenta juridica, nu aveti nicio obligatie fata de avocatul respectiv. Sfatul meu este sa apelati la serviciile altui avocat pentru rezolvarea problemei juridice pe care o intampinati. | Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil Telefon: 0746938774 E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com | |
|
|
|
|
05-02-2021 |
 | Tudor baraian Vizitator |
| Buna ziua doamna av. Bratulescu Adela Va multumesc mult pentru informatia profesionala! Cu respect, Tudor B. | |
|
|
|
27-05-2021 |
 | 99bottles_of_beer_on_the_wall Vizitator |
| Tudore, tie ti se pare ca e "profesionala" parerea d-nei Bratulescu si nu a d-nei avocat Marina Starjil, doar pentru ca iti tine partea in inselarea asa-zisului tau prieten avocat, si nu pentru ca este corect, nu? Iti place sa ai complici, la marsavii! Ha-Ha! | |
|
|
|
|
|
Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |