Forum avocaţi > Pensii

Calcularea pensiei incorecta

 04-07-2022
AvatarVizitator
Vizitator
Lucrând 19 ani in acord și având salarii mult mai mari decat salariul de încadrare pt.care sa platit contributia la pensie nu sa calculat după venituri ci după salariul de incadrare
Răspunde
 04-07-2022
AvatarCarp Mircea
Vizitator
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabileşte că:
Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2011.

VICEPREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
RODICA AIDA POPA

Magistrat-asistent-şef,
Bogdan Georgescu
http://infodosar.ro/speta.php?id=60988
Gasiti detalii mai sus:
Răspunde
 04-07-2022
AvatarCarp Mircea
Vizitator
http://infodosar.ro/speta.php?id=60988
Răspunde
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av. Bratulescu Adela

1

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1104

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

2

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 361

Ultimul răspuns

Avocat Petrescu C.

3

Telefon: 0721727157

Doar pt. programări

Locație: Bucuresti

Puncte: 290

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.