Baroul Arad |
La data de 06.03.2013 orele 11:00, a avut loc la sediul Tribunalului Arad o consfătuire la care au participat conducerile instanţelor din Arad (magistrat Silvia Nădăban-preşedintele Tribunalului Arad, Sandor Szep- vicepreşedintele Tribunalului Arad, Bradin Virgiliu Flavius- preşedintele Judecătoriei Arad, Arbonie Radu- vicepreşedintele Judecătoriei Arad), precum şi conducerea Baroului Arad (Av.Dr.Cristian Alunaru- decanul Baroului, av Alin Gherga Alin-prodecanul Baroului şi un număr de cinci consilieri). Scopul consfătuirii a fost stabilirea unei strategii comune pentru implementarea măsurilor impuse de Noul Cod de Procedură Civilă.
Principalele probleme discutate au fost următoarele:
- Baroul trebuie să alcătuiască o listă a avocaţilor care pot fi desemnaţi curatori în cauzele civile în care se impune acest lucru. Reprezentanţi Baroului ridică problema lipsei unei reglementări exprese privind onorariul cuvenit avocaţilor care vor îndeplini acest serviciu. Conducerea instanţelor propune ca în această perioada de vid legislativ judecătorii să stabilească prin încheiere un onorariu provizoriu după modelul cauzelor din oficiu. Conducerea instanţelor a arătat că se va face o şedinţă cu judecătorii în care se va reglementa acest aspect.
- Conducerea instanţelor a sesizat faptul că au existat situaţii în care Baroul a acordat ajutor public judiciar în situaţii în care instanţa a respins cererea justiţiabilului formulată în acest sens. Reprezentanţii Baroului explică originea acestei situaţii de excepţie: nu a fost vorba de o contradicţie ci, între momentul celor doua cereri ale aceluiaşi justiţiabil, situaţia financiară a acestuia s-a modificat.
- Conducerea Baroului Arad a sesizat practica unor judecători de a reduce onorariile din oficiu, încălcându-se astfel protocolul încheiat intre UNBR şi Ministerul Justiţiei.
- Conducerea instanţelor solicită ca avocaţii din oficiu sa studieze dosarele din timp pentru a nu realiza o simplă apărare formală. Reprezentanţi Baroului sesizează la rândul lor o practică a unor judecători de a cere avocatului de serviciu aflat în sală să studieze rapid dosarul şi să pună apoi concluzii din oficiu, ceea ce duce la o apărare formală.
- Conducerea instanţelor insistă asupra respectării de către toţi avocaţii a condiţiilor impuse de Noul Cod de Procedură Civilă privind cererea de chemare în judecată,precum şi cererea reconvenţională. Instanţele vor fi foarte riguroase şi vor fi nevoite să respingă cererile care nu respectă condiţiile impuse de lege.
- Domnul preşedinte al Judecătoriei Arad explică modalitatea administrativă de gestionare a cererilor introduse la instanţă conform Noului Cod de Procedură Civilă. Avocaţii sunt rugaţi insistent să menţioneze în cerere adresa lor de e-mail sau fax, în vederea comunicării actelor de procedură. La comunicările făcute prin e-mail de instanţă avocaţii trebuie să trimită o confirmare de primire, altfel instanţa nu poate cunoaşte dacă avocatul a recepţionat comunicarea. Cererile trimise prin e-mail trebuie să cuprindă semnătura electronică autorizată, altfel nu vor fi luate în considerare. Avocaţii sunt rugaţi să respecte numărului de exemplare cerute de lege.
- Conducerea instanţelor explică noua procedură privind sesizarea înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în probleme de drept controversate. Aşa numitele sentinţe „agreate,, care pot servi ca model vor fi postate pe portalul instanţelor.
- Conducerea instanţelor aşteaptă ca avocaţii să sesizeze probleme de drept controversate în vederea stabilirii unei practici unitare. In acest sens avocaţii pot face propuneri pentru dezbaterea acestora în cadrului învăţământului profesional al judecătorilor care are loc la sfârşitul fiecărei luni. Domnul magistrat Vinţeler Ştefan este coordonatorul acestei activităţi.
- Decanul Baroului solicită în numele avocaţilor asigurarea la parterului Palatului Justiţiei a unui spaţiu de garderobă pentru păstrarea robelor avocaţilor. Această cerere formulată de avocaţi vine în urma faptului că fostul spaţiu de la parter destinat baroului a fdst mutat la etajul 2, ceea ce creează inconveniente avocaţilor. Domnul vicepreşedinte al Tribunalului îşi manifestă deschiderea pentru rezolvarea acestei cereri, dar Baroul va trebui să asigure paza garderobei.
Avocaţii doritori să afle detalii suplimentare privind implicaţiile intrării in vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă şi măsurile stabilite împreună cu conducerea instanţelor din Arad sunt invitaţi să se adreseze Consiliului Baroului.
După Congresul avocaţilor din 29-30 martie 2013 de la Bucureşti unde decanul Baroului va avea convorbiri cu conducerea INPPA Bucureşti, se va organiza sub egida INPPA o conferinţă la Arad pe problematica noilor coduri. Până atunci avocaţii din Baroul Arad sunt invitaţi să participe la conferinţele cu aceeaşi tematică organizate pe plan naţional, care au fost anunţate prin afişe la sediul baroului şi postate pe site-ul Baroului Arad.
DECAN,
Av. Cristian Alunaru