 | Av.STARJIL M. ✓
Cluj si Prahova
0742251721
marina.starjil@gmail.com
|
| Modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, atât din perspectiva Codului civil de la 1864 – art. 645, cât şi din cea a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, poate avea ca temei legea.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 557 alin. (2) şi (3) din actualul Cod civil:
„(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.
(3) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.”
Adica, legea 18 in cazul dvs.
(Decizie ICCJ) Titlul emis în favoarea beneficiarilor legali are natura juridică a unui act administrativ, care după intrarea în circuitul civil devine un act juridic civil ce atestă dobândirea de către persoanele fizice a dreptului de proprietate imobiliară asupra terenului agricol.
Deci, titlul de proprietate este act administrativ.
Extras din Sentinţa civilă nr. 58/02.06.2014, Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, www. curteadeapelcluj.ro
Examinând conflictul negativ de competenţă prin prisma actelor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente în materie, Curtea de Apel Cluj a stabilit în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii nu au invocat în susţinerea cererii introductive de instanţă care este temeiul juridic pe care îşi fundamentează cererea de chemare în judecată, însă, în motivarea cererii au făcut trimitere la Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997 şi prin Legea nr. 247/2005, susţinând că terenul pe care îl pretind a le fi restituit a fost preluat de C.A.P. Înfrăţirea, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 21/06.01.1984 şi arătând că în anul 1991 prin cererile înregistrate sub nr. 454/1 şi 298/3 din 01.04.1991, reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, restituirea tuturor terenurilor ce au aparţinut defuncţilor lor bunici şi străbunici, cereri care nu au fost soluţionate nici în prezent.
Rezultă, aşadar, din petitul cererii de chemare în judecată şi din argumentele de fapt şi de drept dezvoltate în cuprinsul motivării acestei cereri, că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere având ca obiect fond funciar, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, modificată.
Art. 22 alin. 6 din NCPC – text legal care consacră principiul disponibilităţii în procesul civil -, prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel, în timp ce art. 22 alin. 5 NCPC precizează în mod expres şi imperativ faptul că judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic pe care părţile l-au invocat în susţinerea cererii lor, în condiţiile detaliate în acest text legal.
Cu alte cuvinte, judecătorul este ţinut să se pronunţe asupra a tot ceea ce i s-a cerut, fără însă să schimbe denumirea, temeiul juridic, calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora părţile au înţeles să limiteze dezbaterile, acesta fiind obligat să nu depăşească limitele învestirii sale.
În speţă, Judecătoria Cluj-Napoca a fost învestită cu o cerere de fond funciar, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, modificată, astfel încât, prin prisma art. 22 alin. 6 şi 5 din NCPC, cererea trebuia analizată din perspectiva dispoziţiilor Legii fondului funciar, sub toate aspectele sale, inclusiv din punct de vedere al normelor de competenţă materială aplicabile acestei cereri.
Este ştiut faptul că normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei, aceasta fiind instanţa de drept comun în soluţionarea cauzelor în primă instanţă.
Potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. h NCPC, judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
Art. 94 pct. 3 NCPC prevede că judecătoriile judecă şi căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitatea jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege.
Cererea introductivă de instanţă are, în mod cert şi neîndoielnic, ca obiect, o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, întemeiată pe dispoziţiile Legii fondului funciar – aşa cum corect a reţinut Tribunalul Cluj -, iar nu o cerere evaluabilă în bani, aşa cum nefondat a apreciat Judecătoria Cluj-Napoca.
Chiar dacă reclamanţii au uzat şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 – conform afirmaţiilor făcute de aceştia în motivarea cererii introductive de instanţă -, această împrejurare nu este de natură să schimbe obiectul cererii pendinte, temeiul juridic al acesteia şi cauza juridică pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Prin urmare, sunt de competenţa în primă instanţă a Secţiei Civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, doar plângerile formulate de persoana care se pretinde îndreptăţită, împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Nici împrejurarea că reclamanţii au beneficiat şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu este de natură să schimbe natura juridică a prezentului litigiu, respectiv, cauza juridică şi obiectul acestuia, şi să îl transforme dintr-un litigiu de fond funciar într-un litigiu de Legea nr. 10/2001, câtă vreme, obiectul cererii introductive de instanţă nu îl constituie învestirea instanţei, în temeiul deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu soluţionarea pe fond, direct de către instanţa de judecată, a notificării formulate de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 18/1991 republicată şi actualizată, în forma actualizată valabilă începând cu data de 01.02.2014, reglementează în Capitolul IV „Dispoziţiile procedurale” în baza cărora se soluţionează cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii fondului funciar, după cum urmează:
Art. 51 prevede următoarele:„(1) Comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale.
(2) În cazul existenței unei suprapuneri totale sau parțiale ca urmare a emiterii a două sau mai multe titluri de proprietate pe aceleași amplasamente, comisia județeană este competentă să dispună anularea totală sau parțială a titlurilor emise ulterior primului titlu.
(3) Comisia județeană va dispune emiterea unui nou titlu în locul celui anulat sau, după caz, va propune acordarea de măsuri compensatorii potrivit legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.
(4) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile”.
La rândul său, art. 52 prevede următoarele:„(1) În sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională.
(2) Comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
(3) Prevederile art. 274 din Codul de procedura civilă sunt aplicabile”.
Potrivit art. 53 alin. 1 din acelaşi act normativ, „hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse in cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, în timp ce, în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol, „împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Art. 54 alin. 1 prevede că „dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III”, în timp ce alin. 2 al art. 54 precizează că „dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile”.
Art. 55 şi art. 56 arată ce anume poate forma obiectul unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile legi fondului funciar, după cum urmează:
Art. 55 prevede următoarele: „(1) Poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care comisia județeană a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile”.
Potrivit art. 56, „plângerea prevăzută la art. 53 poate fi îndreptată și împotriva măsurilor de punere în aplicare a art. 37, cu privire la stabilirea dreptului de a primi acțiuni în unitățile agricole de stat, reorganizate în societăți comerciale conform Legii nr. 15/1990, dispozitiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile”.
În sfârşit, art. 58 prevede că „instanța soluționeaza cauza potrivit regulilor prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa”, în timp ce art. 59 stabileşte că „sentința civilă pronunțată de instanța menționată la art. 58 este supusă căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie”.
În speţă, în mod cert prin petitele cererii introductive de instanţă se invocă refuzul sau omisiunea instituţiilor abilitate prin Legea fondului funciar, să soluţioneze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în cadrul procedurii administrative, astfel încât, litigiul pendinte este în mod cert unul de fond funciar, iar nicidecum unul vizând aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, prezentul litigiu are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, astfel încât, prin prisma obiectului său, un astfel de litigiu este în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h NCPC.
În privinţa ultimului petit, teza finală, din cererea reclamanţilor, nu sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, susceptibile de a atrage competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, întrucât, reclamanţii nu au invocat refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia în favoarea reclamanţilor, ci au solicitat să li se emită decizia legală pentru stabilirea de despăgubiri pentru terenul nerestituit în natură.
Oricum, acest petit este unul accesoriu, care, prin prisma art. 123 alin. 1 NCPC, este în competenţa instanţei competentă să judece cererea principală.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea constată că instanţa competentă material să soluţioneze prezentul litigiu în primă instanţă este Judecătoria Cluj-Napoca.
Extras din Sentinţa civilă nr. 58/02.06.2014, Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, www. curteadeapelcluj.ro |
Avocat Marina STARJIL
marina.starjil@gmail.com
Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). | |
|
|
|
Competenta Tribunal sau Judecatorie pt anulare inscris?
