Andra A a scris pe 08-08-2018: Buna ziua. Anul trecut februarie 2017 am condus sub influenta bauturilor alcoolice . Am fost oprita de un filtru in dimineata cu pricina si mi a iesit o alcoolemie de 0,7 in aerul expirat. Am fost dusa la IML ptr probe de sange. Pana astazi august 2018 nu am primit niciun rezultat la Analize, nu m au chemat niciodata sa mai dau vreo declaratie. In plus am depus o cerere atunci la Inceput sa mi platesc analizele, si am primit acasa intr un plic un refuz. Ulterior am depus nenumarate cereri la politie la Udriste sa mi spuna in ce stadiu se afla dosarul Meu, raspunsul fiind unul banal: este in lucru. As vrea sa pot face niste demersuri dar nu stiu de unde sa mai incep. Sunt recunoscatoare daca imi puteti da vreun sfat. Multumesc frumos Faceți o cerere scrisă privind stadiul cercetărilor în dosar și depuneți cererea la Parchetul de pe lângă Judecătoria care instrumentează dosarul. Trebuie să aflați numărul unic de dosar: _____/P/201_. Ar trebui să găsiți la Parchet cereri tip. Răspunsul trebuie să-l primiți în maxim 30 de zile. În funcție de răsăpuns sau dacă nu primiți un răspuns, aveți posibilitatea să faceți o contestație privind durata procesului penal. Astfel, cel care deține calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, într-un dosar penal, poate solicita accelerarea procedurii. Aceasta poate fi solicitată atunci când, a trecut cel puțin un an de la data la care s-a început urmărirea penală, când dosarul se află în cursul urmăririi penale, iar contestația va fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți care ar fi competent să judece cauza în primă instanță.Când dosarul penal a trecut de etapa urmăririi penale, aceasta fiind încheiată și s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane, însă, de la data sesizării instanței de judecată a trecut cel puțin un an, este posibilă formularea acestei contestații.In situațiile în care a fost înregistrată o cale de atac, însă, de la data sesizării au trecut cel puțin 6 luni, de asemenea, se poate formula contestație. In aceste ultime două situații, această contestație se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care judecă în primă instanță sau în calea de atac. În cazul în care instanța care soluționează în primă instanță sau în calea de atac este Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de a soluționare aparține unui alt complet din cadrul aceleiași secții. Instanța investită cu soluționarea contestației, dispune informarea procurorului sau instanței investită cu soluționarea respectivei cauze, solicită dosarul și verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și pe baza punctelor de vedere prezentate de procuror/instanță și partea care a formulat contestație. Dacă apreciază că este întemeiată contestația formulată, judecătorul care o soluționează, stabilește termenul în care procurorul sau instanța de judecată să soluționeze cauza, fără însă a da îndrumări în acest sens. |
Cereți o CONSULTAȚIE JURIDICĂ Avocat Adrian-Nicolae ALBU (28 de ani de experiență). 0721.39.39.39. Prezentare servicii pe www.albuavocat.ro |
|
|