Este evident ca fiind major aveti deplina libertate de miscare, nefiind obligat sa locuiti cu parintii ori sa le dati socoteala unde locuiti ori munciti. Ca atare, ceea ce spuneti ca ar fi afirmat parintii dvs ("dar pe viitor pot face ce doresc in privinta mea") nu are suport legal. Conform prevederilor legii nr.217/2003, Art. 23 - (1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:... d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; e1) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|