Forum avocaţi > Drept penal

Accident auto

 26-03-2021
AvatarTeoG05
Vizitator
Buna ziua! Avem urmatoarea situatie: un sofer, in timp ce conducea autovehiculul personal pe drumuri publice, a intrat intr-o altercatie cu sotia sa aflata pe locul din dreapta. Acesta i-a dat femeii 2 palme, iar odata cu a doua palma, barbatul a pierdut controlul masinii si a intrat intr-un pom. Femeia a decedat pe loc. Cu ce forma de vinovatie a fost savarsita infractiunea, culpa sau intentie depasita? Cum incadram juridic fapta? Multumesc!
Răspunde
 26-03-2021
AvatarAv.STARJIL M.

Cluj si Prahova
0742251721
marina.starjil@gmail.com
Din punctul meu de vedere, ne aflam in prezenta unei infractiuni intentionate, cea prevazuta initial la art.193 (intentie directa), iar in contextul in care a fost savarsita, prin punerea in primejdie a vietii persoanei (194 lit e praeterintentionata) si a urmarilor prevazute la art.195, [moartea praeterintentionata a victimei], se incadreaza la loviri si vatamari cauzatoare de moarte, pedepsita de la 6 la 12 ani.

Fiind vorba de soti, vorbim in final de infractiune complexa de violenta in familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime, iar actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

Avocat Marina STARJIL

marina.starjil@gmail.com

Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international).
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 26-03-2021
AvatarTeoG-5
Vizitator
Vă mulțumesc mult pentru răspuns și pentru timpul acordat!
Răspunde
 26-03-2021
AvatarAv. Bratulescu Adela

Bucuresti
0746938774
adela_bratulescu@yahoo.com
Facebook
Conducatorul auto va fi cercetat pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, fapta prevazuta de art 192 NCP.

Dupa parerea mea, in situatia de fapt deschisa, putem vorbi despre o intentie depasita.

Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti
Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil
Telefon: 0746938774
E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
 27-03-2021
AvatarAv.STARJIL M.

Cluj si Prahova
0742251721
marina.starjil@gmail.com
TeoG05 a scris pe 26-03-2021:
Cu ce forma de vinovatie a fost savarsita infractiunea, culpa sau intentie depasita? Cum incadram juridic fapta?

In completarea primului meu raspuns, ca sa intelegeti de ce eu am exclus infractiunea din culpa, detaliez un pic:

Consider ca ceea ce poate crea confuzie in aceasta speta este faptul ca decesul s-a produs in urma unui accident de circulatie si automat gandul duce la o ucidere din culpa.

Ar fi fost ucidere din culpa daca inainte nu ar fi agresat-o fizic in masina; insa ne spuneti ca tocmai din cauza agresiunii asupra victimei s-a cauzat accidentul.

Uciderea din culpa are doar doua forme de vinovatie: culpa simpla sau cu prevedere. Adica, exclude din start orice forma de intentie, fie ea si intentie depasita. Deci, nu putem asocia uciderea din culpa cu praeterintentia.

Legea ne spune ca "Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului."

Lovirea sotiei in masina in timpul mersului a dus la producerea rezultatului mai grav, (accidentul din care a rezultat decesul sotiei)

Deci, daca avem intentie + culpa = praeterintentie nu avem cum sa incadram fapta la o infractiune care prevede doar culpa ca forma de vinovatie.

In speta dvs, totul a inceput cu o infractiune intentionata, bataia (193 CP).

Pentru inlaturarea confuziei sa inlocuim masina cu altceva: daca o batea pe un balcon, sotia incercand sa se fereasca de lovituri si dezechilibrandu-se, cadea peste balustrata, era ucidere din culpa? Nu.

Ori, sa spunem, in loc sa fie in masina, erau intr-un balon cu aer cald ori in telesky; incepe agresiunea fizica, din cauza incercarilor de a se feri de lovitura sotia cade din cos /din scaun; nu era ucidere din culpa.

Sau, o bate pe pamant ferm, sotia cade si se loveste la cap de un corp contondent si moare / ori sotia din cauza loviturii cu palma isi inghite limba si moare; nu e ucidere din culpa.

Sau, ii da doua palme, se dezechilibreaza si se infige intr-un tarus; nu e ucidere din culpa.

Ideea e ca nu conteaza modalitatea in care s-a produs rezultatul mai grav, atata vreme cat prima fapta e infractiune, e intentionata, iar moartea nu e urmarita, dar se produce din culpa faptuitorului.

Doar daca, sa zicem, fiind in balonul cu aer cald, sotul face o criza de tuse, din lipsa de oxigen ameteste si se dezechilibreaza, se sprijina de sotie si o impinge fara sa vrea din cos; asta ar putea fi ucidere din culpa.

Sau, ar mai fi fost ucidere din culpa, daca sotul - din cauza agresiunii la care isi supune sotia in masina -, pierde controlul si accidenteaza un tert pieton (iar sotia nu pateste nimic in acest accident, victima fiind doar pietonul)

Avocat Marina STARJIL

marina.starjil@gmail.com

Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international).
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.