Forum avocaţi > Drept penal

Aplicarea legii penale în spaţiu Aplicarea legii penale

 11-07-2014
AvatarBogdan
Vizitator
Am o nelamurire in privinta unui articol din codul penal si v-as ruga sa ma lamuriti.
SECŢIUNEA a 2-a
Aplicarea legii penale în spaţiu
Personalitatea legii penale
(1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.
(2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
(3) Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.
Noul Cod Penal actualizat prin:
Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;

La ce se refera acest (2) În celelalte cazuri, , este foarte important pentru mine acest lucru.
Multumesc anticipat.
Răspunde
 12-07-2014
AvatarCar3men

Bucuresti
0721727157 (Doar pt. programări)
av.carmen.petrescu@gmail.com
https://aavocat.net
Facebook
adica in cazurile ce nu se regasesc in alin (1)

In cazul in care doriti mai multe informatii, sau asistenta juridica/reprezentare ne puteti contacta la datele de mai jos.

av.Petrescu C. - Baroul Bucuresti
tel:0721727157*
e-mail: av.carmen.petrescu@gmail.com
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.