|
07-05-2016 |
 | Emma
|
| Soțul meu a fost condamn. la 3 ani cu suspendare,acum e implicat în alt proces tot penal care este pe fond.Dacă amânăm primirea sentinței până trec cei 3ani din prima condamnare,este posibil să scape fără executare ?O altă problemă ar fi faptul că ni s-au cerut 1000 de euro să fie reprezentat de avocat ,din care mai avem de achitat 50,pe care urmează să-i dăm dar pt că am întârziat un pic avocatul spune că renunță la proces.Nu am primit nici o chitanță pt banii care i-am dat. | |
|
|
|
08-05-2016 |
| depinde de datele cand au fost savarsite faptele. Ar exista o singura posibilitate sa primeasca cu suspendare pentru cele doua infractiuni daca sunt indeplinite conditiile si evident numai daca judecatorul apreciaza astfel. (dar in niciun caz pentru motivul pe care l-ati precizat dumneavoastra) Pentru consultatii juridice ma puteti consulta la numarul afisat mai jos. | |
|
|
|
10-05-2016 |
 | Emma
|
| Ce condiții ar trebui să întrunească să primească iar cu suspendare și în al doilea dosar ?Prima condamnare cu suspendare se termină în septembrie dar acuma primește sentință în al doilea dosar.Ne - am gândit să facem apel.Nu știm ce am putea face să nu fie condamnat cu executare în al doilea proces ? | |
|
|
|
12-05-2016 |
 | Av. Bratulescu Adela ✓ Bucuresti 0746938774 adela_bratulescu@yahoo.com Facebook |
| Din moment ce a comis o alta fapta inauntrul termenului de incercare, se va retine starea de recidiva, astfel ca prima pedeapsa se va aduga la cea de-a doua, urmand ca pedeapsa rezultanta sa se execute in regim de detentie. In ceea ce priveste neachitarea onorariului avocatului, acesta poate rezilia contractul de asistenta juridica, insa ar fi trebuit sa primiti chitante pentru sumele pe care le-ati plait. | Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil Telefon: 0746938774 E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com | |
|
|
|
|
14-05-2016 |
 | Emma Vizitator |
| A doua sentință este de 2 ani.Am înțeles de la avocat că nu este o sentință definitivă dacă facem apel.Și zicea avocatul că dacă se întinde apelul până în septembrie când se termină perioada primei condamnări are șanse să primească și în al doilea dosar cu suspendare. Mulțumesc pentru răspunsurile anterioare ! | |
|
|
|
16-05-2016 |
| Buna ziua! A doua sentinta este de 2 ani cu executare? Odata ce a comis o alta fapta in perioada termenului de incercare, instanta va retine starea de recidiva, astfel incat prima pedeapsa se adauga la cea de a doua, iar pedeapsa ce rezulta ar trebui sa se execute in regim de detentie. | In cazul in care doriti mai multe informatii, sau asistenta juridica/reprezentare ne puteti contacta la datele de mai jos. Avocat Roxana Dumitru, tel. contact 0762.633.618, mail avroxana_dumitru@yahoo.com | |
|
|
|
|
22-05-2016 |
 | Emma Vizitator |
| Deci e cu executare chiar dacă acuma facem apel și sentința definitivă o sa fie dată când termenul de încercare de la prima condamnare a trecut? Mulțumesc ! | |
|
|
|
23-05-2016 |
 | Av. Bratulescu Adela ✓ Bucuresti 0746938774 adela_bratulescu@yahoo.com Facebook |
| Nu exista sanse sa primeasca o pedeapsa cu suspendare. Art. 96 NCP - Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere - alin. (4)" Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei." | Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil Telefon: 0746938774 E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com | |
|
|
|
|
29-05-2016 |
 | Emma Vizitator |
| Apelul poate avea mai multe termene ?A fost depus de 3 săptămâni și nu mai știm nimic.Soțul meu este în UK ,vor trimite mandat de aducere ?Dosarul este infracțiuni la regimul vamal. | |
|
|
|
03-06-2016 |
 | Av. Bratulescu Adela ✓ Bucuresti 0746938774 adela_bratulescu@yahoo.com Facebook |
| Daca sotul nu se va prezenta la termen, instanta poate dispune emiterea unui mandat european de arestare. Durata apelului difera in functie de probele ce urmeaza a fi administrate. | Av. Bratulescu Adela - Baroul Bucuresti Asistenta si reprezentare juridica in domeniul dreptului penal si civil Telefon: 0746938774 E-mail: adela_bratulescu@yahoo.com | |
|
|
|
|
|
|
Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |