conform HG 611/2008 cu modificarile aduse in 2019, ptr.promovarea functionarilor publici se aplica urm.reguli: Art. 121 - (1) Promovarea reprezintă modalitatea de dezvoltare a carierei funcţionarilor publici prin ocuparea, în condiţiile legii, a unei: a) funcţii publice cu grad profesional superior celui deţinut anterior promovării; b) funcţii publice dintr-o clasă superioară, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului sau concursului organizat în acest sens; c) funcţii publice de conducere vacante, în cazul funcţionarilor publici de execuţie sau a unei funcţii publice de conducere vacante de nivel superior, în cazul funcţionarilor publici de conducere, ca urmare a promovării concursului organizat în acest sens, în condiţiile prezentei hotărâri. (2) Promovarea poate fi: a) definitivă, atunci când funcţia publică superioară se ocupă prin concurs sau examen, în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre; b) temporară, atunci când funcţia publică de conducere se ocupă pe perioadă determinată, în condiţiile legii. Art. 122 - (1) Pentru promovarea în grad profesional şi promovarea în clasă nu este necesară existenţa unei funcţii publice vacante. (2) Ca urmare a promovării în grad profesional şi a promovării în clasă, fişa postului funcţionarului public va fi completată cu noi atribuţii, în raport cu nivelul funcţiei publice. Obligaţia de a completa fişa postului cu noile atribuţii aparţine superiorului ierarhic al funcţionarului public promovat. Art. 123 - (1) Funcţionarii publici au dreptul de a fi informaţi în legătură cu acţiunile întreprinse de autorităţile şi instituţiile publice în vederea asigurării dreptului la promovare a acestora. (2) Prin instrumentele de organizare a carierei elaborate de autorităţile şi instituţiile publice se stabileşte periodicitatea organizării concursului de promovare prin raportare la numărul de funcţionari publici care îndeplinesc anual condiţiile prevăzute de lege pentru promovare. Daca ati absolvit facultatea, consider ca va incadrati la art.121 lit.b; adica nu trebuie sa existe un post efectiv vacant, dar trebuie sa asteptati sa se organizeze un examen de promovare si sa-l treceti. Avand in vedere prev. art.123, v-as sugera sa va interesati la resurse umane cand se organizeaza examen. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com Experienta de 28 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|