Profesia de avocat este liberă și independentă. Legea speciala 51 prevede formele de exercitare a profesiei, iar in art. 16 sunt prevazute limitativ cazurile de compatibilitate. Din acestea rezulta ca un avocat - atata timp cat nu este suspendat din profesie - nu poate lucra pe baza de contract de munca la un angajator. Ori avocat, ori salariat (consilier juridic) Avocatul poate acorda consultanta si desfasura alte activitati specifice profesiei de avocat in favoarea persoanelor juridice doar in baza unui contract de asistenta si reprezentare juridica, deci fara raporturi de munca. Condițiile efectuării stagiului, drepturile și obligațiile avocatului stagiar, ale avocatului îndrumător, precum și ale baroului față de aceștia sunt reglementate prin statutul profesiei. Iar in Statut se arata: Art. 216 - (1) Colaborarea este o modalitate de exercitare a profesiei de avocat prin care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exerciţiu al profesiei de avocat. (2) Contractul de colaborare se încheie în formă scrisă între avocatul colaborator şi titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de avocat. Contractul va cuprinde în mod obligatoriu menţiunile din anexa nr. IX, precum şi clauze de formare profesională iniţială, dacă avocatul colaborator este stagiar. Orice clauză contrară legii sau prezentului statut este socotită nescrisă. Art. 217 - (1) Avocatul colaborator nu are dreptul la clientelă personală în afara formei de exercitare a profesiei la care colaborează. (2) Orice client personal trebuie adus la cunoştinţa avocatului titular/coordonator al formei de exercitare a profesiei la care avocatul colaborator îşi desfăşoară activitatea. (3) Lucrările profesionale efectuate pentru clientela personală a avocatului colaborator se vor efectua prin intermediul formei de exercitare a profesiei, iar în contractul de asistenţă juridică se va menţiona expres caracterul de "client personal" al avocatului colaborator. (4) Rezultatele financiare obţinute de avocatul colaborator din contractele încheiate pentru clienţii personali (onorariile) vor fi încasate integral sau parţial de avocatul colaborator, după caz, în raport cu clauzele contractului de colaborare, fără a se afecta în niciun mod cuantumul retrocedărilor lunare de onorarii, prevăzute în contractul de colaborare. (5) Titularii sau avocaţii coordonatori ai formelor de exercitare a profesiei sunt obligaţi să permită avocatului colaborator tratarea clientelei personale, în condiţiile prevăzute în contractul de colaborare. |
Avocat Marina STARJIL marina.starjil@gmail.com https://dreptul-familiei.ro/ Experienta de 25 de ani in domeniul juridic (civil, penal, comunitar si international). |
|
|