Forum avocaţi > Pensii

Aplicarea legii 192 / 2015 - Pagina 106

Start 105 106 107 108 Final
 05-10-2018
AvatarIpate Gh.
Vizitator
Domnule Petrescu Dinu Dorin care va este adresa de mail?
Răspunde
 05-10-2018
AvatarMarius
Vizitator
Primit la
La dosar. Va fi comurucat părților, cu mențiunea că pot formula puncte de vedere, conform att.620 alin.(10) C.pr.civ Va fi transmis membrilor odată cu convocatorul
Semnătu
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
Dosar nr. 1915/1/2018
Termen depunere raport: 17 septembrie 2018
Termen soluționare: 15 octombrie 2018
RAPORT
Asupra chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 169 1 alin, (3) din Legea nr. 263/2010, introduse prin Legea nr. 192/2015, respectiv dacă sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații” se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie sau la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj.
1. TITULARUL Șl OBIECTUL SESIZĂRII
Curtea de Apel Pitești Secția I civilă a dispus, prin încheierea din data de 5 iulie 2018, în dosarul nr. 4970/109/2017, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sus-menționată.
11. NORMELE DE DREPT INTERN CARE FORMEAZĂ OBIECTUL
SESIZĂRII ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE CU PRIVIRE LA PRONUNȚAREA UNEI HOTĂRÂRI PREALABILE
Prin Legea nr. 192/2015, pentru completarea Legii nr. 263/2010* privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările completările ulterioare, în vigoare începând cu 11.07.2015, a fost infrođus art. 1691, cu următorul cuprins:
„Art. 1691. - (1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de

mŃi1Că potrivit legislatiei.•antarioare datei de I aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în Condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii, beneficiază de o -creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebile.
(2) Prevederile alin, (1) se aplică pensionarilor ale căror drepturi de pensie sau deschis anterior datei de I ianuarie 2011 și care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr, 154/2009, Legii nr. 218/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr, 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, art.
782 din Legea nr, 19/2000, de prevederile art. 169 din prezenta lege, precum și de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții speciale după daia de 1 aprilie 2001.
(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1), Ia determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoarefiecărei situații.
(4) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (l) - (3), rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării,
(5) Recalcularea prevăzută la alin. (1) - (4) se efectuează în termen de 24 de luni, calculat de la data de I ianuarie 2016,
(6) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (l) - (5) se cuvin și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2016. "
Punerea în aplicare a art. 169 1 s-a făcut HG nr.291/2017 pentru completarea art. 134 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare din 20/03/2011, prin care după alineatul (7) s-au introdus zece noi alineate, alineatele (8)-(17), astfel încât, art.134 are următorul conținut: Art. 134. (1) Pensia poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.
(2) Pensia pentru limită de vârstă poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea

stagiilor de cotizare realizate după data înscrierii la pensie.
(3) La recalcularea pensiilor pentru limită de vârstă, stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se utilizează stagiul complet de cotizare avui în vedere la stabilirea pensiei.
(4) La recalcularea pensiilor anticipate și anticipate parțiale în condițiile alin, (l),

stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se calculează punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adăugate potrivit legii și se menține procentul de diminuare, luat în calcul la stabilirea pensiei anticipate parțiale.
(5) La recalcularea pensiilor de invaliditate în condițiile alin. (l), stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se calculează punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adăugate potrivit legii* iar punctajul aferent stagiului potențial se determină cu respectarea condițiilor și modalității de calcul de la ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.
(6) Pensia poate fi recalculată, la cerere, în cazul depunerii unor declarații rectificative, de natură a modifica veniturile și/sau stagiile de cotizare valorificate inițial Ia stabilirea acesteia.
(7) Drepturile recalculate potrivit alin. (1)-(6) se acordă începând cu luna următoare celei în care afost înregistrată solicitarea.
(8) Prin excepfie de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 1691 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații, respectiv:
a) stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la lege;
b) stagiile complete de cotizare prevăzute la art. 56 și 57 din lege;
c) stagiile complete de cotizare prevăzute la art. 58 și 59 din lege.
(9) Cererile de recalculare a pensiei, în condițiile prevederilor art. 107 din lege, pentru persoanele care fac obiectul art, 1691, se soluționează utilizând stagiile complete de cotizare prevăzute de lege la data depunerii cererii.

(IO) De recalcularea pensiei potrivit prevederilor art. 1691 din lege beneficiază și pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care, ulterior acestei date, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limită de vârstă. La recalcularea pensiilor de invaliditate coąform prevederilor art. 1691 din lege se utilizează stagiile complete de
cotizare prevăzute la alin. (8), iar numărul de puncte aferent stagiului potențial este cel acordatprin ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.
(11) La recalcularea pensiilor de urmaș conform prevederilor art. 1691 din lege se aplică alin. (8) sau (10) înfuncție de categoria de pensie a susținătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaș.

(12) Prevederile art. 1691 din lege se aplică numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă, condiții deosebite și/sau speciale de muncă valorificate la calculul drepturilor de pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011. (13) Prevederile alin. Si (12) se aplică 'i pentru persoanele în situația cărora, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, a unor hotărâri judecătorești definitive, puse în executare de casele teritoriale de pensii, la determinarea punctajului mediu anual, în baza căruia a fost calculat cuantumul pensiei, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut de legislația în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie.
(14) Recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor art. 169J din lege se efectuează din oficiu.
(15) Drepturile de pensie recalculate se plătesc astfel:
a) începând cu luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;
b) începând cu luna noiembrie 2017, în cazulpersoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada I aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.
(16) În situafia în care, anterior etapei de plată a drepturilor recalculate, prevăzută la alin. (15), sunt înregistrate la casele teritoriale de pensii cereri care fac obiectul art. 107 din lege, aplicarea prevederilor art. 1691 și ale art. 107 din lege se efectuează în același timp, drepturile rezultate din calcul acordându-se -coąform reglementărilor în vigoare. Plata drepturilor cuvenite se face concomitent, prin excepție de la termenele prevăzute la alin. (15).
(17) În situafia în care, în urma aplicării prevederilor art. 1691 din lege, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se mențin punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării,
111. EXPUNEREA SUCCINTĂ A PROCESULUI ÎN CADRUL CĂRUIA
S-A INVOCAT CHESTIUNEA DE DREPT MENȚIONATĂ
Prin acțiunea formulată la data de 7 iulie 2017, reclamantul a solicitat:
obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Argeș să emită o decizie de revizuire a deciziei de pensie xxxxxW6.06.2017 emisă de pârâtă, privind aplicarea prevederilor art. 1691 din Legea nr. 263/2010, prin care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 de ani, stagiu utilizat la momentul recalculării pensiei în baza OUG nr, 4/2005 și HG nr. 1550/2004, și care a reprezentat, totodată, vechimea necesară la data înscrierii la pensie, conform art. 9 din HG nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră;
- obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Argeș să plătească reclamantului diferenlele de pensie rezultate, începând cu data de 1 ianuarie 2016, potrivit Legii nr.
192/2015.
Reclamantul a arătat că a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr, xxxxxx/21.08.1990, în baza art. 9 din HG nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră și art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, având o vechime în grupa de muncă de peste 22 de ani. Ulterior, în baza OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat și a HG nr, 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr, 19/2000, pârâta a recalculat pensia reclamantului, utilizând un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, care reprezenta vechimea necesară la înscrierea la pensie a reclamantului prevăzută de legea specială (HG nr. 267/1990).

Dată fiind utilizarea unui stagiu de cotizare special (20 de ani), reclamantul nu a beneficiat de acordarea punctajului suplimentar prevăzut de diferite acte normative pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă.
Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ care a arătat, în expunerea de motive, că scopul propunerii legislative este acela de a elimina excepțiile prevăzute de art. 169 din Legea nr. 263/2010 și de a acorda o creștere de

punctaj anual pentru toate persoanele înscrise la pensie înainte de 2 noiembrie 2008 și care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele 1 și a II-a de muncă. Legea nr, 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 a introdus art. 1691
Cu toate acestea, cu prilejul recalculării pensiei reclamantului în baza acestui text de lege, prin decizia nr, xxxxxx/6.06.20175 pârâta a utilizat un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de stagiul de 20 de ani cuvenit reclamantului, Pârâta a invocat în acest sens art. 134 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nru 257/2011 care, la alin. (8), prevede că: „Prin exceptie de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 1691 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații ”
Prin aplicarea acestui ultim text de lege punctajul mediu anual a scăzut în cazul reclamantului de la 2.01770 puncte la 1.87716 puncte. Practic, s-a ajuns în situația ca persoanele care au fost înscrise la pensie în baza unor legi speciale să aibă un punctaj mediu anual mai mic decât cele înscrise în baza legilor generale de pensionare.
În fine, a susținut reclamantul, chiar și Legea nr. 263/2010 prevede că persoanele care au lucrat cel puțin 20 de ani în unități miniere beneficiază de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Actiunea reclamantului a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3814 din 8 noiembrie 2017pronunțată de Tribunalul Argeș.
Reclamantul a formulat apel împotriva acestei hotărâri judecătorești.
La termenul de judecată din data de 17 mai 2018 instanța a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la modul de interpretare a sintagmei „ stagiile complete de cotizare prevăzute de lege " din cuprinsul art. 1691 al Legii nr. 263/2010, introdus prin Legea nr. 192/2015, în sensul de a se stabili dacă această sintagmă se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie sau la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin aplicarea majorării punctajului, lămurire ce se impune prin raportare la dispozițiile art. 134 alin. (8) din HG nr. 257/2011, introdus prin HG nr. 291/2017.
IV. MOTIVELE REȚINUTE DE TITULARUL SESIZĂRII CARE SUSȚIN ADMISIBILITATEA PROCEDURII .
Prin încheierea de sesizare din data de 5 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr, 4970/109/2017, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, în confomitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:
l. De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 169 1 din Legea nr.
263/2010, introduse prin Legea nr. 192/2015, depinde soluționarea pe fond a cauzei.
În acest sens, instanța de sesizare a reținut că, prin decizia nr. xxxxxx/21.08.1990 emisă de Casa Județeană de Pensii Argeș reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în temeiul Legii nr. 3/1977, începând cu data de 19 iunie 1990.
Fiind o pensie stabilită în baza Legii nr. 3/1977, pensia reclamantului a intrat în procesul de recalculare stabilit prin OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/2004. La recalcularea drepturilor de pensie s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani (dată fiind vechimea de peste 20 de ani în grupa I de muncă), drepturile recalculate fiind acordate începând cu data de 1 iulie 2005. Punctajul mediu anual al pensiei reclamantului a fost stabilit la 2.01770 puncte.
Prin decizia nr. xxxxxx/6.06.2017 emisă de Casa Județeană de Pensii Argeș s au aplicat dispozițiile art. 1691 din Legea nr. 263/2010, determinându-se pentru reclamant un punctaj mediu anual de 1,87716.
Așadar, punctajul mediu anual a scăzut în cazul reclamantului, deși scopul Legii nr. 192/2015, prin care s-a introdus art. 1691 în Legea nr. 263/2010 a fost acela de majorare a punctajului, în condițiile excluderii, prin acte normative anterioare, de la aplicarea punctajului suplimentar, a pensiilor cu stagii speciale de cotizare, mai mici decât cel general (30 ani).
În raport cu dispozițiile art. 169 1 în Legea nr. 263/2010 și art. 134 alin. (3) și (8) din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, instanța de trimitere a apreciat că se impune a lămuri dacă sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situałii” din art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie sau la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj.
Această lămurire este cu atât mai necesară cu cât, prin art. 134 alin, (8) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr. 257/2011 (introdus prin HG nr. 291/2017), s-a prevăzut că se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute legea în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate.
După dezlegarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o va da în cauză, urmează ca instanța să soluționeze litigiul prin aplicarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
2. Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre,
3. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la momentul sesizării.
V. PUNCTUL DE VEDERE AL PĂRȚILOR CU PRIVIRE LA DEZLEGAREA CHESTIUNII DE DREPT.
l. Apelantul-reclamant a susținut că dreptul la pensia de asigurări sociale se stabilește prin raportare la condițiile prevăzute de actul normativ în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, aspect confirmat de jurisprudența instanțelor naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă, HG nr. 291/2017 a completat art. 134 din HG nr. 257/2011 cu noi alineate (alin. 8-17), care au prevăzut excepții de la art. 134 alin. (3), iar în acest fel s-a ajuns la situația în care un act

normativ cu forță juridică inferioară a modificat actul juridic cu forță superioară, ceea ce contravine dispozițiilor an. 4 alin. (3) din Legea nr, 24/2000 și statuărilor făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4/2011 pronunțată în recurs în interesul legii (instanțele trebuie să facă aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, iar prin norme metodologice nu se poate nici modifica, nici completa și nici veni cu excepții de la lege, astfel că acestea pot fi aplicate numai în limitele actului normativ cu forță juridică superioară).
2. Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Argeș a susținut că sintagma „ stagiile complete de cotizare prevăzute de lege” din art. 1691 din Legea nr. 263/2010 se referă la stagiile complete de cotizare prevăzute de lege în vigoare la data recalculării pensiei.
VI. PUNCTUL DE VEDERE AL COMPLETULUI DE JUDECATĂ CARE A DISPUS SESIZAREA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE CU PRIVIRE LA DEZLEGAREA CHESTIUNII DE DREPT.
Punctul de vedere al completului de judecată al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă este în sensul că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații" din art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 are în vedere legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie al beneficiarului, în speță, HG nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră (ce reglementa vechimea necesară pentru înscrierea la pensie, vechime preluată ca și stagiu de cotizare prin HG nr. 1550/2004),
Ca atare, pensia reclamantului trebuia recalculată, după adoptarea Legii nr. 192/2015, în funcție de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, stagiu de care a beneficiat acesta de la momentul recalculării pensiei (efectuate în temeiul OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/2004) și până în anul 2017.
Casa Județeană de Pensii Argeș a utilizat pentru reclamant un stagiu de cotizare de 30 de ani, aplicând prevederile art. 134 alin. (8) din HG nr. 257/2011, care aduc o modificare art. 169 1 din Legea nr, 263/2010, instituind stagiul de cotizare prevăzut de legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctat.
In acest fel, reclamantului i-a fost aplicat stagiul de cotizare prevăzut de Legea nr. 263/2010, deși el nu s-a pensionat sub imperiul acestui act normativ, ci sub imperiul HG nr. 267/1990. Consecința aplicării acestui stagiu de cotizare a fost aceea a micșorării punctajului mediu anual: astfel, la data adoptării art. 1691 din Legea nr. 263/2010 punctajul mediu anual al reclamantului era de 2.01770 puncte, iar după aplicarea acestui text de lege punctajul i-a scăzut la I .87716 puncte.
Or, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 192/2015, scopul actului normativ a fost acela al înlăturării discriminărilor apărute în calculul pensiilor în cazul acelor persoane care au desfășurat activități în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001, persoane care au fost excluse de actele normative anterioare de la beneficiul acordării de punctaje suplimentare.
VII. JURISPRUDENȚA INSTANȚELOR NAȚIONALE ÎN MATERIE.
I. Curțile de Apel Timișoara, Galați, Ploiești, Târgu-Mureș, Bacău nu au identificat practică judiciară.
2, Curtea de Apel Oradea nu a identificat practică judiciară.
Opinia teoretică a judecătorilor Secției I civile de la Tribunalul Bihor este în sensul că interpretarea dispozițiilor art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, introduse prin Legea nr. 192/2015, a fost deja realizată prin introducerea alin. 8-17 din art. 134 al HG nr. 257/2011 privind normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, prin HG nr. 291/2017, în sensul că se referă la legea în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate. S-a apreciat că nu este vorba de o modificare a textului art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, alin. (4) al acestui articol stabilind și soluția în situația în care rezultă un punctaj mediu anual mai mic.
3. Curtea de Apel București a comunicat următoarele:
La nivelul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București nu s-a conturat o opinie majoritară în practica judici ară.
O primă opinie conturată, potrivit căreia modalitatea de calcul prevăzută de legiuitor este clară, din interpretarea dispozițiilor art. 1691 alin, (3) din Legea nr263/2010 coroborate cu cele ale art. 134 alin. 8 și 13 din HG nr. 257/2011, astfel cum au fost introduse prin HG nr, 291/2017, reieșind că voința legiuitorului la momentul reglementării beneficiului majorării punctajului anual a fost în sensul că, la recalculare, să se aibă în vedere stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, în vigoare la data de Ia care se cuvin drepturile recalculate, inclusiv în situația pensionarilor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite prin hotărâri judecătorești definitive prin raportare la un stagiu de cotizare mai mic decât cel în vigoare la momentul stabilirii drepturilor de pensie. S-a subliniat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ajungerii la un punctaj mai mic în urma recalculării și a menținerii în acest caz a punctajului anterior, ceea ce înseamnă automat că a avut în vedere ipoteze în care anterior au fost valorificate stagii de cotizare reduse, ca efect al altor tipuri de beneficii acordate persoaneloť care au lucrat în condiții deosebite de muncă,
Potrivit unei alte opinii* urmează ca la calculul punctajului mediu anual, în urma recalculării, să se folosească un algoritm care să vizeze utilizarea stagiului de cotizare redus, deja recunoscut pensionarului, în privința numărului de puncte realizat până la data recalculării, respectiv utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de legea în vigoare la data recalculării pentru numărul de puncte corespunzătoare majorării introduse prin art. 1691 din lege. Prin urmare, potrivit acestei opinii, punctajul mediu anual rezultat în final va fi calculat prin adunarea rezultatelor a două fracții, care au la numitor stagii complete de cotizare diferite, determinate corespunzător metodei de calcul expuse anterior.
În al treilea rând, s-a menționat că, prin încheierea din 26.06.2018, pronunțată în dosarul nr, 1659/87/2017, instanța de apel a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, solicitând să pronunțe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispozițiile art. 134 alin. (12) și (13) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/20105 astfel cum a fost completată prin HG. nr. 291/2017, văzute în lumina principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 6 alin. I din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil și art. 15 alin. 2 din Constituția României, sintagma ťla determinarea punctajului mediu anual [se utilizează] stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătore fiecărei situații", din cuprinsul art. 169 1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, trebuie înțeleasă în sensul că:
la recalcularea pensiilor conform acestor prevederi, pentru destinatarii aflați în ipoteza de la alt. 169 alin. (2) din lege, interpretat singur sau coroborat cu art. 134 alin. (12) din H.G nr. 257/2011, pentru determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații, și anume cele enumerate la art. 134 alin. (8) lit. a)-c) din H.G. nr. 257/2011, care se aplică la numărul total de puncte realizat de aceștia prin adunarea la numărul de puncte realizat până la data recalculării a numărului de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor art. 169 1 alin. (l) din lege, stagii complete de cotizare diferite de stagiile complete de cotizare, (mai mici), avute în vedere la stabilirea inițială a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă conform legislației anterioare datei de I ianuarie 2011, pentru persoanele care au lucrat în grupa I sau în grupa a IIa de muncă, inclusiv în cazul celor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sau, după caz, prin hotărâri judecătorești definitive, puse în executare de casele teritoriale de pensii;

sau
- la recalcularea pensiilor conform acestor prevederi, pentru destinatarii aflați în ipoteza de la art. 169 alin. (2) din lege, interpretat singur sau coroborat cu art. 134 alin. (12) din H.G. nr. 257/2011, pentru a determina punctajul mediu anual, la numărul total de puncte realizat până la data recalculării se utilizează stagiile complete de cotizare, (mai mici), avute în vedere Ia stabilirea inițială a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă confonn legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011 pentru persoanele care au lucrat în grupa I sau în grupa a II-a de muncă, inclusiv în cazul celor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sau, după caz, prin hotărâri judecătorești definitive, puse în executare de casele teritoriale de pensii, iar la numărul de puncte corespunzător majorării prevăzute de art. 169 1 alin. (1) din lege se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la
data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații, și anume cele enumerate la art. 134 alin. 8 lit a)-c) din H.G. nr. 257/2011
S-a precizat că încheierea de sesizare din 26 iunie 2018 nu a fost motivată până la data redactării materialului — 27.072018.
Din analiza deciziilor pronunțate în apel, s-a arătat că se conturează o anumită linie jurisprudențială, în sensul că nu se poate utiliza un stagiu de cotizare redus Ia calculul punctajului mediu anual, după adunarea punctelor suplimentare pentru condițiile de muncă, nici chiar în situația•premisă a existenței unui titlu executoriu care recunoaște un astfel de stagiu de cotizare, dar cu referire la legislația în vigoare la momentul stabilirii inițiale a drepturilor de pensie, față de dispozițiile art. 169 1 din Legea nr. 263/2010 coroborate cu dispozițiile art. 134 alim 8 și 13 din HG nr. 257/201 L
În urma consultării judecătorilor din cadrul Tribunalului București -Secîia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a exprimat punctul majoritar de vedere în sensul că se are în vedere stagiul complet de cotizare prevăzut de legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj
La nivelul Secției civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere al judecătorilor este unitar, în sensul că sintagrna „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații” din art. 1691 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 are în vedere legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie al beneficiarului.
La nivelul Tribunalului Ialomița s-a opinat că se are în vedere legea în vigoare la dala deschiderii dreptului de pensie al beneficiarului, adică, în speță, HG nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră (ce reglementa vechimea necesară pentru înscrierea la pensie, vechime preluată ca și stagiu de cotizare prin HG nr. 1550/2004).
Au fost depuse ca practică judiciară relevantă:
decizia nr. 1603/13.04.2018 pronunțată în dosarul nr. 1692/87/2017 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;
- decizia civilă nr. 1550/03.04.2018 pronunțată în dosarul nr. 1675/87/2017 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale; decizia nr. 1279/19.03.2018 pronunțată în dosarul nr. 1632/87/2017 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;
- minuta încheierii din 26.06.2018 pronunțată în dosarul nr. 1659/87/2017 al Curții de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;
- sentința nr. 3387/20.04.2018 pronunțată în dosaml nr. 5221/3/2018 al Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; - sentința nr. 5161/21.06.2018 pronunțată în dosarul nr. 9453/3/2018 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale;
- sentința nr. 510/12.12.2017 pronunțată în dosarul nr. 1453/122/2017 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă.
4. Curtea de Apel Alba Iulia a identificat o singură hotărâre relevantă — decizia nr. 751/09.07.2018 pronunțată în dosarul nr. 3827/97/2017 al Curții de Apel Alba Iulia, Secția I civilă — opinia fiind în sensul că se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, astfel cum prevede art. 134 din HG nr, 257/2011, în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2015.
5. Curtea de Apel Suceava a înaintat deciziile nr. 394/24.05.2018 din dosarul nr. 6748/86/2017 și nr. 395/24.05.2018 din dosarul nr. 5807/86/2017 ale curții de Apel Suceava — Secția I civilă din care rezultă că orientarea în cadrul practicii judiciare este în sensul că nu se are în vedere stagiul complet de la data deschiderii dreptului de pensie, ci cel de la data recalculării.
6. Curtea de Apel Brașov a precizat că pe rolul acestei instanțe au fost identificate astfel de cauze, însă primul termen este stabilit pentru luna septembrie, astfel că nu deține hotărâri relevante. Însă, punctul de vedere al judecătorilor din cadrul secției civile este în sensul opiniei completului care a sesizat instanța supremă, cu precizarea că trebuie observate normele de aplicare în timp a legii civile: în forma inițială, prin art. 134 alin. 3 din Norme, s-a stabilit că la recalcularea pensiilor pentru limită de vârstă stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se utilizează stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei. Ulterior, începând cu data de 8 mai 2017, urmare modificării aduse prin HG nr. 291/2017, se statuează că la recalcularea pensiilor conform prevederilor art. 1691 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații. În consecință, se aplică stagiul de cotizare în funcție de perioada în care s-a solicitat recalcularea, respectiv, stagiul complet de cotizare de Ia data la care se cuvin drepturile recalculate, începând cu 08.05.2017 sau stagiul avut în vedere la stabilirea pensiei, anterior acestei date.
În același sens este și practica judiciară identificată la nivelul Tribunalului Covasna sentința civilă nr. 189/01.03.2018 pronunțată în dosarul nr. 1735/119/2017.
Practica judiciară identificată la nivelul Tribunalului Brașov este unitară în sensul că stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații, se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj: sentința nr. 32/23.01.2018 pronunțată în dosarul nr. 2568/62/2017, definitivă prin decizia nr. 1010/14,06.2018 a Curții de Apel Brașov — Secția civilă; sentința nr. 1943/13.12.2017 pronunțată în dosarul nr. 4882/62/2017, nedefinitivă.
7. Curtea de Apel Iași a comunicat că, până la data de 25.07.2018 nu s-au înregistrat cereri de chemare în judecată cu referire punctuală la chestiunea sesizată.
Față de faptul că pensionarii contestatori din județul Iași ale căror drepturi s-au deschis în perioada anterioară anului 2001 nu au beneficiat de valorificarea stagiului de cotizare redus de 20 de ani (excepția de la utilizarea stagiului normal), practic nu au fost cazuri de solicitare a utilizării la determinarea punctajului mediu anual a stagiului complet de cotizare prevăzut de lege, corespunzător fiecărei situații, deși, teoretic, actualmente se recunoaște această posibilitate în cadrul întâlnirilor de practică judiciară.
Practica Curții de Apel Iași a fost de respingere a cererilor pensionarilor care au lucrat în grupe superioare de muncă de utilizare în procedura de recalculare a pensiilor a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, deoarece cu privire la durata acestui stagiu se reține că perioada de 20 de ani, de lucru efectiv în locuri care se încadrau în grupa I de muncă, nu reprezintă stagiu complet de cotizare, înțeles ca vechime integrală în muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă (ex. decizia nr. 78/09.02.2017 în dosarul nr. 3875/99/2016, decizia nr, 528/15.06.2010 în dosarul nr. 101/99/2010, decizia nr. 491/08.06.2010 în dosarul nr. 7798/99/2009, pronunțate de Curtea de Apel Iași — Secția litigii de muncă și asigurări sociale),
Opinia teoretică a judecătorilor de la Tribunalul Vaslui este că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații” în aplicarea prevederilor art. 169 1 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 are în vedere acea lege în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie al beneficiarului.
8. La nivelul Curții de Apel Cluj și al Tribunalului Cluj nu a fost identificată practică judiciară,
La Tribunalul Bistrita•Năsčud există o singură hotărâre referitoare la dispozițiile legale vizate, respectiv sentința nr. 602/27.04.2018 pronunțată în dosarul nr. 4631/112/2017, nedefinitivă, prin care s-a respins acțiunea reclamantului de recalculare a pensiei pe motiv că acesta nu a dobândit calitatea de pensionar în baza Legii nr. 263/2010, astfel că nu îndeplinește cerința impusă de art. II alin. 1 din Legea nr. 155/2016.
Orientarea în cadrul practicii judiciare la nivelul Tribunalului Sălaj și Tribunalului Maramureș este în sensul că sintagma se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj (ex. sentința nr. 874/25.05.2018 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 256/84/2018, nedefinitivă; sentința nr. 356/28.03.2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 2768/100/2017, nedefinitivă; sentința nr. 638/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 3804/100/2017, nedefinitivă).
9. Curtea de Apel Constanța a arătat, prin răspunsul transmis, că noțiunea de stagiu complet de cotizare a fost introdusă de Legea nr. 19/2000 și preluată de Legea nr. 263/2010 astfel încât, pentru persoanele pensionate anterior datei de 01.04.2001 această noțiune nu poate fi înțeleasă decât în sensul prevăzut de art. 2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 la care face trimitere art. 4 din OUG nr. 4/2005 astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11/2015 pronunțată în recurs în interesul legii.
Prevederile art. 1691 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 nu stabilesc în concret ce se înțelege prin stagiile complete de cotizare „ corespunzătoarefiecărei situații".
Dar, prin HG nr. 291/2017 pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr. 257/2011, s-a stabilit care este stagiul de cotizare în fiecare caz. Ca urmare, prin prevederile alin. 8 al articolului 134 din Normele de aplicare se stabilește o excepție de la prevederile alin. (3) al aceluiași articol din Normele de aplicare, iar nu de la prevederile art. 1691 alin. 3 din Legea nr. 263/2010.
Problema care se pune este dacă alineatul 3 din art. 169 1 abrogă implicit alineatele 2 și 3 din art. 169 din Legea nr. 263/2010, care împiedică cumularea majorării punctajului prevăzut Ia alin.l cu beneficiul unui stagiu complet de cotizare redus potrivit unor norme speciale sau se aplică ținând cont de această interdicție astfel încât stabilește acordarea majorării punctajului numai acelor persoane care nu au beneficiat și de un stagiu complet de cotizare redus conform unor norme speciale (cum ar fi cel stabilit prin Decizia nr. 11/2015 pronunțată în recurs în interesul legii) și, astfel, întotdeauna vizează numai personalele al căror stagiu complet de cotizare este cel de drept comun, respectiv astfel cum este indicat în HG nr. 291/2017.
Se poate pune în discuție, în acest caz, legătura sesizării cu cauza, având în vedere că, în litigiul care a ocazionat formularea întrebării, confonn celor expuse de instanța de trimitere, reclamantul beneficiază deja de calcularea pensiei cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă și solicită cumularea acestui beneficiu cu cel al majorării punctajului mediu anual pentru același stagiu, putându-se pune astfel problema dacă este relevant care este stagiul complet de cotizare din perspectiva art. 169 1 alin. 3 teza finală, acesta neputând fi însă niciodată un stagiu complet de cotizare redus potrivit unor norme speciale raportat la prevederile alin. 2 și 3 din art. 169 din Legea nr, 263/2010.
Pe de altă parte, legalitatea HG nr. 291/2017 a fost contestată, acțiunea în contencios administrativ făcând obiectul dosarului nr. 7910/2/2017 al Curții de Apel București și fiind respinsă prin sentința nr, 596/02,04.2018.
Legalitatea HG nr. 291/2017 este contestată, însă, și în dosarul nr. 8439/2/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București cu termen de judecată Ia 10.09.2018.
În condițiile în care HG nr. 291/2017 nu a fost anulată de o instanță de judecată ea se bucură de prezumția de legalitate ca orice act administrativ,
Pe de altă parte, legalitatea acesteia fiind contestată, se pune problema dacă sesizarea poate fi soluționată la acest moment sau ar trebui făcută aplicarea art. 413 alin, 1 pct. 1 Cod.pr.civ„ dreptul depinzând de prevederile normative contestate.
Curtea de Apel Constanța a comunicat că, având în vedere numărul mic de hotărâri identificate (decizia nr. 240/15.05.2018 în dosarul nr. 2025/88/2017; decizia nr. 13/16.01,2018 în dosarul nr, 5770/118/2015*; decizia nr. 70/20.02.2018 în dosarul nr. 4477/118/2016; decizia nr. 381/19.09.2017 în dosarul nr. 1924/88/2016) și faptul că acestea au fost pronunțate de același complet de judecată nu se poate considera că s-a cristalizat o opinie cu privire la această problemă de drept.
Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa nr. 1826/C/2549/III-5/2018 din 31 iulie 2018, a comunicat că, la nivelul Secției Judiciare — Serviciul Judiciar Civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.
VIII, JURISPRUDENȚA CURȚII CONSTITUȚIONALE.

Dispozițiile art. I din Legea nr. 263/2010 nu au făcut obiectul controlului de constituționalitate.
IX. PUNCTUL DE VEDERE EXPRIMAT DE JUDECĂTORII
RAPORTORI ASUPRA SESIZĂRII ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE CU PRIVIRE LA PRONUNȚAREA UNEI HOTĂTÂRI PREALABILE PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT.
IX. 1. Admisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Pitești Secția I civilă:
In ceea ce privește admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă următoarele condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
- existența unei cauze aflate în curs de judecată;
- instanța care sesizează Inalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza;
- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în Interesul legii în curs de soluționare.
Procedând, în prealabil, la analiza admisibilității sesizării, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, iar instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 153 - art. 156 din Legea nr. 263/2010, cauza ce face obiectul judecății aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Pitești, titulara sesizării.
De lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 169 1 din Legea nr. 263/2010, introduse prin Legea nr. 192/2015, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât, pensia reclamantului fiind stabilită în baza Legii nr. 3/1977, de modul de interpretare a słntagmei „ stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații” din art. 169 1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, în sensul că se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie sau la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, urmează a se stabili dacă pensia reclamantului trebuia recalculată, de către Casa Județeană de Pensii Argeș, prin utilizarea după adoptarea Legii nr. 192/2015, a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, stagiu de care a beneficiat acesta de la momentul recalculării pensiei (efectuate în temeiul OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/2004) și până în anul 2017, sau în mod corect a utilizat un stagiu de cotizare de 30 de ani, aplicând prevederile art. 134 alin. (8) din HG nr. 257/2011.
În ceea ce privește caracterul de noutate a problemei de drept ce face obiectul sesizării, se constată, că până la acest moment, astfel după cum rezultă de la pct. VII din prezentul raport și din relațiile comunicate ulterior, (sentințe pronunțate de Tribunalul Dolj) s-au pronunțat mai multe instanțe, iar jurisprudența cristalizată până la acest moment este consistent neunitară, astfel încât se poate lua discuție dacă nu ar fi necesar promovarea unui recurs în interesul legii, pronunțarea unei hotărâri prealabile, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă ne mai putându-și atinge scopul, acela de a preîntâmpina existența unei practici neunitare, chiar dacă asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).
Prin urmare, în principal, se impune respingerea sesizării ca madmisibile, întrucât chestiunea de drept nu mai poate face obiectul unei întrebări preliminare, fiind necesară promovarea unui recurs în interesul legii.
În subsidiar, în ipoteza în care se va constata că sesizarea îndeplinește cerințele prescrise de lege se propune admiterea sesizării în sensul constatării că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații” din art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 are în vedere legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie al beneficiarului
IX. 2. Punctul de vedere aljudecătorilor raportori asuprafondului sesizării:
Chestiunea de drept supusă dezlegării vizează, în esență, dacă, pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii, și care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, Legii nr. 218/2008 penft•u modificarea și completarea Legii nr, 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, art. 782 din Legea nr. 19/2000, de prevederile art. 169 din Legea nr.263/2010, precum și de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții speciale după data de I aprilie 2001, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează stagiul complet de cotizare avut la data deschiderii dreptului la pensie sau stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, la data recalculării.
Potrivit art. 169 din Legea nr. 263/2010, „ (l) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi depensie aufost stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică in situația în cave, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
(3) De creșterea punctąjelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada I aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii„ la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă ”
Prin Legea nr. 192/2015, după atticolul 169 din Legea nr. 263/2010, s-a introdus un nou articol, art. 1691 , având următorul conținut:
(I) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de I ianuarie 2011, care au desfășurat activitări în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001, respectiv activităłi în locuri de muncă încadrate in condilii deosebite și/sau condilii speciale, potrivit legii, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioadq după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de

muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.
(2) Prevederile alin, (l) se aplică pensionarilor ale căror drepturi de pensie sau deschis anterior datei de I ianuarie 2011 care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr: 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea 154/2009, Legii nr. 218/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, art.
782 din Legea nr. 19/2000, de prevederile art. 169 din prezenta lege} precum și de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții speciale după data de 1 aprilie 2001.
(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător mgjorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin, (1), Ia determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații.
(4) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1) - (3), rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit Ia data recalculării.
(5) Recalcularea prevăzută la alin. (1) - (4) se efectuează în termen de 24 de luni, calculat de Ia data de 1 ianuarie 2016.
(6) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) - 5) se cuvin 5i se plătesc începând cu data de I ianuarie 2016”
Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 192/2015, scopul actului normativ a fost acela al înlăturării discriminărilor apărute în calculul pensiilor în cazul acelor persoane care au destășurat activități în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoane care au fost excluse de actele normative anterioare de la beneficiul acordării de punctaje suplimentare.
Spre deosebire de varianta din expunerea de motive, care consacra cu claritate intenția legiuitorului, dispoziția din lege prevede că: „(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1), la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații. ”
Se observă așadar că formularea legislativă din varianta adoptată este ambiguă, dând naștere Ia interpretări în ceea ce privește legea la care se raportează, respectiv dacă se are în vedere legea în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie sau legea în vigoare la data recalculării, chestiune de drept ce se solicită a fi dezlegată și prin sesizarea de față,
Consecința a fost aceea că, așa cum s-a întâmplat și în litigiul în care s-a formulat sesizarea, casele de pensii au utilizat pentru aceste categorii de pensionari stagiul de cotizare complet, potrivit legii în vigoare la data recalculării pensiei prin adăugarea beneficiului creșterii punctajului, aplicând prevederile art. 134 alin. (8) din HG nr. 257/2011 și nu stagiul de cotizare complet, astfel cum era prevăzut de lege la data deschiderii drepturilor de asigurări sociale, mai mic, corespunzător grupelor I și II de muncă, ceea ce a determinat în mod firesc, micșorarea punctajului mediu anual.
În mod evident, un asemenea rezultat nu corespunde voin ei le iuitorului,

ca, a
astfel cum rezultă din expunerea de motive* ajungându-se nivel de principiu, să se adopte o soluție legislativă prin care scopul actului normativ, acela al înlăturării discriminărilor apărute în calculul pensiilor în cazul acelor persoane care au desfășurat activități în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001, persoane care au fost excluse de actele normative anterioare de la beneficiul acordării de punctaje suplimentare, să fie anulat, urmare a adoptării unei modalități de calcul a punctajului mediu ambiguu, care a generat de fapt o diminuare a punctajului.
Nu se poate susține că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ajungerii la un punctaj mai mic în urma recalculării și a menținerii în acest caz a punctajului anterior, ceea ce înseamnă automat că a avut în vedere ipoteze în care anterior au fost valonficate stagii de cotizare reduse, ca efect al altor tipuri de beneficii acordate persoanelor care au lucrat în condiții deosebite de muncă, întrucât o asemenea abordare nu ar constitui un remediu efectiv, fiind greu de conceput ca legiuitorul, în vederea înlăturării discriminărilor apărute în calculul pensiilor în cazul acelor persoane care au desfășurat activități în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001 și excluse de actele normative anterioare de la beneficiul acordării de punctaje suplimentare, să procedeze de fapt la reducerea punctajelor, menținând același nivel al pensiilor în virtutea principiului dreptului câștigat,
Persoanele care beneficiază deja de calcularea pensiei cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentu activitatea desfășurată în grupa I de muncă au avut pe toată perioada până la solicitarea majorării punctajului mediu anual, pentru același stagiu, calitatea de pensionar cu stagiu complet de cotizare, fiindu-le deschise drepturile de asigurare, prin îndeplinirea condițiilor legale în vigoare la acea dată, acestea neputând fi considerate, după intrarea în vigoare a art. 1691 alin.3 din Legea nr, 263/2010, că au un stagiu complet de cotizare incomplet, cu consecințele rezultate de aplicarea noului act normativ.
Apelând la o modalitate de interpretare istorico-teleologică a dispozifiei art. 169 1 alin.(3) din Legea nr. 263/2010, se constată că noțiunea de stagiu complet de cotizare a fost introdusă de Legea nr. 19/2000 și preluată de Legea nr. 263/2010 astfel încât, pentru persoanele pensionate anterior datei de 01.04.2001, această noțiune nu poate fi înțeleasă decât în sensul prevăzut de an.2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 la care face trimitere art. 4 din OUG nr, 4/2005, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11/2015 pronunțată în recurs în interesul legii.
În decizia respectivă, instanța supremă a stabilit că, ”în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 2 alin. (l), arm 4 alin. (1) din Ordonanla de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu. completări prin Legea nr, 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alim (I) și (3) din anexa Ia Hotărârea Guvernului nr. l. 550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr, 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie
s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 31 martie 2001 este: - 20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă; și - 25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare; - 30 de ani (în cazul bărbaților) și 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a III-a de muncă, potrivit art. 8 alin (l) din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare. ”
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în primul rând, că față de prevederile art. 180 alin, (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare și art. 171 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, cei al căror drept la pensie s-a deschis sub imperiul Legii nr, 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, din punctul de vedere al mijloacelor procesuale de asigurare a respectării drepturilor lor pot recurge la invocarea dispozițiilor din actele normative succesive, art. 89 alin. (l) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sau ale art. 107 alin. (l) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, având un conținut similar, astfel încât și în prezent este posibilă aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, în procesele declanșate în condițiile arătate, chiar dacă acest act normativ este abrogat, întrucât evaluarea în vederea recalculării și recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de I aprilie 2001, în mod necesar trebuie a fi realizată în baza noilor acte normative.
Aceste acte normative, aplicabile efectelor viitoare ale deciziilor de pensionare emise sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în plată la momentul adoptării lor, au valoare de acte normative tranzitorii, astfel încât și pensiilor stabilite sub legea veche să le poată fi aplicate, pentru efectele lor viitoare, dispozițiile legii noi, date fiind prevederile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare (și, consecutiv, art. 171 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare), cu atât mai mult cu cât legile ulterioare operează cu alte noțiuni și categorii juridice pentru stabilirea dreptului la pensie și care, în mod evident, nu au un corespondent în prevederile legii vechi: stagiu de cotizare - minim, complet și total; punctaj lunar, punctaj anual, punctaj mediu anual, punct de pensie, valoarea punctului de pensie - stabilit prin legea bugetului asigurărilor de stat etc.
Acest raționament este aplicabil și în ceea ce privește chestiunea de drept supusă dezlegării, în cazul persoanelor cărora nu li s-a aplicat prevederile OUG nr.4/2005* urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 192/2015, de modificare și completare a Legii nr, 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care a fost introdus art. 1691 având conținutul arătat mai sus.
Rațiunea adoptării acestor acte normative, pe lângă scopul general de reformare a sistemului de pensii (la nivel de politică statală) și respectarea principiului înscris în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, „la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", în concret, a privit fie stabilirea unor echivalențe legale între condițiile pe baza cărora, în temeiul Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, se dobândea dreptul la pensie și cele din legea nouă, în măsura în care acestea sunt comune (vechime în muncă, vârstă de pensionare etc.), fie asimilarea unor noțiuni din legea veche cu cele din legile succesive.
Se constată, de asemenea, o identitate de intenție a legiuitorului cu cea din expunerea de motive a Legii nr. 192/2015, respectiv acela al înlăturării discriminărilor apărute în calculul pensiilor în cazul acelor persoane care au desfășurat activități în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001, persoane care au fost excluse de actele normative anterioare de la beneficiul acordării de punctaje suplimentare.
În al doilea rând, similar situației juridice de față, în decizia de RIL s-a constatat că recalcularea prevăzută de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, a impus determinarea punctajului mediu anual (și a cuantumului fiecărei pensii) cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale ordonanței de urgență anterior menționate, noțiunea de punctaj mediu anual neavând un corespondent conceptual în legislația anterioară, întrucât sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, algoritmul de stabilire a dreptului la pensie de asigurări sociale privea, în esență, raportarea doar la noțiunile legale de vechime în muncă, retribuție tarifară, grupe de muncă și vârsta legală de pensionare [art. I alin. (2) și (3), art. 2 alin. (l) din lege]F
Or, pentru determinarea punctajului mediu anual potrivit Legii nr, 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, era necesară utilizarea parametrului legal de stagiu complet de cotizare, noțiune, de asemenea, fără un echivalent în Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, și asimilată de art. 2 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie (proprie și Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare); în același sens sunt și prevederile art. 160 alin. (I) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.
Instanța Supremă a reținut că raportul de drept substanțial (stabilirea dreptului la pensie) este guvernat de legea sub imperiul căreia dreptul s-a născut. Astfel, aplicarea principiului fundamental de drept ”tempus regit actum ” presupune că dreptul la pensie de asigurări sociale de stat se stabilește față de condițiile prevăzute de actul normativ în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, aspect confirmat de jurisprudența instanțelor naționale, de jurisprudența Curții Constituționale, precum și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; în consecință, ca regulă (excepția fiind actele normative speciale), condițiile înscrierii la dreptul la pensie pentru cei al căror drept s-a deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 mantie 2001 sunt cele prevăzute de legea în vigoare la data pensionării, anume Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, cei pensionați după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc dreptul la pensie în condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare (situație valabilă pentru intervalul I aprilie 2001 31 decembrie 2010), în timp ce după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare (1 ianuarie 2011), se vor supune condițiilor prevăzute de cel din urmă act normativ.

Cu deplina respectare a acestui principiu, în procesul de reformare a sistemului de pensii, cu referire la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr, 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut în mod explicit: „Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1,550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de I aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000."
În consecință, documentația și condițiile legale avute în vedere la data deschiderii dreptului la pensie de legislația anterioară, în mod necesar erau valorificate în procedura de evaluare și recalculare, documentatie ce putea fi completată în condițiile Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare.

În sistemul Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, calificarea angajaților pentru deschiderea dreptului la pensie integrală pentru munca depusă și limita de vârstă, presupunea verificarea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege, și anume: vechimea în muncă, retribuția tarifară, grupa de muncă și vârsta legală de pensionare. Din coroborarea dispozițiilor art. 9, art. 11 alin. (l) și ale art. 14 alin, (1) din lege rezultă că cei care au lucrat efectiv 20 de ani în grupa I de muncă ori 25 de ani În grupa a II-a de muncă, dacă îndeplineau și condiția vârstei legale de pensionare, se calificau pentru pensie integrală pentru munca depusă și limită de vârstă.
Prin urmare, se reține de către Înalta Curte de Casație și Justiție, că, „în cazul acestora, vechimea integrală în muncă pentru a li se deschide dreptul la pensie integrală pentru munca depusă și limită de vârstă era vechimea efectivă de 20 de ani (pentru cei care au lucrat această perioadă în grupa I de muncă) și, respectiv, de 25 de ani (pentru cei care au lucrat în tot acest interval în grupa a II-a de muncă), prin urmare, vechimea prevăzută de lege ca perioadă lucrată efectiv în aceste grupe superioare de muncă, iar nu suma dintre această vechime în muncă și sporul fictiv acordat de lege, pe baze obiective și rezonabile, prin dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru valorificarea acestui stagiu fictiv (perioadă necontributivă) a fost adoptat un alt act nonnativ reparatoriu, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, care, prin art. I a completat dispozițiile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin introducerea art. 78 A2, text care prevedea acordarea unui număr suplimentar de puncte, cuantificate în mod expres, pentru fiecare an/lună de spor realizat în grupele I și a II-a de muncă,
24
între beneficiarii aceste norme fiind desemnați și cei cărora Ii s-au recalculat drepturile de pensie conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor în cazul cărora, pentru determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special,
Cu referire la același aspect, ulterior au mai fost adoptate Legea nr. 218/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 155/2009, cu modificările ulterioare,
Succesiunea acestor acte normative este redată în Decizia nr, 119/2012, în care Curtea Constituțională, efectuând un control de constituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și ale art. I pct. 3 și art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008, aprobată prin Legea nr. 155/2009, cu modificările ulterioare, a reținut următoarele:
„Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 au instituit o reglementare cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au desfășurat activitatea în fostele grupe I sau II de muncă, Ulterior, prin Legea nr, 218/2008 a fost instituită o reglementare având un scop similar, care nu a abrogat însă dispozițiile vizând aceeași materie ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008. În vederea evitării eventualelor disfuncționalități ce puteau apărea din aplicarea simultană a două acte normative cu conținut similar, Guvernul a emis Ordonanța de urgență nr, 209/2008, care a preluat reglementarea celor două acte normative anterioare?'
Referitor la acordarea unui tratament diferențiat prin legislația de asigurări sociale în beneficiul celor care au lucrat în aceste condiții speciale de muncă (aplicabil, pentru identitate de rațiune, și în privința celor care, sub imperiul legislației anterioare, au lucrat în grupele superioare de muncă), Curtea

Constituțională a reținut, prin considerentele Deciziei nr, 1.126/2008, că:
„situația obiectiv diferită care diferențiază tratamentul juridic aplicabil asiguraților constă în perioada cât aceștia au cotizat lucrând în condiții speciale, expunându-se prin urmare unor condiții suplimentare de risc și solicitare, Așadar, o perioadă considerabil mai lungă de muncă în aceste condiții justifică un tratament juridic mai favorabil, sub aspectul acordării dreptului la pensie, al celor care au contribuit în aceste condiții, în raport cu cei care au lucrat astfeE pentru perioade mai scurte și care beneficiază totuși de o reducere a vârstelor de pensionare".
Totodată, se constată că art. 3 alin. (l) din Legea nr: 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, stabilea: Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat.'l
Din interpretarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, s-a concluzionat în decizia RIL că, „pentru toată durata în care un cetățean a desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă [perioadă care, în condițiile art. 9 alin. (l) din lege, constituie vechime în muncă], angajatorul a avut obligația de a achita contribuția prevăzută de lege la fondul de asigurări sociale de stat, întrucât doar în aceste condiții dreptul la pensia de asigurări sociale era recunoscut angajatului. Ca atare, deși principiul contributivității nu era prevăzut în mod expres în conținutul Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum era enunțat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sau, ca în prezent, în art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, se constată că acesta avea o consacrare în conținutul legii, sub forma obligației imperative de a se achita contribuția la fondul asigurărilor sociale de stat.
În raport de definiția legală a stagiului de cotizare din art. 8 alin. (l) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare și scopul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte a statuat că stagiul complet de cotizare va fi reprezentat de vechimea integrală în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, pentru recunoașterea dreptului la pensie integrală pentru munca depusă și limită de vârstă, vechime prevăzută în mod diferențiat de lege, în funcție de grupa de muncă în care acea persoană a lucrat efectiv.
In consecință, pentru cei al căror drept la pensie a fost stabilit în perioada I iulie 1977 - 31 martie 2001 și care au lucrat efectiv 20 de ani în grupa I de muncă ori 25 de ani în grupa a II-a de muncă rezultă că stagiul complet de cotizare coincide cu vechimea integrală în muncă prevăzută de art. 14, vechime la împlinirea căreia (cumulată cu condiția vârstei legale de pensionare, derogatorie și aceasta) aveau vocația înscrierii la pensia integrală pentru munca depusă și limita de vârstă.

Doar în cazul persoanelor ale căror drepturi la pensie au fost stabilite în același interval și care au lucrat în grupa a III-a de muncă stagiul complet de cotizare este de 30 de ani în cazul bărbaților și de 25 de ani în cazul femeilor, prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 8 alin. (l) din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, care consacră vechimea integrală în muncă de drept comun.
Prin urmare, nu există nicio rațiune în a se aprecia că în cazul persoanelor cărora nu Ii s-a aplicat prevederile OUG nr.4/2005, dar care, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2015, începând cu data de 11.07.2015, au formulat cereri de valorificare a perioadelor anterioare datei de I ianuarie 2011, în care au desfășurai activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001* respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii, să li se aplice un alt stagiu de cotizare decât cel avut în vedere la stabilirea drepturilor la pensie, o altă interpretare fiind în discordanță cu intenția legiuitorului și având un caracter discriminator, considerentele Deciziei nr. 11/2015 păstrându-și valabilitatea.
Deși, art. 134 alin.3 din HG nr.257/2011, prevede, în concordanță cu principiului fundamental de drept „tempus regit actum jurisprudența Curții Constituționale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, „la recalcularea pensiilor pentru limită de vârstă, stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se utilizează stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei", prin HG nr.291/2017 pentru completarea art. 134 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de punere în aplicare a art. 196 1 din același act normativ s-au introdus după alineatul 7, alin.g-17, prin alin.8 stabilind că: „prin excepție de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 169AI din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de Ia care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situałii, respectiv: a) stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la lege; b) stagiile complete de cotizare prevăzute Ia art. 56 și 57 din lege; c) stagiile complete de cotizare prevăzute la art
58 și 59 din legea
În conformitate cu principiul legalității un act administrativ cu caracter normativ, emis în organizarea executării legii, nu trebuie să contravină dispoziției legale în baza căreia a fost emis, ca normă interpretativă, nu poate adăuga la lege și nu poate restricționa dacă actul normativ cu forță juridică superioară nu a făcut-o. Pe de altă parte, prin norma metodologică emisă de Guvern nu se poate îndepărta de la spiritul legii în baza căreia a fost emisă și nu poate prin modalitatea de reglementare a unor proceduri să conducă la un alt efect decât cel pe care legea l-a avut în vedere.
De altfel, ulterior, prin Legea nr.221/27.07.2018, s-a modificat art. 56 din lege, unde la alin. I s-a prevăzut că, „fac excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin: a) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute Ia art. 30 alin, (l) lit. a) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 20 de ani; b) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30

alin. (l) lit. f) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani; c) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) și e) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.”, iar potrivit alin.3, „stagiul complet de cotizare este de: a) 20 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 30 alin. (l) lit. a); b) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 30
alim (l) lit. f); c) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) și e)."
De asemenea, după articolul 169A1 se introduce un nou articol, articolul 169A2, cu următorul cuprins: 'Țart. 169A2 (1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169Al beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/recalcularea pensiei aflate în plată sau, după caz, cuvenite la data de 31 decembrie 2015, (2) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării. (3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de I octombrie 2018. (4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin, (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018."
Potrivit art. II din același act normativ, „ (1) De prevederile art. 56 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, din oficiu, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (l) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018."
Propunerea legislativă rezultată din expunerea de motive viza completarea art. 169 1 alin.3 din Legea nr,192/2015, care „în actuala formă creează confuzie și interpretări ambigue", avea următorul cuprins: „alin.(3) în cazul persoanelor prevăzute la alin.(2), la numărul total de puncte realizat de acesta până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzătoare majorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin,l, la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, respectiv stagiul complet de cotizare aferent deciziei aflate în plată, la momentul recalculării.
Aceste noi dispoziții legale nu fac obiectul interpretării în cauză, însă sunt de natură a evidenția viziunea legiuitorului în ceea ce privește reglementarea condițiilor de valorificare a perioadelor în care pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, respectiv în grupa a II-a de muncă, în sensul că, a
28
dispus recalcularea din oficiu a pensiilor recalculate în baza art. 169 1 alin.3 din Legea nr. 192/2015, tocmai pentru că, în aplicarea acestei dispoziții a fost luat în calcul un stagiu de cotizare diferit celui prevăzut de lege la data pensionării sau stabilit prin hotărâri judecătorești, cu consecința diminuării punctajelor, efect ce nu a fost avut în vedere și nu a corespuns scopului adoptării actului normativ.
Prin urmare, Înalta Culte de Casație și Justiție constată că își păstrează valabilitatea considerentele din Decizia nr. I I/2015, iar a accepta teoria că, ulterior aplicării dispoziției art. 1691 din Legea nr-192/2015, persoanele cărora le-au fost deschise drepturile de asigurări sociale în baza Legii nr.3/1977 și care până la acea dată aveau stagiu de cotizare complet, potrivit acestui act normativ în vigoare la data ieșirii la pensie, să fie considerate cu stagiu de cotizare incomplet, cu consecința diminuării punctajului mediu, urmare a raportării la un alt stagiu de cotizare, reprezintă o îndepărtare față de scopul avut în vedere cu ocazia reglementării.
Scopul unei legi se reparație nu poate fi acela de a crea noi inechități între persoanele vizate de aceeași lege, ci de a acorda un punctaj suplimentar persoanelor care au lucrat în grupa I și II de muncă, tără însă a afecta calitatea acestora de persoane cu stagiu complet de cotizare, astfel cum a fost dobândit în baza legii în baza căreia i s-au deschis drepturile de asigurări sociale, întrucât pe de o parte s-ar încălca principiul stabilității raporturilor juridice și al predictibilității legii.
Persoanele care au lucrat în condiții de grupa I și II de muncă și au ieșit la pensie după 20 de ani, respectiv 25 de ani vechime, au primit o pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, pentru că legea prevedea aceste condiții, pe care le-au îndeplinit. Ulterior, când Legea nr. 19/2000 și Legea nr-192/2015 le-au preluat ca pensii și în sistemul acestor din urmă acte normative, se preiau ca atare, fiind în mod obligatoriu considerate cu stagiul de completare complet, astfel încât, determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă prin raportare la stagiul de cotizare complet existent pentru pensiile aflate în plată, 20 ani, respectiv 25 de ani.
În cazul acestor persoane, care au lucrat în grupele I și II de muncă, avem de a face cu o vârstă standard de pensionare și nu o reducere de vârstă după modelul pensiei anticipate, iar stagiul de cotizare nu se asimilează, prin procedeul ficțiunii legale, cu un stagiu complet, ci devine, la rândul său, stagiu complet de cotizare specific pentru această ipoteză legală, majorarea punctajului fiind un beneficiu legal acordat în considerarea locurilor de muncă clasificate de lege (condiții speciale, deosebite, grupe de muncă).
Atunci când legiuitorul a dorit să limiteze accesul concomitent și complet la mai multe beneficii generate de o situație juridică identică, a exprimat-o clar, formulând opțiunea sa prin normă imperativă, onerativă sau prohibitivă, după caz. În schimb, în cazul analizat, legiuitorul nu și-a exprimat voința, nici explicit și direct, și nici indirect, în scopul interzicerii accesării cumulate a beneficiilor legale. Or, în



cuprinsul alineatului 3, ce face obiectul analizei în discuție, legiuitorul a menționat „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege” nu stagiile complete de cotizare prevăzute de prezenta lege.
Răspunde
 05-10-2018
AvatarDorin_petrescu_ro@yahoo.com
Vizitator
dorin_petrescu_ro@yahoo.com
Răspunde
 05-10-2018
AvatarAristica
Vizitator
Vă mulțumesc domnule Ipate ,am primit
Răspunde
 05-10-2018
AvatarIpate Gh.
Vizitator
V-am trimis si dumneavoastra domnule Dorin Petrescu
Răspunde
 05-10-2018
AvatarPetrescu Dinu Dorin
Vizitator
Va multumesc frumos domnule Ipate.
Răspunde
 07-10-2018
AvatarIleana B.
Vizitator
-Va reamintesc, s-a intamplat o mare smecherie cu procentajul de 5o% subteran! Daca asa va ramane formula de calcul si dupa L. 221, inseamna ca luam doar jumatate din punctele suplimentare cuvenite, la recalculare! Cred ca trebuia sa contestam, in instanta, acest fapt, ILEGAL! Ne-am concentrat, inclusiv eu, doar pe numitorul de 30/20 si am pierdut din vedere INSELATORIA cu procentul de subteran!!!
-Se vede clar si dupa raportul postat in extenso mai sus, acest fapt. Halal avocati am avut (cei cu peste 50%subteran)!
- in rest, halal judecatori avem, ca tot sunt platiti cu sute de milioane vechi pe luna si pensii la fel, ca uite ce grozavii de decizii au dat! Unii cu 20, altii cu 30, si altii o parte 20 si alta 30, sa nu se supere nimenea, nu!? Vai de capul nostru...
Răspunde
 08-10-2018
AvatarIpate Gh.
Vizitator
Vin cu o rugaminte.
Daca cunoasteti dosare din tara unde s-a castigat definitiv inafara de cele de la Alba va rog sa le postati
Răspunde
 08-10-2018
AvatarIpate Gh.
Vizitator
Daca s-a castigat pe Legea 192/2015 am vrut sa scriu
Răspunde
 08-10-2018
AvatarSorin N
Vizitator
Domnule Ipate , eu stiu trei dosare care au avut castig de cauza , la Curtea de Apel Bucuresti , Timisoara si Suceava : 1469/122/2017 (Cornaciu Mihail) , 4358/115/2017 (Almasan Viorica) si 7509/89/2017 (Lostun Vasile).Daca doriti , va trimit si motivarile , atat de la Tribunale cat si de la Curtile de Apel pentru cele trei dosare.De la Curtea de Apel Alba Iulia am motivarile pentru cinci dosare.
Răspunde
 08-10-2018
AvatarIpate Gh.
Vizitator
Multumesc domnule Nemes,doresc doar nr. de dosare,restul gasesc eu.
Răspunde
 08-10-2018
AvatarIpate Gh.
Vizitator
Inca o intrebare adresata MInisterului Muncii legata de softul necesar recalcularilor pe Legea 221/2018.
Link-ul:


http://www.cdep.ro/interpel/2018/i5664A.pdf
Răspunde
 08-10-2018
AvatarSorin N
Vizitator
Am adresat o intrebare Casei Teritoriale de Pensii Maramures :"Va rog sa-mi spuneti cate decizii de recalculare in baza art. 169 indice 2 din Legea nr. 263/2010 ati emis pana acum ?" Raspunsul , venit cu intarziere , confirma bulibaseala ce domneste in Casa Nationala de Pensii Publice si in Casele Teritoriale :"Pana la aceasta data, 08.10.2018, nu s-au emis decizii de recalculare a pensiilor conform Legii 221/2018."Consider ca este vorba de rea vointa din partea Casei Nationale de Pensii Publice care , lasata cu buzele umflate dupa fuga lui Sebi Ghita - proprietarul firmelor de soft care au asigurat softurile CNPP , incearca acum sa-si rezolve marile lipsuri prin "atribuirea unui Acord - Cadru având ca obiect “Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă şi evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naţionale de Pensii Publice”, care are şi o componentă de mentenanţă evolutivă prin intermediul căreia se va crea şi funcţionalitatea necesară pentru implementarea prevederilor Legii nr. 221/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice."Stadiul procedurii invocate de catre CNPP este incipient , finalizarea nu cred ca se va intampla mai devreme de anul 2019 ! Stadiul acelei proceduri de achizitie il puteti vedea accesand linkul urmator :http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/procedure/view/100010145/
Răspunde
 09-10-2018
AvatarPaul
Vizitator
Domnilor pensionari,beneficiari de drept ai legilor 192/2015 si 221/2018 decit sa o ardeti steril pe forum hai sa luam o foaie de hirtie si sa facem masiv cereri de recalculare pe legea 221/2018 fiindca daca nu ne miscam cumva o sa ajungem in situatia legii 192/2015. Un pic de activitate nu strica poate vad si psedei măsii ca nu am murit. Trezitiz
-vă.
Răspunde
 09-10-2018
AvatarCarp
Vizitator
Am depus cererea in data de 06/08/2018 imediat ce a intrat in vigoare legea 221/2018.
Dupa 01/12/2018 pot deschide actiune oricand doresc eu.
Răspunde
 09-10-2018
AvatarMihai
Vizitator
Paul, ce crezi tu ca se intampla dupa ce depui cererea la ghiseu? Legea spune ca recalcularea se face din oficiu. In cel mai fericit caz vei fi informat, asta dupa 3-4 luni, ca recalcularea se face din oficiu si ca vei primi decizia noua cand iti vine randul. Alta idee geniala mai ai?
Răspunde
 09-10-2018
AvatarAndrei
Vizitator
Buna ziua, va rog sa-mi transmiteti motivarile pentru spetele amintite.
Ma intereseaza in mod special speta de la Curtea de Apel Timisoara .
Am lucrat in mediu radioactiv.
adresa de e-mail : somogyiendre@hotmail.com
Răspunde
 09-10-2018
AvatarCizmas Mihai
Vizitator
D.l Carp,mulțumesc pentru răspunsul dat pentru mine.Arătam faptul că am lucrat 16 ani in grupa 1 inainte de anul 2001.Apare intr-adevăr pe decizie un număr de punct pentru acest lucru.Mai am o intrebare: Conform legii 221 o să apară un alt număr de ani contribuiți ( numitorul la care se impart punctele) sau nu ?
Răspunde
 09-10-2018
AvatarCarp
Vizitator
Postati urmatoarele date:
Total stagiu de cotizare
Din ce se compune acesta
Stagiul complet de cotizare
Răspunde
 09-10-2018
AvatarCizmas Mihai
Vizitator
Stagiul total de cotizare:45 ani,9luni si 26 zile( in sistemul public),din care :18 ani 4 luni 26 zile in conditii normale.16 ani 1 luna 26 zile gr.1 si 1 an 2 luni in gr.2.Stagiu referent gr.de munca =8ani so 3 luni.Perioada asimilata(armata)= 1 an 5 luni si 20 zile.
Răspunde
RăspundeStart 105 106 107 108 Final
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.