|
31-03-2019 |
 | Birle Vizitator |
| Dl. Mihai, dl. Gabi! Într-o postare, vedeți puțin mai sus, dl. Iosif spunea că a primit noua decizie și ne comunica cum că: -la peste 50% subteran s-au procedat că la 100%, deci nu s-au scăzut puncte -cine a avut și ani in grupa normala, s-au împărțit tot cu 20. In aceste condiții tot ce spuneți e fals! Dacă știți concret despre decizii pentru cei în situația asta, va rog sa ne comunicati și nouă, altfel considerăm că vorbiți de deciziile vechi sau mai rău, vă bateți joc de noi! | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Paul Vizitator |
| Domnul Mihai am o nedumerire,de ce nu se acorda cersterea de 50% si la punctele de pensie suplimentara atita timp cit aceste puncte sunt trecute in decizia pe minus pe L 192 ca fiind in conditi speciale deci cistigate in aceleasi conditi ca celelalta,in lege punctajul lunar e compus din ambele punctaje,cele rezultate din calcul si cel cotizat la pensie suplimentara. | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Ileana B. Vizitator |
| Hai dle. Birlea, postarea d-lui. Iosif e foarte clară, ca dealtfel toate postările lui, care demonstrează ca aciuatii ăștia de tip Mihai, Gabi, Paul, vor doar să înjure PSD. Am aflat și de la alții că se împarte TOT cu 20, exact cum explică dl. Iosif. Nu va mai luați după propagandiștii opoziției! | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Mihai Vizitator |
| Birle, Vorbesc dupa ce am vazut decizie, pe legea 192 adica 169(1)/263, apoi aceiasi persoana dupa ce a primit recalculare zilele astea pe 221 adica 169(2)/263. Am vazut mai multe decizii. Deci nu postez din burta. Nu exista crestere de 50%, eu am 1,5 ani la suprafata, restul sunt in subteran, 100%, am primit decizie de recalculare in baza hotararii judecatoresti din prima instanta, recalculare pe legea 192 adica 169(1) mi-au scazut punctele suplimentare 8p, restul punctelor au fost majorate cu 50%, cresterea mea a fost de cam 44%. Domnul Iosif e cazut in adulatie, daca se mai uita mult la RTV o sa ne spuna ca i s-a dublat. Pensia. Paul, De ce nu se acorda majorare si la cele cateva puncte pe pensia suplimentara? De hoti ce sunt, alta explicatie nu am si cred ca esti de acord cu mine. Ileana B, Doamna, ce am scris e dupa ce am vazut cateva decizii si dupa ce am discutat cu mai multe persoane. Prin aplicarea stagiului de 35 de ani pe acel punctaj obtinut pe cei 1,5 ani pe care i-am avut la suprafata, am pierdut 0.10 la punctajul mediu anual, de aia ziceam ca e nesemnificativ. Eu am raspuns in postarea de pe pagina precedenta catorva persoane care nu erau lamurrite cam ce contine decizia noua. Lucrurile difera putin de la un caz la altul dar pe ansamblu ele stau asa cum le-am descris. Sunteti analfabeta functional, asta inseamna ca cititi ceva si nu intelegeti mare lucru, ba le si rastalmaciti. Mai scoateti pliscul din dosul PSD, respirati aer curat. | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Ileana B. Vizitator |
| In afară de o nouă demonstrație de nesimțire tipică celor ce fac pe eroii antipsd, vorbești tot de l. 192 și faci extrapolari la l. 221. | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Vizitator Vizitator |
| Sa posteze cineva o decizie ptr. lamurire. | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Mihai Vizitator |
| Deci inca nu v-ati lamurit ce e cu 192 si 221, sunteti complet in ceata, dar aveti ghearele pregatite daca cineva se ia de Partid. Cred ca Partidul e mai presus de familia dumneavoastra. Mie mi-au furat peste 10 mii de euro. Ati avut curiozitatea sa calculati cat v-au furat in 33 de luni? Nu. Oricum daca au furat macar au furat ''ai nostri'', nu?? Oameni cu mentalitate de slugi, parca ati primit pensiile fara sa fi muncit, asa va comportati. Vizitator, aici nu se pot posta poze cu decizii, doar daca cineva are rabdare si scrie aici tot ce contine. Eu am o postare pe pagina precedenta, ce se petrece cu deciziile, e lamuritoare. | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Vizitator Vizitator |
| Mihai m-am lamurit. Folosirea 3 scc e nelegala. | |
|
|
|
31-03-2019 |
 | Vizitator Vizitator |
| |
|
|
01-04-2019 |
 | Bot Vizitator |
| Aseară pe rtv.răspunde Dna. Pircalabu unui pensionar cu Gr. I, că fiind pensionat în iulie 2009 nu mai beneficiază de prevederile legii 221, că deja a beneficiat de majorare!!! Știu că e o porcărie rtv am aceeași părere, dar totuși dacă zice Dna. Pircalabu așa ceva, te pune pe gânduri. Dacă știe cineva legile mai bine, va rog sa ne explicați si nouă! | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Paul Vizitator |
| Acum fiecare are liberul albitru,deciziile primite pe L221 trebuiesc contestate petru faptul ca nu au acordat cresterea de 50%,respectiv 25% ce se cuvine punctajului pentru pensia suplimentară din grupele de muncă,nu pentru ca ar aduce mare crestere de punctaj si implicit de pensie ci pentru rigurozitate, inainte de a primi deciziile de recalculere pe L192,ati fost inghesuiti cu o decizie de recalculare pe legea pe care ati iesit la pensie ,care erea si aceea pe minus,au inventat ei ceva sa mai ciopirteasca din puncte si asa prea multe,sa va arate cine este seful,asa ca doamnelor si domnilor si asa nu aveti treaba ,decit sa adulati partidul mai mergeti si la lupta cu statul tilhar mafiot. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Mihai Vizitator |
| Paul, din cate am inteles de la altii s-au lovit mai mult cu capul de problema asta, casa spune ca la stabilirea drepturilor ei au acordat majorarea pe punctele suplimentare, prin urmare nu pot acorda o a doua majorare la acelasi punctaj, cine are buletinul de calcul, vede daca e asa, mai jos pun ce zice legea; Asiguraţii care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel: a) 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1973; b) 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-1 ianuarie 1978; c) 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986; d) 21% pentru perioada 1 iulie 1986-1 noiembrie 1990; e) 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-1 aprilie 1991; f) 14% pentru perioada 1 aprilie 1991-1 aprilie 1992; g) 13% pentru perioada 1 aprilie 1992-1 ianuarie 1999; h) 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 1999; i) 17% pentru perioada de după 1 februarie 1999. Asiguraţii care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel: a) 26% pentru perioada 1 iulie 1977-1 ianuarie 1978; b) 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Paul Vizitator |
| Dl. Mihai,ce sanse de cistig sunt in instanta ,impotriva caselor de pensii,in situatia data cu punctajul pentru pensia suplimentara,punind in balanță circulara transmisa de catre onor ministrul justitiei,instantelor de apel sa faca bine sa asigure apararile impotriva petentilor,pentru ca cei ce au dreptate sa nu mai cistige in instanta,pensionari dugetari ,etc. Daca nu stiti despre ce circulara vorbesc pot sa o trimit in privat. Traiasca justitia independenta sa faca ce zic guvernantii. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Mihai Vizitator |
| Cunosc dispozitia bubosului catre tribunale si curtile de apel, sa tranteasca procesele, ca bugetul pentru noi e mic, pentru ei sunt bani.... Asa ne-a lucrat bubosul si la ICCJ asa ne va lucra la CCR. Partidul nu doarme, da bani, functii, privilegii elefantilor din institutii, apoi institutiile lucreaza pentru partid. Cine nu se supune, pleaca, este sorosist, vandut strainatatii, desfiintat. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Paul Vizitator |
| Facem intrebare catre ministerul bubosului in legatura cu circulara si in temeiul legii care ne da voie sa accesam informatii cu caracter public? | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Mihai Vizitator |
| Am multe raspunsuri in bataie de joc de la diverse institutii ale statului. Bubosului nu-i pasa. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Gabi Vizitator |
| Doamna Ileana sînt în românia specialiști care tratează anumite afecțiuni pentru lipsa neuronilor . Referitor la recalculare si drepturile cuvenite conform legi 263/2010 actualizată trebuie observat ca pentru beneficiarii acestei legi se află în situații diferite:(vechime,grupa de munca , procent 5o% sau 100% din timpul programului de munca,conditii de munca grupa1 sau conditii speciale ,grupa 2 sau conditii deosebite etc). Dacă au beneficiat de oug 100 de legea 216 de legea 155 si alte acte normative. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Gabi Vizitator |
| De situația creată sînt răspunzători cei care vremelnic au făcut modificări în legislație cînd au ajuns la putere. Înaintea alegerilor toți promit isi aduc aminte de pensionarii civili despre pensiile speciale nu se fac dezbateri la tv sa se stie cit de mari sînt în comparație cu cei care au muncit si au pensii foarte mici. | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Un binevoitor Vizitator |
| Forum USR #rezist este acesta nu pentru informarea si lamurirea pensionarilor care vor sa vada cum mai sta treaba si evolutia recalcularrilor pe grupele de munca. Acum sariti cu comentarii de postaci! | |
|
|
|
01-04-2019 |
 | Vizitator Vizitator |
| E posibila orice interpretare. Amintitiva cum art. 14 din Lg. 3/ 1977 a fost calificat "act normativ cu caracter special. | |
|
|
|
|
|
Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |