Forum avocaţi > Civil

Pareri despre MyCar Leasing Solutions SRL (actuala Zenith Leasing)

1  2   3   4  Final
 24-08-2013
AvatarIordache cornel


In iulie 2012 am luat in leasing, prin MyCar Leasing Solution SRL, un autoturism second-hand Peugeot 607 . L-am tinut 10 luni,timp in care mi-am platit constiincios ratele plus avansul de aproape 3000 de euro (30% din valoarea totala). Apoi, am decis, din motive personale, sa returnez masina. Am dus personal autoturismul la Bucuresti si l-am predat in 21 mai a.c., solicitand rezilierea amiabila a contractului. Intrucat, lucrez in strainatate si revin in tara la fiecare 6-8 saptamani pentru 14 zile, nu am avut timp pentru a conduce autoturismul, dovada a faptului ca am parcurs in tot acest rastimp 3400 km (!) din care, jumatate (dovedibil) i-am parcurs doar pe drumuri europene si autostrada. Km din bord: 66.420. Am predat masina cu baterie premium noua Varta Silver pusa de mine si cu ITP abia facut. La predare, cu exceptia unor mici zgarieturi (care, in mare parte, le-a avut de cand am preluat-o de la My Car), masina nu avea nici un defect. La cateva zile de la predare imi trimit factura pentru luna intreaga (desi am predat masina in 21 ale lunii), plus doua devize de reparatii: SCHIMB ULEI+FILTRE, SCHIMB DISTRIBUTIE,contactor pedala frana, retapitat scaun dreapta pasager, motoras stergatoare, motoras deschidere portbagaj, bielete si capete de bara. Mi-au bagat pe gat factura pe luna mai intreaga (desi MyCar s-a folosit de masina 10 zile din luna), dar si doua devize de reparatii in valoare totala de peste 5300 RON. Dup ce am inaintat plangeri catre autoritati, in iulie a.c. My Car Leasing mi-a trimis o instiintare prin care renunta la pretentiile sale financiare. Toate bune si frumoase, pana azi 24.08.2013, cand am fost sunat din tara de parinti, ca sa imi comunice ca judecatoria HD, a incuviintat executarea mea silita cu suma de 10.441,96 RON reprezentand daune interese solicitate de My Car Leasing, la care se mai adauga peste 2.000 RON cheltuielile de executare silita. Termen de plata: o zi. Asta, fara sa fiu instiintat de cineva in prealabil, fara sa fiu citat. Parintii mei, in lipsa mea, nu au primit nimic pana azi, cand a sosit prin posta somatia de plata. Ce ma sfatuiti sa fac? Cum sa procedez? VA ROG MULT, AJUTATI-MA!
Răspunde
 26-10-2013
AvatarDab
Vizitator
ai puso rau amice..nai decat sa te bati cu ei in tribunale...sant foarte bine acoperiti si ce au in spate dei tine asa bine nu stiu...multi au fost inselati si nu am auzit pe cineva sa reuseasca sa castige..ia un post de televizune si adreseazate lor sa poata vedea lumea cat sant de panarame..am patit si eu mia luat masina pentru 8 zile de intarziere si miau bagat pe gat si ce nu avea masina...la fel ca la tine..numai ca masina am luato pe numele lui cumnatul meu ia pus oprire pe pensie si numai bine ca a murit si nare ce sai mai ia...
Răspunde
 27-10-2013
AvatarRambo
Vizitator
Cateva dosare cu MyCar Trading:

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Dosar nr. :5944/303/2012

SC MY CAR TRADING SRL (ACTUALĂ S.C. MYCAR LEASING SOLUTIONS S.R.L.) - Creditor
CARAMALAU CRISTI MIHAI - Debitor

Solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 176,49 euro + 1 % plătibilă în lei la cursul BNR din data plăţii reprezentând chirie aferentă lunii iunie 2011, suma de 9.467,25 lei reprezentând cheltuieli cu recuperarea autovehiculului precum şi suma de 9.353,49 lei reprezentând daune-interese în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Respinge cererea pentru celelalte sume solicitate. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 2.309 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat reduse. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2012.
Document: Hotarâre 10749/2012 07.12.2012

Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Dosar nr. : 24449/301/2013

MY CAR LEASING SOLUTIONS SRL - Creditor
SARBU MUGUREL ADRIAN - Debitor

Solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de reclamanta-creditoare S.C. MY CAR LEASING SOLUTIONS S.R.L. (fostă S.C. MY CAR TRADING S.R.L.), în contradictoriu cu pârâtul-debitor SARBU MUGUREL ADRIAN. Obligă pârâtul-debitor la plata către reclamanta-creditoare a sumei de 2.240,45 lei cu titlu de contravaloare a chiriei aferente lunilor ianuarie – februarie 2013, precum şi la plata sumei de 779,67 lei cu titlu de cheltuieli cu asigurarea CASCO. Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului-debitor la plata sumei de 4.004,49 lei reprezentând cheltuieli cu reparaţia autovehiculului şi la plata sumei de 13.978,68 lei reprezentând daune-interese conform art. 12.2 din contractul de închiriere autovehicule nr. 8471/05.07.2010. Obligă pârâtul-debitor la plata către reclamanta-creditoare a sumei 894,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă reclamanta-creditoare la plata către pârâtul-debitor a sumei 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru ambele părţi în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2013.
Document: Hotarâre 11548/2013 27.09.2013

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

MY CAR LEASING SOLUTIONS S.R.L.(FOSTA S.C. MY CAR TRADING S.R.L.) - Creditor
TODERASCU NELUŢU DAN - Debitor

solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Somează debitorul ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 3.430,34 lei chirie pe perioada octombrie - decembrie 2012 şi suma de 11.123,99 lei daune-interese. Respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1371,40 lei cheltuieli de judecată. Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare pentru debitor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.04.2012.
Document: Hotarâre 4915/2013 15.05.2013
Răspunde
 28-10-2013
AvatarGheorghe
Vizitator
Astia au sute de dosare si din ce-am observat le cam castiga.. ce va iau masinile scumpe ca nu le mai puteti sa platiti? dar cum isi permit asa ceva.. ce tara mai e si asta :))
Răspunde
 23-11-2013
AvatarB.a.daniel
Vizitator
eu colaborez cu firma respectiva din 2009, am avut intarzieri de plata si de cate 45 de zile, nu am pierdut masina si nici nu m-au dat in judecata, eu cred ca intotdeauna daca exista o instiintare sau o avizare scrisa catre firma acestia inteleg.
interesul nu este sa rezilieze contracte si sa piarda timpo prin tribunale.
eu sunt la a 3 a masina cumparata cu ei si nu am avut niciodata probleme de acest tip, eu cred ca nu a existat un dialog intre persoanele in cauza si firma de leasing.
oricum imi pare rau si stiu ce inseamna sa pierzi o suma de bani din cauza unor rate neplatite
Răspunde
 12-12-2013
AvatarRoman relu
Bucuresti

nu trebuie sa fiti descurajat ca au au cistigat alte dosare. daca situatia Dv este clara si corespunde contractului megeti cu curaj in instanta


Răspunde
 10-01-2014
AvatarCiprian
Vizitator
salut,
sunt client my car leasing de 2 ani. majoritatea prietenilor mei au masini de la ei. cat timp PLATESTI RATELE nu ai probleme.

contractul ala e facut sa inteleaga tot omul. platesti= n-ai probleme. nu platesti, ti se ridica masina. dupa 40 de zile de intarziere ti se emite somatie de plata in 5 zile. am depasit 40 de zile de intarziere, le-am comunicat ca fac plata in 2 zile si n-am avut probleme.

ai probleme, comunici si e ok.

o iau razna cand vad oameni ca fac tam-tam ca au ramas fara masina, dar nu au mai platit. ASUMATI-VA contractul, fratilor! nu va obliga nimeni sa faceti leasing daca nu mai puteti plati.
cati dintre voi puteti da un ban in piata, sa faceti un business, fara sa asteptati sa vi se intoarca?

mult succes va doresc!
Răspunde
 22-01-2014
AvatarStefan elena
Vizitator
Fiul meu are aceiasi problema cu ei ...nu trebuie sa intri in panica fara actiune judecatoreasca nu poate sa/ti faca nimic .chiar daca au .fara sa fii instiintat la fel .vb cu un avocat bun ,aceasta firma e deja cunoscuta ca cea mai mare excrocherie facuta cu acte in regula .nu au voie sa/ti ia nimic atata timp cat nu ai girat cu nimic La revedere ,succes si trezitiva la realitate traim intr/o tara corupta ,vestea s/a dus peste marii si tariii ,diabolicul de Basescu cel mai corupt presedinte din toate timpurile noastre trebuie sa plece cu toata familia lui v/a raspunde in momentul in care nu mai are nici /o putere in stat
Răspunde
 09-02-2014
AvatarMircea28


Buna seara am si eu un contract cu cei de la Mycar leasing nam avut nici o problema pana in momentul de fata cu ei am toate ratele la zi asa zise chirii lunare problema este ca doresc sa plec din tara si as dori sa inapoiez masina si sa inchei contract cu ei dar din cate am citit la dumneavoastra si tot ce se scrie de firma aceasta inteleg ca nam nici o sansa sa inchei totul amiabil si o sa ajung cel mai probabil sa fiu dat in judecata.Ma poate ajuta si pe mine cineva cu o parere ceva cum as putea sa fac acest lucru sau ce ar trebuii sa stiu cand ma voi duce la ei sa le dau masina inapoi????Va rog astept un raspuns cat mai urgent am nevoie de ajutor va multumesc!!!!!!
Răspunde
 12-02-2014
AvatarRoman relu
Bucuresti

verificati contractul de leasing, la capitolul reziliere, incetare. acolo gasiti raspunsul. de asemenea verificati legislatia in materie. sfatul unui specialist va este necesar.


Răspunde
 12-02-2014
AvatarMircea28


Va multumesc !!!
Răspunde
 19-02-2014
AvatarLuciana
Vizitator
helppp me am o mare problema cu ei .... cine cunoaste un av ocat bun sa se lupte cu ei
Răspunde
 27-02-2014
AvatarBad jok
Vizitator
cu astia nu ai nici o sansa daca nu ai un avocat bun si sa te duci in instanta si eu sunt intro situatie daca pot spune asemanatoare deoarece am avut dauna totala si in loc sami restituie ceva din suma asigurata de la asigurata >>asa crezand eu<< am mai avut de dat daune interese aproape 200 mil bani vechi asa ca mergeti in instanta daca considerati ca aveti dreptate alex tm
Răspunde
 27-02-2014
AvatarRoman relu
Bucuresti

Ptr. utilizatorii din cadrul contractelor de leasing. Atit legea cit si contractul va protejeaza. In mod evident ca dreptuirile Dv nu vor fi recunoscute usor de catre firma de leasing, ptr. ca inseamna sa cistige mai putin. De mujlte ori ofiterul e leasing are propriile interese, de care chiar firma in cauza nu stie. De aceea trebuie sa aveti curaj si sa va cereti drepturile.


Răspunde
 10-04-2014
AvatarAvi
Vizitator
Aveti sanse zero de castig daca apelati la ANPC sau Politie; in ambele situatii, va fi desemnata aceeasi persoana sa faca investigatia (pornind de la sediu - sect 1 si domeniul - leasing). Prin urmare, nu le e greu sa isi faca doi "prieteni". Am avut un conflict cu ei legat de norma de poluare a masinii (ei au spus ca e euro 4 si, in realitate, era euro 3). La transcrierea dreptului de proprietate, sunt obligat sa platesc timbru de mediu cu cca 1000 eur mai mult decat daca era euro 4. Ambele institutii le-au luat apararea, ba chiar de la Politie am primit raspunsul halucinant ca a fost pur si simplu o eroare umana.
Ca sa ingreuneze si mai mult posibilitatea de a fi actionati in judecata, la finalul pseudo-leasingului (nicaieri in contract nu scrie ca "leasing" ci inchiriere), iti forteaza mana sa reziliezi antecontractul de vanzare-cumparare, incheiat cu Eurial si sa semnezi unul nou cu my car, la o suma mult mai mare decat initial si apoi iti storneaza fictiv o anumita valoarea, asa incat totalul sa fie suma din antecontract. Mi s-a parut inutil sa merg si la Garda Financiara, probabil si acolo au prieteni. Ceea ce putina lume stie e ca firma se afla in portofoliul aceleiasi persoane care este atat dealer Peugeot cat si Citroen. Prin urmare, furtul se gireaza de la nivel inalt si probabil se va incheia numai daca/cand se va supara cineva din Partid.
In cei 3 ani de contract, am facut toate platile la zi si mi-am respectat toate obligatiile contractuale.
Răspunde
 23-04-2014
AvatarDoru
Vizitator
Peste doua zile termin contractul de inchiriere cu ei, am semnat cu eurial invest un antecontract de vanzare cumparare; ideea este ca nu am primit factura pt. reziduala de la ei... ba mai mult am trimis un mail catre my car si eurial invest pe tema asta acum, 1 luna si nu am primit nici un raspuns.
Stie cineva ce pasi am de urmat, ideea este ca in 2 zile imi expira contractul si antecontractul semnat cu ei?
Răspunde
 23-05-2014
AvatarDan
Vizitator
Oameni buni,sunt un fost contractant al odioasei si fetidei firme My car,am trait o experienta de jaf sub forma continuata si amplificata timp de 5ani,cu mana pe inima va spun ca sunt cei mai mari impostori pe care eu i-am cunoscut vreodata,daca as putea as trage cu tunul in sediul my car din fundeni iar pe toti angajatii as turna benzina si le-as da foc in piata unirii,cred ca am spus totul ca asta.Va rog oameni buni sa nu aveti niciodata tangenta cu aceasta imputita firma si anuntati si prietenii vostri....sanatate la toti!!!PS daca ai probleme de sanatate,sigur daca vei avea contact cu my car vei ajunge la racoare la 2m sub pamant...
Răspunde
 05-06-2014
AvatarTudor adrian
Vizitator
eu am de doi ani contract cu ei si nu am avut probleme,in afara de faptul ca toate serviciile conexe costa dublu... ex: acu ma cert cu ei ca mi baga pe gat un rca de 11 milioane cand pe piata preturile sunt intre 450-800 ,dar stiu ca nu am ce face fac si eu valuri sa nu creada ca m au prostit usor in rest...
Adi
Răspunde
 05-06-2014
AvatarDoru
Vizitator
eu am terminat cu ei, am reusit sa iau masina, a durat mult pana am rezolvat cu actele, aproape o luna si jumatate, dar am mai strans ceva banii, si eu am avut problema asta cu rca-ul, dar stiam de ea , Doame fereastra sa uti sa iti platesti roviniete si sa iti iei amenda...sincer nu am avut probleme in 5 ani chiar nu am avut. Ideea este sa citesti contractul sa intelegi ce semnezi, si sa respecti ce semnezi.Multa bafta
Răspunde
 06-06-2014
AvatarAvocat_Cimpean

Bucuresti
0723537992
av.mcimpean@gmail.com
www.consultjuridic.online
Facebook
este foarte important cand semnati un contract sa mergeti insotiti de un avocat, eventual sa vi se trimita inainte pe mail contractul pt a fi studiat

Avocat Myra Cimpean
www.consultjuridic.online
WhatsApp/Tel: +40 723 537 992
Răspunde

Răspuns util?

DA NU
Răspunde 1  2   3   4  Final
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.

Top avocați activi pe forum

Av.Starjil Marina

1

Telefon: 0742251721Whatsapp

Locație: Prahova

Puncte: 1424

Ultimul răspuns

Av. Bratulescu Adela

2

Telefon: 0746938774

Locație: Bucuresti

Puncte: 1106

Ultimul răspuns

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

3

Telefon: 0721393939

Locație: București

Puncte: 364

Ultimul răspuns

Av. Dancu Cosmina

4

Telefon: 0740863366

Locație: Baroul Sibiu

Puncte: 0

Ultimul răspuns

Avocat? Înregistrați-vă, răspundeți pe forum și intrați în clasament.