|
15-10-2018 |
 | Dragos Lucian Vizitator |
| D-le Sorin, la data cand a aparut legea 192/2015 era in vigoare o alta norma de aplicare a legii 263 si nu cea modificata ulterior cu HG 291.Hotarirea ICCJ tine cont de acest lucru sau aplicarea legilor se face functie de nomele de aplicare aparute ulterior? Consider ca este interesant de aflat si parerea unor juristi. Multumesc! | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Chereji Nicolae Vizitator |
| Nu mai inteleg nimic. Raportul judecatorului raportor era favorabil pe fond. Cum va solutiona cererea din dosarul nr. 2313/1/2018? Sa vedem motivarea, desi daca asta e dispozitivul... ne-am cam bucurat degeaba. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Maria Hanganu Vizitator |
| Se pare ca cei de la ICCJ, sunt cei care au hotărât. Clar, nu mai avem nici o șansă. Suntem dezamăgiți, nu are logica, raportul spune una, votul alta. Sa nu spună cineva, ca nu e politic. Dacă așa se judecă în penal, sa ne ferească Dumnezeu să ajungem pe mâna lor. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Petrica Artene Vizitator |
| Mi-a zis cineva care a vorbit cu doamna avocat Sortan de la Deva, ea spune ca ne e favorabila solutia, la data cand au inceput recalcularile stagiul era de 20 de ani, ori recalcularile au inceput in 2017, cand stagiul era de 20 de ani. In sfarsit totul e interpretabil, legislatie romaneasca. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Gabi Vizitator |
| Se aplica legea 263/2010 si h.g 257/2011 art 134 alin 3 (20 ani). | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Gabi Vizitator |
| Stagiu sa modificat si prin legea 155/ 2016 la 20 de ani | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Marius Vizitator |
| ROMÂNIA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 69 Dosar nr. 1915/1/2018 Şedinţa din 15 octombrie 2018 ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 4970/109/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin Legea nr. 192/2015 pentru completarea acestei legi, sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2018. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Dumitru Tivda Vizitator |
| Asa este dl.Artene,HG.291,aparuta in 2017,nu poate modificaL.257 art.134 aparuta in 2011,pentru ca incalca grosolan,principiul neretroactivitatii legii.In plus este un act normativ administrativ ,cu putere juridica mai mica.In aceste conditii decizia de astazi se refera la L.263-2010 cu ale sale norme de aplicare din L.257,cu art 134,potrivit caruia, la recalculari,se vor folosi stagiile de cotizare in baza carora sa deschis dreptul de pensie.Are logica, ceea ce spune Dna.Sortan. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Petrica Artene Vizitator |
| Dom' Mitica, nu stiu ce sa mai cred, pana nu vad primul proces castigat dupa aparitia acestei solutii, ma indoiesc de toate. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Dumitru Tivda Vizitator |
| Va sugerez sa cititi cu atentie din raportul dat partilor in aceasta disputa,publicat in aceasta pagina, ceva mai in urma,cel de 30 de pagini.Ve-ti constata ca,cel putin partea a doua a raportului, este destul de relevanta,prin multitudinea de argumente prezentate.... | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Petrica Artene Vizitator |
| Dom' Mitica, raportul ne e favorabil, am vazut cu totii, solutia e interpretabila, desi mi mi se pare ca am pierdut, solutia ICCJ zice ca; <<''stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010.>> HG291 zice; '(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 169^1 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situaţii'' Deci ne agatam speranta de o exprimare ambigua, ''la data recalcularii si la data cand se cuvin drepturile recalculate'' ori noi stim ca recalcularile au inceput in iunie 2017, cand stagiul era de 20 de ani. Om vedea. | |
|
|
|
15-10-2018 |
 | Sorin N Vizitator |
| Maine sunt la Curtea de Apel Alba Iulia 11 apeluri si la Curtea de Apel Cluj un apel.Ce pronosticuri dati dupa solutia de azi de la ICCJ ? | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Petrica Artene Vizitator |
| Probabil se vor suspenda, in majoritatea solutiilor date pina ieri se spune ca se suspenda pana la publicarea in M O a solutiei ICCJ in dosarul 1915 sau 2313 ori amandoua. Avocatul meu a ziz ca avand minuta se judeca, om vedea. | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Ipate Vizitator |
| Doamna avocat Irina Buda ne spunea,zilele trecute, ceva din Legea 192/2015 si chiar cum se face recalcularea. Cum interpreteaza doamna avocat Irina Buda minuta deciziei 69 a ICCJ de ieri ? Este o intrebare-rugaminte facuta cu respectul cuvenit. | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Petrica Artene Vizitator |
| Acuma trebuie sa asteptam publicarea in MO, vad o decizie a ICCJ din 4 iunie anul asta care s-a publicat abia in 24 sept, altele si mai tarziu. Asa ca informatie, Decizia ICCJ nr. 42/2018. Pensie. Punctaj suplimentar. Condiții de muncă deosebite. Handicap | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Vasile bot Vizitator |
| "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010. Cred ca ultimul rand: respectiv la Legea nr. 263/2010- clarifica in mod negativ! Adica ei considera legea 263 la data recalcularii, nu alte legi!!! | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Mihai Vizitator |
| Stagiile in vigoare la data recalcularii pensiei ori la data de la care se cuvin drepturile recalculate? E o nuanta care rastoarna tot. Oricum tot pe legea 263 se lucreaza. Acuma depinde, una spunea legea 263 la 1 ian 2016 si alta spunea cand a aparut hg 291/2017. | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Sorin N Vizitator |
| Pe langa raportul favorabil pentru dosarul 1915/1/2018 mai este si un raport nefavorabil care se pare ca a cantarit mai mult in luarea deciziei.Cine doreste sa-l vada sa-mi lase adresa de e-mail. | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Ipate Vizitator |
| Doua rapoarte ?!?!?! Dublu standard?! gheorghe.ipate@gmail.com | |
|
|
|
16-10-2018 |
 | Gica Vizitator |
| Ar fi bine sa postati doar concluziile celui de-al doilea raport, daca sunteti amabil!? | |
|
|
|
|
|
Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |