 | Sorin N
Vizitator |
| "Critica rațiunii impure a deciziei ÎCCJ nr. 69/2018 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
juridice.ro/620604/critica-ratiunii-impure-a-deciziei-iccj-nr-69-2018-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept.html
1. În siajul criticilor furibunde la adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au inundat actualmente mediul juridic şi mass-media, generînd chiar o psihoză în legătură cu alcătuirea completelor de judecată existente la această instanţă, a scăpat necriticată decizia nr. 69/2018, pronunţată în dosarul nr. 1915/1/2018, dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1037 din 06/12/2018 – a se vedea link aici.
Avînd în vedere că, în prezent, preocuparea principală şi aproape exclusivă a opiniei publice faţă de justiţie vizează, de fapt, interesul personal al unor infractori notorii, cocoţaţi vremelnic în funcţii publice nemeritate şi care au deturnat atenţia populaţiei de la problemele reale cu care se confruntă societatea, în general şi justiţia, în special, nici nu mai e de mirare că nimeni nu a reacţionat la publicarea motivării acestei hotărîri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 169 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare: Legea 263/2010), în sensul stabilirii dacă sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” se referă la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie sau la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj.
Or, problema invocată supra afectează cîteva sute de mii de pensionari care au lucrat în condiţii grele, fie în grupele I şi II de muncă, fie în condiţii speciale sau deosebite de muncă. Se pare însă că pensionarii respectivi constituie tema predilectă şi marea masă de manevră a tuturor politicienilor români, atît par-lamentabili, cît şi guver-neanţi, din moment ce senatorii, deputaţii şi miniştri perindaţi la conducerea acestei minunate ţărişoare încă mai găsesc metode de prostire a naţiunii, chiar şi după aproape 3 decenii de la moartea ceauşeştilor (cu “c” mic, aşa cum le şade bine unor dictatori demenţi şi anal-fa-beţi) şi după un secol de la Marea Unire (cu litere mari, potrivit importanţei şi magnitudinii evenimentului din 1 Decembrie 1918, care, din nefericire, a fost tratat cu multă demagogie şi nease-muită ipocrizie cu ocazia “Centenarului”, politicienii ratînd un bun prilej pentru unirea sistemelor de pensii, salarii şi nu numai şi adîncind mai mult fractura dintre clasele sociale şi chiar conflictele dintre generaţii tot mai dezbinate)!
Dar să nu mai lungesc introducerea şi să trec direct la subiect. Astfel:
2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată în paragraful 61 din decizia criticată că:
“sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii”, cuprinsă în alin. (3) din art. 1691 din Legea nr. 263/2010, se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, în consecinţă, la Legea nr. 263/2010, care conţine norma respectivă”, iar la paragraful 64 din decizia nr. 69/2018 susţine că: „o altă interpretare a dispoziţiilor art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 ar face inaplicabil textul alin. (4) din acelaşi articol, conform căruia „În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(3), rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.””.
3. Numai că, dacă acceptăm interpretarea restrictivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar deveni inaplicabile chiar alineatele 1-3 din art. 169 indice 1 din Legea nr. 263/2010, pentru că marea majoritate a punctajelor medii anuale ar fi mai mici în urma recalculării, prin urmare pensionarii vizaţi de aceste prevederi legale nu ar mai beneficia de nicio majorare, aşa încît însăşi Legea 192/2015 ar fi inutilă.
Or, legea trebuie interpretată în sensul în care produce efecte, iar acele efecte trebuie interpretate în favoarea destinatarilor legii, nicidecum în dauna lor.
4. Interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de-a dreptul stupefiantă şi fără nicio argumentare juridică serioasă, limitîndu-se strict la o ipotetică situaţie per a contrario pe care ar fi avut-o în vedere legiuitorul!
Ca dovadă că ÎCCJ greşeşte în analiza ei stă tocmai identitatea dintre textul invocat de această instanţă (alin. 4 al art. 169 indice 1 din Legea nr. 263/2010) şi toate celelalte acte normative (OUG nr. 100/2008, Legea nr. 218/2008, OUG nr. 209/2008, art. 169 din Legea nr. 263/2010) care au avut aceeaşi redactare, deşi – nota bene! – nu se luau în calcul stagii complete de cotizare reduse. Această prevedere legală este doar o măsură de siguranţă, în anticiparea unor eventuale erori de calcul – destul de frecvente, totuşi – comise de casele de pensii.
5. Eroarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este cu atît mai mare cu cît însăşi Legea 263/2010 explică limpede modul de calcul al punctajului mediu anual (PMA) – citez art. 3 alin. (1) lit. n) din legea respectivă: „n) punctaj mediu anual – numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării;”
6. Aşadar, este complet falsă aserţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din paragraful 62 al Hotărîrii Prea-labile (în continuare: HP) nr. 69/2018, conform căreia: „Legiuitorul nu face nicio trimitere, directă sau indirectă, expresă sau implicită, la stagiul de cotizare prevăzut de o altă lege decât cea în care este cuprinsă dispoziţia legală ce a generat confuzie pentru instanţa de trimitere, deci, nici la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie.”!
7. În paragraful 65 al HP nr. 69/2018 se invocă „un alt argument” în susţinerea tezei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anume HG nr. 291/2017, care a modificat nu doar HG nr. 257/2011 ce reglementa normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, ci însăşi această lege a pensiilor!? Ba mai mult, HG nr. 291/2017 a fost emisă ca să explice, cică, modul de aplicare a Legii nr. 192 din 2015, ce trebuia aplicată de la 1 ian. 2016!? Dar casele de pensii au refuzat să aplice Legea 192/2015, la ordinul guvernului, evident, care a refuzat la rîndul lui aplicarea legii, mai întîi tacit (prin neaplicarea Legii 192/2015), apoi explicit prin emiterea HG nr. 291/2017, care a făcut, practic, inaplicabilă Legea 192/2015.
8. Consider însă că HG nr. 291/2017 nu are tangenţă cu Legea nr. 192/2015 tocmai pentru că dispoziţiile acestei legi se referă la pensionarii ale căror drepturi au fost stabilite în baza legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, recte 01.01.2011, dar care nu au beneficiat de majorarea punctajelor pentru grupele superioare de muncă din varii motive.
9. De altfel, amintesc că Legea nr. 192/2015 a adăugat art. 169 indice 1 la Legea nr. 263/2010, iar plasarea dispoziţiilor respective în capitolul IX din Legea nr. 263/2010, intitulat „Dispoziţii tranzitorii”, denotă intenţia legiuitorului de a repara inechităţile create în sistemul de pensii prin legislaţia stufoasă şi contradictorie, edictată în funcţie de interesele de moment ale diverselor partide politice aflate la guvernare.
10. În plus, chiar iniţiatorii Legii nr. 192/2015 au statuat explicit în expunerea de motive că: „Propunerea legislativă a urmărit rezolvarea discriminării apărute în calculul pensiilor, unor pensionari care au lucrat în condiţii speciale” şi că scopul propunerii legislative este în sensul „acordării creşterii
punctajelor anuale cu 50% pentru toate persoanele înscrise la pensie până la 01 ianuarie 2011 [sublin. HIF] şi care au desfăşurat activităţi încadrate în condiţii speciale de muncă”!
11. Mai mult, la data apariţiei Legii nr. 192/2015 existau deja norme de aplicare a Legii nr. 263/2010, adoptate prin HG nr. 257/2011, astfel încît nu mai era nevoie de altă hotărîre de guvern care să explice modul de aplicare a legii pensiilor publice.
Singurul scop al edictării HG nr. 291/2017 a fost de a adăuga la lege nişte norme inexistente şi inferioare Legii nr. 263/2010, care contrazic atît textul, cît şi spiritul acesteia, însă această „tehnică” (de fapt, şmecherie) legislativă contravine prevederilor art. 13, 26, 58, 63 şi 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actualizată.
12. Culmea este că HG nr. 291/2017 nu doar că ignoră flagrant art. 3 alin. (1) lit. n) din Legea 263/2010, ce reglementează modul de calcul al PMA [a se vedea supra, paragraful 5], ci contrazice însuşi scopul Legii nr. 192/2015, întrucît prin modul de calcul prevăzut de HG nr. 291/2017 (pe baza unor stagii complete de cotizare de 30 sau 35 de ani, mult mai mari decît cele utilizate prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 şi Legea nr. 218/2008) se ajunge la diminuarea pensiilor celor vizaţi de Legea nr. 192/2015, nicidecum la majorarea lor!!?
13. Totodată, HG nr. 291/2017 încalcă şi principiul neretroactivităţii legii civile, stipulat expres de art. 15 alin. 2 din Constituţie, deoarece tinde să schimbe însăşi modalitatea de aplicare a Legii nr. 19/2000, sub imperiul căreia s-au pensionat cei vizaţi de Legea 192/2015, mai exact denaturează utilizarea stagiului complet de cotizare existent la data pensionării respectivilor asiguraţi şi folosit pentru determinarea punctajului mediu anual.
14. În plus, potrivit principiului tempus regit actum, raportul de drept substanţial (stabilirea dreptului la pensie) „este guvernat de legea sub imperiul căreia dreptul s-a născut”, chiar dacă, „în privinţa mijloacelor procesuale, dispoziţiile legii noi sunt pe deplin aplicabile”. A se vedea în acest sens Decizia ÎCCJ nr. 11/2015 (secţiunea 9.2), pronunţată într-un recurs în interesul legii (în continuare: RIL), citez: „Astfel, aplicarea principiului fundamental de drept tempus regit actum presupune că dreptul la pensie de asigurări sociale de stat se stabileşte faţă de condiţiile prevăzute de actul normativ în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, aspect confirmat de jurisprudenţa instanţelor naţionale, de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”.
15. Prin emiterea HP nr. 69/2018, ÎCCJ nu face altceva decît să sporească discriminarea între asiguraţii care au lucrat în condiţii grele, atît faţă de cei care au obţinut deja hotărîri judecătoreşti definitive, prin care s-a statuat exact contrariul concluziei din HP nr. 69/2018, cît şi faţă de cei care nu au beneficiat de reducerea stagiului complet de cotizare.
16. De parcă nu era de ajuns, în paragrafele 74 şi 78 din HP nr. 69/2018 juzii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plusează cu o altă inepţie, pretinzînd că Legea nr. 221/2018: „implică o schimbare a concepţiei legiuitorului care, până la momentul adoptării actului normativ din 2018, a considerat sistematic că nu pot fi cumulate, în persoana aceluiaşi destinatar, şi beneficiul majorării de punctaj, şi cel al folosirii, la recalcularea pensiei, a unui stagiu de cotizare redus, reglementat de acte normative cu caracter special” şi că: „În caz contrar, dacă şi pentru perioada 1 ianuarie 2016- 1 octombrie 2018, în ipoteza persoanelor care cad sub incidenţa art. 1691 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul ar fi intenţionat să se refere la stagiul de cotizare redus, nu ar mai fi fost necesară intervenţia sa prin adoptarea Legii nr. 221/2018, care tocmai la un asemenea stagiu de cotizare se referă.”.
Fals! Legea 221/2018 a intervenit după ce pensionarii s-au plîns în justiţie de micşorarea pensiilor ca urmare a aplicării din oficiu a HG nr. 291/2017, iar instanţele le-au dat cîştig de cauză pe bandă rulantă, motiv pentru care executivul, prin casele de pensii, s-a văzut obligat la plata unor despăgubiri actualizate cu dobînda legală şi inflaţia, plus cheltuieli de judecată. Şi, ca să tempereze avalanşa de procese şi pierderile financiare previzibile, parlamentul a stopat aplicarea HG nr. 291/2017 prin adoptarea Legii nr. 221/2018.
17. În realitate, chiar iniţiatorii Legii nr. 192/2015 au învederat că prin această lege se doreşte majorarea punctajelor tuturor celor care au lucrat în condiţii grele de muncă, anume grupa I şi grupa II, respectiv condiţii speciale şi deosebite, dar care încă nu beneficiaseră de această măsură .
18. De altfel, încă din anul 2008, odată cu adoptarea Legii nr. 218/2008, guvernul a fost opac şi s-a opus voinţei parlamentului, invocînd mereu scuza lipsei banilor la buget…
Culmea demagogiei a fost atinsă cînd premierul de atunci, Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, a modificat Legea 218/2008 prin OUG nr. 209/2008 fără a se mai obosi să motiveze în preambulul ordonanţei de urgenţă de ce a eliminat majorarea punctajului stipulată pentru cei care lucraseră în condiţii speciale şi deosebite, iar asta după ce se lăudase public că „economia românească duduie”!?…
19. Pentru o critică mai detaliată a modului în care guvernanţii şi-au bătut joc sistematic de pensionarii care au lucrat în cele mai grele condiţii de muncă, a se vedea paragrafele 62-66 din articolul subsemnatului intitulat „Demolarea Curţii Constituţionale! Critica unor decizii absurde, referitoare la pensii”, publicat pe juridice.ro în 21.09.2015 cu un titlu şi conţinut uşor cosmetizate
20. În paragraful 86 din HP nr. 69/2018, ÎCCJ pretinde că: „pentru înlăturarea inechităţilor ivite în sistemul de pensii publice, legiuitorul a intervenit de-a lungul timpului prin diferite soluţii legislative, cum ar fi majorările de punctaje pentru perioadele lucrate în grupa I şi/sau a II-a de muncă, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 155/2009, cu modificările ulterioare, art. 169 din Legea nr. 263/2010. Potrivit legislaţiei respective însă au fost excluşi de la acordarea acestor beneficii cei care obţinuseră un alt avantaj, respectiv prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic la determinarea punctajului
anual sau prin utilizarea unei vechimi în muncă prevăzute de acte normative cu caracter special”.
ÎCCJ uită sau se preface că nu ştie că există în continuare pensionari care nu au beneficiat nici de majorarea punctajului şi nici de reducerea stagiului complet de cotizare datorită condiţiilor speciale de muncă – tocmai pentru că casele de pensii (cacofonie intenţionată!) au refuzat să recunoască beneficiile amintite, iar unele instanţe au achiesat la această interpretare vădit nelegală şi inechitabilă.
21. De pildă, tatăl meu vitreg a lucrat în condiţii speciale efective în perioada 01.IV.2001- 01.XII.2003, pentru care nu a primit deocamdată vreun beneficiu (nici reducerea stagiului complet de cotizare, nici majorarea punctajului), deşi am iniţiat pe rolul instanţelor de judecată trei dosare diferite în acest sens, avînd, practic, acelaşi obiect, însă o cauză diferită.
Mai exact, în dosarul nr. 461/97/2008 am invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea 226/2006 raportate la pct. 2 linia 1 din Anexa nr. 4 la Legea 19/2000 şi coroborate cu prevederile art. 167 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, în dosarul nr. 5867/97/2013 am invocat ca temei legal dispoziţiile art. 100 şi art. 169 din Legea 263/2010, iar în dosarul nr. 1474/97/2018 am invocat ca temei legal dispoziţiile art. 169 indice 1 din Legea 263/2010, introduse prin Legea nr. 192/2015. Însă… degeaba! Perioada 2001-2003 a fost valorificată la pensie doar ca vechime în condiţii normale de muncă.
22. Iar prin paragrafele 87-89 din HP nr. 69/2018, juzii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie acreditează ideea – extrem de periculoasă – că legiuitorul poate oricînd să afecteze în sens negativ dreptul la pensie obţinut pe baza unei legi anterioare sau chiar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive, eliminînd anumite beneficii, ce nu reprezintă altceva decît transpunerea efectivă în practică a garanţiilor prevăzute de art. 41 alin. (2) din Constituţie pentru cei care au lucrat în condiţii deosebite sau/şi speciale. Reamintesc că însăşi CCR a statuat prin decizia nr. 874/2010 că: „dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să
contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.) Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale.
Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia Curţii Constituţionale nr.861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007), ele îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanţa dreptului la pensie. […] Totodată, Curtea constată că dificultăţile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat.”
23. Culmea e că atît reclamantul din dosarul nr. 1915/1/2018, cît şi instanţa de trimitere, Curtea de Apel Piteşti, au avut o interpretare diametral opusă ÎCCJ şi caselor de pensii, căci tocmai din acest motiv au solicitat sprijinul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – a se vedea paragrafele 24 şi 27 din decizia criticată! Ba mai mult, chiar şi unul dintre cei 2 judecători raportori ai ÎCCJ a propus, citez: „admiterea sesizării, în sensul că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” are în vedere legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie al beneficiarului” – a se vedea paragraful 36 din decizia criticată!
24. E ca şi cum unui justiţiabil i s-ar înrăutăţi situaţia în apelul la o instanţă superioară, deşi legiuitorul a interzis explicit acest lucru – a se vedea art. 481 Cod procedură civilă, intitulat chiar aşa: „Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac”!
25. Avînd în vedere că HP nr. 69/2018 a fost pronunţată cu concursul unor judecători din trei secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aş fi tare curios care dintre secţii a produs raportul adoptat finalmente… Căci dacă membrii secţiei de contencios administrativ au decis soluţia, nici nu m-ar surprinde rezultatul, ţinînd cont cine este preşedinta acestei secţii (dna C.A.C.)! Dar poate mă înşel…
26. Am mai spus-o şi o repet: ÎCCJ ar trebui să scrie în cuprinsul tuturor deciziilor sale, indiferent despre ce complet de judecată este vorba (de 3 judecători, de 5 judecători, complet de HP sau RIL ori secţii unite), cum anume s-a pronunţat acea hotărîre, dacă s-a pronunţat cu unanimitatea părerilor celor prezenţi sau doar cu o majoritate absolută ori calificată. Iar în cazul în care nu a fost unanimitate, atunci judecătorii ÎCCJ aflaţi în minoritate ar trebui să-şi motiveze opinia separată. Printr-o adresă trimisă ca răspuns la o petiţie a subsemnatului în acest sens, ÎCCJ a pretins că nu poate să facă aşa ceva, întrucît legea nu prevede asemenea obligaţii în sarcina ei. Se observă însă că, uneori, chiar şi atunci cînd legea prevede explicit anumite obligaţii în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, aceasta preferă să le ignore, cel mai recent exemplu în acest sens fiind modalitatea de alcătuire a completelor de 5 judecători.
27. Trist e că, mai nou, şi CCR a vrut să ascundă de ochii publicului părerile contrare soluţiei agreate de majoritatea cvasijudecătorilor care o compun. Astfel, prin art. 3 din Hotărîrea nr. 1/2017, CCR a stabilit că opiniile separate care critică decizia majorităţii nu mai sînt publicate, după cheful discreţionar al preşedintelui Curţii Constituţionale. Noroc că o avocată curajoasă (dna Elenina Nicut) a atacat în contencios administrativ acea hotărîre, care a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti prin hotărîrea nr. 2924/20.06.2018, nedefinitivă, din dosarul nr. 1290/2/2018, aspect consemnat chiar şi într-un raport al Comisiei de la Veneţia . ÎCCJ devine promotorul unor aberaţii juridice, de multe ori eludări flagrante ale legii (cum ar fi şi cazul protocoalelor secrete încheiate cu SRI), fără nicio jenă sau urmă de regret, probabil şi din cauză că mulţi juzi cocoţaţi la înălţimea instanţei supreme şi-au pierdut demult simţul răspunderii ori nu l-au avut niciodată…
Florin-Iulian Hrib" | |
|
|
Aplicarea legii 192 / 2015 - Pagina 125
